Prima pagină » Local » Slujba de Bobotează la Catedrala Mitropolitană din Iași! Peste 20 de vase cu Agheasmă Mare și 50 de voluntari pentru distribuirea apei sfințite – UPDATE

Slujba de Bobotează la Catedrala Mitropolitană din Iași! Peste 20 de vase cu Agheasmă Mare și 50 de voluntari pentru distribuirea apei sfințite – UPDATE

06 ian. 2026, 09:42, 4 ,
Redacția BZI în Local

Astăzi, 6 ianuarie 2026, sute de credincioși s-au adunat la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a participa la slujba de Bobotează. La finalul Sfintei Liturghii, va avea loc sfințirea apei (Agheasma Mare), iar în jurul orei 11:00, credincioșii vor putea primi apa sfințită de la cei 50 de voluntari ai Mitropoliei.

UPDATE: Mulți dintre participanți au venit pentru prima dată la Mitropolie sau au trăit pentru prima dată experiența de voluntariat în cadrul evenimentului.

„E prima dată când am venit la Mitropolie, până acum am mers la biserica din cartier, anul ăsta m-am gândit să ajung și aici”, a spus Elena, enoriașă.

„Particip prima dată ca voluntar acum, dar a fost foarte emoționant și mi-ar plăcea să vin și anul viitor”, a declarat Georgiana, voluntară.

„Vin în fiecare an la Bobotează la Mitropolie, iau Agheasma pentru mine, pentru bunicii care nu mai pot să ajungă la slujbă”, a precizat o tânără de 27 de ani.

Peste 20 de vase cu Agheasmă Mare sunt pregătite pentru credincioșii de la Catedrala Mitropolitană din Iași

În acest an, la Catedrala Mitropolitană din Iași, credincioșii au început deja să se adune pentru a participa la una dintre cele mai importante tradiții ale Bobotezei. După slujba de Sfânta Liturghie, în jurul orei 11:00, va avea loc sfințirea apei, iar Agheasma Mare va fi distribuită credincioșilor de către 50 de voluntari ai Mitropoliei.

„Am 48 de ani, de la 12 ani vin la Mitropolie de fiecare dată când îmi permite timpul. E important pentru mine să particip la slujbe, mai ales în zile de sărbătoare așa importante”, a transmis o enoriașă.

Pentru această ocazie, au fost pregătite 20 de vase de apă, fiecare cu o capacitate de 500 de litri, pentru a putea acoperi nevoile celor care vor veni să primească apa sfințită. Credincioșii care doresc să ia Agheasma Mare se vor așeza la rând, așa cum este tradiția, iar autoritățile locale vor sprijini organizarea acestora. De asemenea, va exista un rând separat pentru cei care vor să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva din Catedrala Mitropolitană.

Pentru a asigura o distribuire eficientă a apei sfințite, cei 50 de voluntari coordonați de preoții catedralei vor fi responsabili de oferirea Agheasmei Mare celor prezenți, iar procesul va continua până când toți credincioșii vor primi acest dar sfânt.

De la începutul sărbătorii, în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), se oficiază aceeași slujbă de sfințire a apei, care este apoi folosită pentru binecuvântarea chiliilor monahale din incinta Ansamblului Mitropolitan. O parte din apa sfințită este pusă în recipiente speciale și va fi oferită oficialităților, membrilor corului, jurnaliștilor și altor invitați.

„Apa sfințită (Agheasma Mare) se gustă dimineața (apoi se ia anafura), timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania praznicului Botezului Domnului, când se încheie prăznuirea liturgică. Prin invocarea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinți, de a tămădui și de a alunga duhurile necurate. În cadrul slujbei de Bobotează ne rugăm ca apa sfințită să fie, pentru cei ce vor fi stropiți sau vor gusta din ea, „spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”, a transmis pr. Lucian Apopei, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Tată și fiu au murit după ce s-au aruncat de la etajul zece al unui bloc din Arad. O tragedie care ridică semne de întrebare
Un eveniment dramatic a zguduit municipiul Arad, unde un bărbat în vârstă de 57 de ani și fiul său au fost găsiți fără viață după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc situat pe Calea Romanilor. Cei doi locuiau într-un imobil din zona cunoscută sub numele „Trei Turnuri” din cartierul Buium. Potrivit […]
Tată și fiu au murit după ce s-au aruncat de la etajul zece al unui bloc din Arad. O tragedie care ridică semne de întrebare
Comentarii
  • Da , urmează bătălia căldărarilor cu ursarii singurii și adevărații credincioși ortodoxi de paișpe mii de ani

  • E plin de ”credincioase” de la Grajduri, foarte smerite și evlavioase, cu kile de aur la gât și merțane în parcarea din spatele Mitropoliei.

  • piranda credincioasă

    Aici părinte , aici părinte , slobozește bine pe mine și pe față și pe ochi !
    vreau și la pachet vro zăci bidoane să sfințăsc și mașînili șî cășîli șî weceul din grădină să fie bine să nu fie rău

  • ”Acolo va fi veselia păsărilor ” hahahaha numai că îs cam multe și cam negre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 ianuarie 2026
07 ianuarie 2026