Local

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19

Publicat: 09 aug. 2020

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea:

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 09 august 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 1.760 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 69 cazuri în plus faţă de ziua precedentă).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.526 au fost externate (cu 59 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).

În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun caz de deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 71.

***

Ținând cont de contextul epidemiologic actual şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi reamintesc principalele măsuri care trebuie respectate:

purtarea măştii atât în spaţiile închise, cât şi în spaţiile publice deschise, începând cu data de 1 august 2020,

păstrarea distanţării fizice,

igienizarea frecventă a mâinilor şi evitarea aglomeraţiilor, în vederea limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus şi prevenirii îmbolnăvirilor cu SARS-COV- 2.

Prin acest apel, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică Iaşi recomandă tuturor cetaţenilor să trateze cu maximă seriozitate pericolul determinat de infectarea cu noul coronavirus, să semnaleze către autorităţi cazurile în care sunt încălcate normele sanitare şi să îndemne celelalte persoane să respecte toate măsurile de protecţie.

***

La data de 3 iulie 2020, prefectul județului Iași a emis ordinul nr. 185 privind constituirea Grupei de Coordonare a activităților de evaluare a riscurilor și de stabilire a măsurilor concrete pentru diminuarea răspândirii noului coronavirus – COVID-19 la nivelul județului Iași.

Astfel, la data de 08 august a.c., 317 poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor Iași și Ministerului Sănătății au acţionat pe raza judeţului Iaşi pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate.

Pe parcursul acţiunilor derulate au fost verificate, în special, unităţile comerciale cu specificul de activitate – terase/bar în aer liber.

În total, pe 08 august la nivelul județului Iași au fost verificate 74 de societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.200 de lei.

Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Misiuni instituționale în județul Iași:

ISU a efectuat 14 misiuni, din care: 7 misiuni de transport către unități spitalicești, 7 misiuni de decontaminare biologică.

IPJ a efectuat 125 misiuni specifice.

IJJ a efectuat 21 misiuni specifice.

Serviciul de Ambulanță Județean a executat 170 misiuni, din care: 50 misiuni de transport către unități spitalicești, 69 misiuni de transport probe biologice, 51 misiuni de decontaminare biologică .

MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 7 militari și un mijloc auto.

DSP a efectuat 109 misiuni: controale pentru verificare măsuri protecție, machete în colectare și transmitere date, anchete epidemiologice, solicitări ambulanță, aeroport, transmitere rezultate la laborator spitale, misiune prelucrare date privind evoluția cazurilor confirmate în spitale.

***

Guvernul României a aprobat în ședința de ieri, 07.08.2020, Ordonanța de urgență privind reglementarea unor măsuri.

În domeniul medical, actul normativ prevede eliminarea inechităților salariale și ajustarea diferențelor existente pe perioada stării de alertă constituită conform legii, pentru unele categorii de personal implicate în activități de gestionare a cazurilor infectate cu noul corornavirus în vederea asigurării capabilităţii de pregătire pentru un răspuns adecvat.

Astfel, comitetul director din cadrul direcțiilor de sănătate publică va beneficia de un spor pentru condiții epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar inspectorii sanitari care desfășoară activități în domeniul controlului în sănătatea publică de un spor de 30% la salariul de bază.

În acest fel vor fi ajustate diferențele salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării alertă, în vederea atragerii de personal calificat pe de o parte, cât și a menținerii celui existent pe de altă parte, în condițiile în care numărul anjagațiilor din aceste instituții este unul redus.
Măsura este justificată și de evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului pe teritoriul României, care indică o creştere semnificativă a numărului de persoane infectate cu COVID-19 și implicit a volumului activităților de supraveghere activă, depistare timpurie, izolare şi tratare a cazurilor, de urmărire a contactelor şi prevenire a răspândirii continue a infecţiei. În vederea asigurării capabilităţii de pregătire a direcțiilor de sănătate publică pentru gestionarea la nivel adecvat a infecţiilor cu noul coronavirus, se impune adoptarea unei măsuri de stimulare a personaluluin care desfășoară pe durata stării de alertă activități de prevenire și limitare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, în sensul ajustării diferențelor salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Mai mult, actul normativ prevede ca, până la data încetării stării de alertă instituită din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, orele suplimentare efectuate peste programul normal de lucru de către personalul de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică să poată fi plătite conform prevederilor art. 8 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020.

Totodată, prin derogare de la prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, se creează cadrul legal astfel încât indemnizația de detașare prevăzută la art. 19 din Legea nr. 136/2020 să poată fi plătită în cuantumul prevăzut legal.

În vederea eliminării inechităților privind mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, actul normativ mai reglementează ca, începând cu data de 1 august 2020, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, să beneficieze de sporurile pentru condiții de muncă peste limita minimă prevăzută legal, nivelul concret fiind stabilit de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli.

***

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista statelor pentru care se aplică măsurilor de carantină timp de 14 zile, ca urmare a Hotărârii nr. 36 din 21.07.2020. Măsurile au intrat în vigoare din data de 03 august 2020, ora 0.00, pentru persoanele care sosesc în România din Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Bahamas, Bahrain, Bolivia, Bosnia si Herţegovina, Brazilia, Capul Verde, Chile, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Eswatini, Guineea Ecuatoriala, Honduras, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Irak, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Macedonia de Nord, Maldive, Moldova, Muntenegru, Oman, Palestina, Panama, Peru, Puerto Rico, Qatar, Republica Dominicană, Singapore, Sint Maarten, Statele Unite ale Americii, Surinam.

Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepţiile prevăzute prin HG nr. 553/15.07.2020, Anexa 3, art. 2, alin. 2, litera a) – l).

Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special special desemnat de autorităţi. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresă.

Lista actualizată poate fi consultată pe pagina de internet a Institutului Naţional de Sănătate Publică, la link-ul www.cnscbt.ro.

***

În continuarea informaţiilor referitoare la condiţiile de călătorie în Republica Cipru, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile cipriote au revizuit condiţiile de intrare în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

Astfel, România rămâne inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Bulgaria, Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Serbia şi Suedia.

Totodată, începând cu data de 4 august, permisul special necesar pentru accesul pe teritoriul Republicii Cipru poate fi obţinut prin intermediul portalului:

www.cyprusflightpass.gov.cy.

Documentele care atestă necesitatea efectuării călătoriei vor fi transmise odată cu cererea pentru eliberarea permisului special. In context, MAE precizează că autorităţile cipriote au operaţionalizat, începând cu data de 1 august, un call center pentru oferirea de asistenţă în utilizarea platformei CyprusFlightPass. Informaţii pot fi obţinute atât telefonic, prin apelarea numărului 00357 24841234 (cu program de luni până vineri între orele 08.00 – 22.00, sâmbătă şi duminică 10.00-18.00), cât şi online, prin intermediul platformeihttps://cyprusflightpass.gov.cy/el/contact-us.

***

Ministerul Afacerilor Externe a precizat recent că autoritățile bulgare au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Bulgaria. Astfel, potrivit ordinului ministrului sănătății bulgar, intrat în vigoare la data de 28 iulie 2020, cetățenii români care sosesc din România nu trebuie să mai prezinte declarația pe proprie răspundere prin care confirmau că au luat cunoștință și își asumă riscurile privind îmbolnăvirea cu COVID-19 și se obligau să respecte măsurile anti-epidemiologice aplicabile pe teritoriul Bulgariei.

În acest context, MAE subliniază că, la acest moment, nu există condiții speciale sau alte măsuri obligatorii privind regimul de intrare și tranzit pe teritoriul Republicii Bulgaria pentru cetățenii care sosesc din România.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autoritățile bulgare și va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea bulgară.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +359 879 440 758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

https://www.mae.ro/node/51904 și http://sofia.mae.ro/

***

Reamintim că în data de 3 iulie 2020 Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi, a emis ordinul nr. 185 privind constituirea Grupei de Coordonare a activităţilor de evaluare a riscurilor şi de stabilire a măsurilor concrete pentru diminuarea răspândirii noului coronavirus – COVID-19 la nivelul judeţului Iaşi.

În scopul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, începând cu data prezentului ordin, se dispune efectuarea de controale în echipe mixte în zonele de risc, respectiv în zone aglomerate, centrele comerciale, agenţi economici, instituţii publice, pieţe, târguri, oboare, ştranduri, piscine, terase, cluburi, gări, autogări, aeroport, hoteluri, pensiuni, zone de agrement, parcuri, mijloace de transport persoane, manifestări religioase şi activităţi sportive şi orice alte activităţi şi spaţii care implică participarea unui număr mare de persoane.

Echipele mixte menţionate la articolul anterior vor fi formate din reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Poliţia Locală, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. În situaţia în care se constată fapte care intră în aria de competenţă şi de control ale altor instituţii (Direcţia Silvică Iaşi, Agenţia Teritorială ARR Iaşi, ISCTR Iaşi, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu etc), membrii echipei mixte vor sesiza Grupa de Coordonare a activităţilor care va dispune includerea reprezentantului instituţiei competente în echipa mixtă.

***

Reamintim că în data de 3 iulie 2020 Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi, a emis ordinul nr. 185 privind constituirea Grupei de Coordonare a activităţilor de evaluare a riscurilor şi de stabilire a măsurilor concrete pentru diminuarea răspândirii noului coronavirus – COVID-19 la nivelul judeţului Iaşi.

În scopul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, începând cu data prezentului ordin, se dispune efectuarea de controale în echipe mixte în zonele de risc, respectiv în zone aglomerate, centrele comerciale, agenţi economici, instituţii publice, pieţe, târguri, oboare, ştranduri, piscine, terase, cluburi, gări, autogări, aeroport, hoteluri, pensiuni, zone de agrement, parcuri, mijloace de transport persoane, manifestări religioase şi activităţi sportive şi orice alte activităţi şi spaţii care implică participarea unui număr mare de persoane.

Echipele mixte menţionate la articolul anterior vor fi formate din reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Poliţia Locală, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. În situaţia în care se constată fapte care intră în aria de competenţă şi de control ale altor instituţii (Direcţia Silvică Iaşi, Agenţia Teritorială ARR Iaşi, ISCTR Iaşi, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu etc), membrii echipei mixte vor sesiza Grupa de Coordonare a activităţilor care va dispune includerea reprezentantului instituţiei competente în echipa mixtă.

***

Ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi de evoluţia răspândirii infecţiei cu virusului Sars-CoV-2, precum şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei, pentru persoanele care au fost în contact cu un caz confirmat COVID-19, nu au finalizat perioada de 14 zile de izolare/carantină sau au venit în ţară dintr-o zonă/ţară considerată cu risc epidemiologic ridicat de transmitere, se recomandă autoizolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile respectând următoarele măsuri:

Purtarea corectă a măştii de protecţie în spaţii închise și deschise, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă şi săpun şi/sau dezinfectarea cu soluţii pe bază de alcool;

Spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun şi folosirea de soluţii dezinfectante pe bază de alcool;

Păstrarea distanţei de cel puţin 1,5 m între persoane;

Curăţarea periodică a suprafeţelor de contact (mânere, mese etc.) cu soluţie dezinfectantă;

În cazul apariţiei simptomatologiei specifice COVID-19 se va accesa numărul unic de urgenţă 112;

Consultarea periodică a site-urilor oficiale în vederea informării asupra evoluţiei prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Precizăm că toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină trebuie informate că, în situaţia în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în ţară saau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive pentru virusul Sars-CoV-2 riscă să intre sub incidenţa legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (infracţiuni contra sănătăţii publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele săvârşirii aceste fapte.

***

Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În acelaşi timp, începând cu 4 iulie 2020 cetăţenii au la dispoziţie şi linia telefonică TELVERDE 0800.800.165 dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19.

La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore, este: 0232.256.265.





Adauga un comentariu