Șoferii vor plăti mai multe taxe de la 1 iulie. Noile legi rutiere se aplică în Germania. Germania vrea să-i taxeze mai dur pe șoferii care circulă pe drumurile țării. Iată conducătorii auto care sunt vizați de noua lege.
Șoferii vor plăti mai multe taxe de la 1 iulie
Au fost anunțate noi legi rutiere în Germania. Șoferii plătesc taxe pentru a folosi drumurile. Potrivit Oficiului Federal pentru Logistică și Mobilitate din Germania, o taxă este percepută pentru autostrăzi sau pentru anumite tronsoane ale traseului, cum ar fi trecători montane, poduri sau tuneluri. Această taxă va fi extinsă în Germania din iulie 2024. Obligația de taxare se aplică deja camioanelor și combinațiilor de vehicule cu o greutate totală admisă de 7,5 t sau mai mult pe autostrăzile federale.
Modificarea legii va lega taxa de camioane de emisiile de CO₂. Până în prezent, taxa se aplica doar camioanelor. Acum, cerința de taxare va fi extinsă la vehiculele de peste 3,5 tone de la 1 iulie 2024.
Ce trebuie să aibă conducătorii auto în mașină
Începând din luna iulie 2024, pentru a preveni accidentele rutiere, UE a decis ca sistemul ISA să fie obligatoriu în toate mașinile noi. Aceasta înseamnă că toate mașinile fabricate începând cu luna iulie 2024 vor trebui să fie dotate cu Intelligent Speed Assistance. Tehnologia de limitare a vitezei, deja instalată în multe modele moderne de vehicule, va deveni obligatorie pentru toate mașinile noi. Această măsură are ca scop reducerea accidentelor mortale. Viteza excesivă este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere în Uniunea Europeană (UE). Sistemul ISA, cunoscut și sub denumirea de Intelligent Speed Assistance (asistenţă inteligentă a vitezei), emite un semnal care avertizează șoferul atunci când limita de viteză este depășită și, în practică, îl obligă pe șofer să își reducă viteza.
Experții germani atrag atenția că șoferii ar trebui să fie conștienți de anumite inconveniente legate de sistemul ISA din mașini. Există posibilitatea ca sistemul să trimită semnale sonore iritante din greșeală. Sistemul obligatoriu ISA întâmpină anumite probleme. Una dintre acestea este legată de actualizarea hărților în dispozitivele de navigație. La mașinile noi, această actualizare durează în prezent aproximativ un an și jumătate. Din acest motiv, există riscul ca sistemele de avertizare să nu funcționeze întotdeauna corect. Începând din iulie 2024, pentru a preveni accidentele rutiere, UE a decis ca sistemul ISA să fie obligatoriu în toate mașinile noi.
De asemenea, ,,cutia neagră” va fi obligatorie pentru toate mașinile. ,,Cutia neagră” va avea rolul de a înregistra datele de la componentele mașinii, astfel încât în cazul unui accident să se afle exact ce s-a întâmplat. Cutiile negre reprezintă mici dispozitive electronice conectate la sistemele de siguranță ale vehiculului. Odată instalate, acestea nu pot fi dezactivate sau oprite în niciun fel. În situația unui accident, acestea se activează automat în momentul declanșării airbag-urilor și a blocării centurilor de siguranță, începând imediat înregistrarea evenimentului. Dispozitivul numit ,,cutia neagră” este capabil să stocheze o gamă variată de informații, inclusiv viteza vehiculului, rotațiile motorului și unghiul de virare. Înregistrarea datelor este inițiată de senzorii care detectează un accident sau informații relevante privind o potențială coliziune. Cutia neagră va fi montată obligatoriu pe toate mașinile noi înmatriculate începând cu 6 iulie 2024.