Prima pagină » Cancan » Silviu Biriș are doi copii adulți din primul mariaj. Cum e viața după divorț, la al doilea mariaj

Silviu Biriș are doi copii adulți din primul mariaj. Cum e viața după divorț, la al doilea mariaj

12 sept. 2025, 12:47,
Redacția BZI în Cancan

Actorul teolog Silviu Biriș are doi copii adulți din primul mariaj, cu Irina Cornișteanu, de care a divorțat în 2016. Chiar dacă băiatul și fata sunt mari acum, acesta susține că rolul de tată nu se termină niciodată. Reamintim că divorțul l-a marcat profund pe Silviu Biriș, acesta fiind și motivul pentru care a făcut Teologia.

În urmă cu nouă ani, Silviu Biriș divorța și începea un capitol greu al vieții sale, mai cu seamă că din mariaj avea doi copii. Anii au trecut, cu multe regrete și întrebări, copiii au crescut, iar el și-a refăcut viața. Ba chiar s-a recăsătorit, în secret, cu Rodica Ștefan, femeia care i-a cucerit inima, potrivit LPF.

Silviu Biriș are doi copii adulți din primul mariaj

Din mariajul cu Irina Cornișteanu, actorul are doi copii: o fată și un băiat. Fata va împlini 20 ani, iar băiatul are 24 de ani. Te și miri unde a zburat timpul. Însă, chiar dacă are doi copii adulți, actorul susține că rolul de tată nu se încheie niciodată. Ba din contră, pare să devină din ce în ce mai important pe măsură ce trec anii.

De la „fratele mai mare” care era, pentru că așa îl percepeau copiii săi, acum realizează că trebuie să facă o trecere importantă, devenind un sprijin matur și responsabil pentru copiii săi.

„Rolul de tată e un rol care nu se termină niciodată. A fost una dintre cele mai fericite zile ale vieții mele când s-a născut și băiatul meu și fiica mea. Acum ei sunt mari. Anul acesta, fiica mea împlinește 20 ani, băiatul 24 de ani. Practic, s-ar putea zice că rolul de tată s-a încheiat, dar, dimpotrivă, pare că devine din ce în ce mai important. (…) Vorbim ca adulții, e greu să facem trecerea asta, pentru că am fost un fel de fratele mai mare și a fost greșit”, povestește Silviu Biriș.

Actorul a mărturisit că acum copiii lui îl caută din ce în ce mai des pentru a discuta despre aspecte mai mature ale vieții și pentru a-i cere sfaturi. Silviu Biriș susține că îi ajută în mod dedicat, dar îi lasă să-și găsească ei înșiși soluțiile.

Silviu Biriș și-a refăcut viața

Silviu Biriș, în vârstă de 52 de ani, s-a căsătorit în secret, în 2024, la 8 ani de la divorțul de mama copiilor săi. Aurelian Temișan a fost cel care a dezvăluit că bunul său prieten s-a căsătorit și a postat câteva imagini de la nuntă pe conturile sale de socializare.

Pentru o perioadă, actorul teolog a preferat să-i păstreze identitatea ascunsă femeii de care s-a îndrăgostit. Acum aflăm că femeia care i-a cucerit inima lui Silviu Biriș este Rodica Ștefan. Aurelian Temișan a fost cel care a dezvăluit că prietenul său bun, Silviu Biriș, s-a căsătorit în secret și a postat imagini din ziua cea mare.

La nuntă, mireasa Rodica Ștefan a purtat o rochie albă, lucioasă, cu un decolteu amplu, și părul prins lejer într-o parte, după ureche. Mirele Silviu Biriș a îmbrăcat un costum întunecat și cămașă albă, lucioasă, asortată cu rochia soției sale.

„Prietene Silviu, îți dorim ca alături de Rodica să îți găsești liniștea și să îmbătrâniți frumos și împreună. Casă de… ce vreți voi, dar nimeni să nu își bage nasul în relația voastră”, le-a urat atunci Aurelian Temișan.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 decembrie 2025
09 decembrie 2025