Sfântul Sisoe, 6 iulie. Cine a fost Sfântul Sisoe și ce minuni a înfăptuit

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sfântul Sisoe, 6 iulie. Credincoșii ortodoocși îl celebrează astăzi pe Sfântul Sisoe cel Mare, supranumit Cuviosul.

Mulți am auzit de el folsoit în expresii. Cea mai des întâlnită este „Sfinte Sisoe!“, cu sensul „Dumnezeu știe de ce“, în traducerea unor cuvinte mai deocheate, din limba engleză, din subtitrările filmelor. Puțini dintre noi știu, însă, că Sisoe cel Mare a existat cu adevărat și e pomenit la 6 iulie. Cuviosul Sisoe a trăit în pustia Egiptului din secolul al IV-lea. Era atât de smerit, încât ruga credincioşii să nu spună nimănui despre minunile pe care le înfăptuieşte.

Sfântul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele și a învia morții.

A trăit într-una dintre mănăstirile pustiului egiptean, la începutul secolului al IV-lea. La puțin timp după moartea Sfântului Antonie, părintele Sisoe s-a hotărât să meargă într-un loc mai liniştit, în care să-şi trăiască viaţa doar pentru Dumnezeu. A intrat în pustie şi nu a mai ieşit de acolo timp de 72 de ani, trâind în post și rugăciune.

Sfântul Sisoe, 6 iulie: Calea asimplității

Chiar dacă era foarte căutat pentru cuvântul său înţelept, Sfântul Sisoe a preferat întotdeauna calea simplităţii. Nu avea învăţături mari ori teologice, ci cuvinte simple, legate de viaţa sa sărăcăcioasă.

A plecat din această lume în anul 429 şi despre moartea lui a rămas o legendă. Se povesteşte că, presimţind că i se apropie sfârşitul, înconjurat fiind de ucenici, Sfântul Sisoe i-a văzut adunându-se la căpătâiul său pe Sfântul Antonie, pe apostoli, profeţi şi îngeri. La final, a venit Însuşi Dumnezeu, care le-a spus celorlalţi: „Duceţi vasul ales al pustiului!”.

Sfântul Sisoe, în scrieri bisericești și opera liteare

Numele Sfântului Sisoe a devenit cunsocut prin popularizarea unui roman al scriitorului american George Thomas Stokes (1843-1898), o operă literară scrisă pornind de la viața Cuviosului Sisoe.

Ideea centrală a operei occidentale este legată de invocarea Sfântului în caz de nevoie. Romanul povestește despre modul în care Sfântul Sisoe a salvat cinci copii din mâinile diavolului. Sisoe ar fi avut o soră, mamă a şase copii, dintre care cinci au fost răpiţi de către demoni. Sfântul Sisoe a alergat după diavol, obligându-l să elibereze copiii.

În încheierea romanului sunt prezentate câteva mărturisiri ale Sfântului Sisoe, autorul scrie că „unde va fi pomenit numele său, diavolul nu se va apropia. (…) unde voi găsi numele lui Sisoe, nu mă voi apropia de acea casă, la şapte mile voi fugi, nici de nimeni câţi vor fi în acea casă, până va fi cerul şi pământul”.

Despre Sfântul Sisoe există mai multe scrieri religioase, care fac referire la minunile săvârșite de acesta. În literatura română, scriitorul George Topârceanu a transpus în istorisiri prezente „Minunile Sfântului Sisoe“.

Protectorul copiilor

Una dintre istorisirile despre Sfântul Sisoe vorbește despre modul în care acesta a înviat copilul unui om care venea la chilia sa pentru a lua binecuvântare.

„Pe drum, copilul muri, însă tatăl, fără a se tulbura și-a continuat drumul până la bătrânul Sisoe. A intrat în chilia acestuia cu fiul său în brațe. A căzut la pământ pentru a fi binecuvântat. După acest gest, tatăl s-a ridicat, lăsându-l pe copil la picioarele Sfântului Sisoe.

Bătrânul, necunoscând că fiul acestuia este mort, i-a spus:

– Ridică-te și du-te afară!

După ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat și a ieșit.

În urma acestei minuni, tatăl i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul său, iar bătrânul i-a spus să nu vestească nimănui despre cele petrecute până la moartea sa“, se arată în istorisirea care vorbește despre puterea de a învia morții, dar și despre simplitatea și smerenia Sfântului Sisoe.