Soldatul american arestat în Rusia este acuzat de furt, potrivit presei de stat. Militarul, Gordon Black, va fi reținut până pe data de 2 iulie, a decis un tribunal din Vladivostok, relatează marţi agenţia de presă RIA, preluată de Reuters.
„Tribunalul districtual Pervomaiski din Vladivostok l-a arestat pe soldatul american Gordon Black în temeiul articolului pentru furt (din Codul penal al Rusiei), a declarat purtătoarea de cuvânt a tribunalului, potrivit RIA, notează News.ro.
Armata americană, care a declarat luni că a fost informată despre arestarea bărbatului, nu a precizat numele lui.
Cine este soldatul american arestat în Rusia, acuzat că a furat bani de la o femeie
Un oficial american care a vorbit sub rezerva anonimatului a declarat că soldatul era staționat la o bază în Coreea de Sud. Un alt oficial american a declarat că soldatul a fost acuzat că a furat bani de la o femeie.
El a călătorit în Rusia pe cont propriu și nu pentru afaceri oficiale, potrivit a patru oficiali americani citați de NBC News.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Armatei SUA, Cynthia O. Smith, a spus, potrivit sursei citate, că soldatul a fost reținut pe 2 mai.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a spus că SUA „sunt la curent cu această chestiune”.
Cotidianul rusesc Izvestia, citând o sursă anonimă, a relatat că sergentul din armata americană a cunoscut pe internet o femeie din Vladivostok, în estul îndepărtat al Rusiei.
Izvestia a scris că cei doi au locuit împreună o perioadă de timp şi că el a furat 200.000 de ruble (2.196 de dolari) de la ea.
Reuters a precizat că nu a putut verifica independent informațile din presa rusă de stat.
ciudățenii peste ciudățenii…
dacă se adeverește, la celulă cu el și aruncată cheia, valabilă și reciproca pt. ea…
da, cred ca de banii lui aia a trecut el granita. era constient ca o data trecut in Rusia va fi filat in secunda doi, mai ales ca e si american. rusii iti gasesc pretexte pentru orice numai sa te bage in puscarie si sa numai stie de tine nimeni in viata ta.