În fiecare an, la data de 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Considerat ocrotitorul medicilor și al celor aflați în suferință, Sfântul Pantelimon și-a închinat întreaga viață îngrijirii bolnavilor, fără a cere vreodată răsplată pentru ajutorul oferit. De aceea, a rămas în tradiția Bisericii drept „doctorul fără de arginți”, un model de credință, milostenie și jertfă pentru aproapele.
Este cunoscut drept „doctorul fără de arginți”, deoarece îi trata gratuit pe bolnavi. A fost supus unor chinuri cumplite și a murit martir pentru credința în Hristos.
Credincioșii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon s-a născut în anul 284, în cetatea Nicomidia, într-o familie în care credința și păgânismul coexistau. Tatăl său, Eustorgie, era senator la curtea împăratului Maximian Galeriu și se închina idolilor, în timp ce mama sa, Evula, era creștină și i-a insuflat încă din copilărie dragostea pentru Hristos și valorile Evangheliei. La naștere a primit numele Pantoleon, care înseamnă „cel puternic ca un leu”.
După moartea mamei sale, tânărul a fost trimis de tatăl său la școlile păgâne ale vremii, unde s-a remarcat prin inteligență și dorința de a învăța. A urmat studiile de medicină în Nicomidia, devenind ucenicul vestitului medic Eufrosin. Talentul său a atras rapid atenția împăratului Maximian, care l-a ales drept medic al curții imperiale, oferindu-i un viitor strălucit și o poziție privilegiată.
Cu toate acestea, destinul său avea să se schimbe radical după întâlnirea cu preotul creștin Ermolae. Acesta i-a vorbit despre Hristos și despre faptul că adevărata vindecare vine de la Dumnezeu, iar medicina trebuie însoțită de credință și iubire față de oameni. Cuvintele bătrânului preot au rămas vii în sufletul tânărului medic, iar o întâmplare petrecută la scurt timp avea să îi schimbe definitiv viața.
Pe drumul spre casă, Pantoleon a găsit un copil mort, ucis de mușcătura unei vipere. Dorind să pună la încercare învățătura primită de la Ermolae, s-a rugat lui Hristos să redea viață copilului. Potrivit tradiției creștine, copilul a înviat, iar șarpele a murit pe loc. Convins de puterea lui Dumnezeu, tânărul a primit Sfântul Botez și numele de Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.
A renunțat la averea sa și și-a dedicat viața credinței și ajutorării aproapelui
Din acel moment, viața sa s-a schimbat complet. A început să îngrijească bolnavii fără să ceară bani sau alte răsplăți, tratându-i atât pe cei bogați, cât și pe cei săraci. Și-a împărțit averea celor lipsiți și și-a dedicat întreaga existență alinării suferinței aproapelui. Tocmai pentru această dăruire totală a fost numit „doctor fără de arginți”, devenind peste veacuri ocrotitorul medicilor, al spitalelor și al tuturor celor care luptă pentru vindecarea oamenilor.
Faima lui Pantelimon s-a răspândit rapid în Nicomidia. Tot mai mulți bolnavi îl căutau, iar succesul său a stârnit invidia celorlalți medici ai vremii. Aceștia l-au denunțat împăratului Maximian, acuzându-l că este creștin și că îi sprijină pe cei persecutați pentru credință.
Împăratul a încercat să-l determine să renunțe la Hristos și să aducă jertfe idolilor, însă Pantelimon a refuzat cu hotărâre. Drept urmare, a fost supus unor chinuri cumplite. Trupul i-a fost sfâșiat cu gheare de fier, iar rănile i-au fost arse cu făclii aprinse. A fost aruncat în plumb topit, apoi în mare, legat de o piatră grea, însă a rămas nevătămat. A fost dat fiarelor sălbatice, care, potrivit tradiției, nu l-au atins. Mai târziu, împăratul a poruncit ca sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuțite, însă aceasta s-a sfărâmat înainte de a-i face vreun rău.
În cele din urmă, Maximian a ordonat decapitarea lui Pantelimon. Tradiția Bisericii spune că, în clipa morții sale, din cer s-a auzit un glas care i-a schimbat numele din Pantoleon în Pantelimon și l-a numit pentru totdeauna doctor al bolnavilor, sprijin al celor aflați în necaz și ajutor al tuturor celor care îl vor chema cu credință.
De asemenea, se spune că, în momentul în care i-a fost tăiat capul, din rana sa nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care fusese legat a rodit în chip minunat. Deși trupul său fusese condamnat să fie ars, creștinii l-au găsit neatins de foc și l-au înmormântat cu mare cinste în anul 303.
Până astăzi, Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Părticele din moaștele sale se află în numeroase biserici și mănăstiri din întreaga lume, iar în România credincioșii se pot închina și la moaștele păstrate în Catedrala Mitropolitană din Iași, dar și în alte lăcașuri de cult din țară.
La aproape două milenii de la mucenicia sa, Sfântul Pantelimon continuă să fie invocat ca ocrotitor al medicilor și al tuturor celor aflați în suferință. Exemplul său de milostenie, curaj și credință rămâne unul dintre cele mai puternice modele ale creștinismului, iar sărbătoarea sa din 27 iulie îi îndeamnă pe credincioși să privească spre iubirea față de aproapele și spre puterea vindecătoare a credinței.