SOLILOCVIA – boala omului care vorbeste singur. Iata cauzele si daca trebuie sa te ingrijorezi

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Există mai multe motive pentru care un om poate vorbi singur. Imaginea unui om vorbind singur pe stradă este bizară. Suntem tentaţi să-l etichetăm drept „nebun”. Adevărul e că mulţi oameni au un dialog interior cu ei înşişi, prin care se încurajează, se dojenesc sau se felicită, şi puţini sunt cei care dau glas acestor gânduri. Vorbim singuri pentru că suntem stresaţi, nervoşi, pentru că ne place să ne alintăm plantele sau pentru că aşa ne facem cel mai bine ordine în gânduri. „Problema” poartă şi un nume, solilocvie. Iată de ce poate să apară:

O predispoziţie spre joc – Persoanele sensibile şi ludice pot folosi această ieşire pentru propria distracţie. Ele vorbesc cu plantele, cu obiectele din casă şi cu imaginea din oglindă. Pot face acest lucru pentru că se alintă, pentru că nu au cu cine altcineva să vorbească sau pentru că astfel nu riscă o reacţie nepotrivită din partea interlocutorului. Copiii, mai ales, au mare predispoziţie de a însufleţi obiectele şi până la o anumită vârstă să le considere chiar adevăraţi prieteni imaginari. Dacă aceste convingeri persistă şi mai târziu, cei din jur au tot dreptul să se îngrijoreze.

Medicii şi psihologii spun că, în cazul adulţilor care vorbesc singuri, este important de ştiut dacă aceştia păstrează sau nu contactul cu realitatea. Există o diferenţă între a vorbi cu tine spunându-ţi „Hai că poţi!” şi a discuta cu o voce pe care o auzi numai tu. După cum nu este normal să vorbeşti cu un obiect şi să fii convins că acesta îţi răspunde. Multe dintre persoanele care vorbesc singure au afecţiuni psihice care se manifestă prin halucinaţii auditive, cum ar fi schizofrenia. Acest gând ne sperie şi ne face să ne depărtăm, precauţi. Chiar dacă boala psihică nu îi face pe oameni mai periculoşi decât erau înainte să se îmbolnăvească.

Îţi pui ordine în gânduri – Aşa cum unele persoane trec pe hârtie lucrurile pe care le au de făcut, altele fac liste de inventar vorbite. Simpla rostire a cuvintelor îi ajută să-şi pună ordine în gânduri. E cam ca atunci când avem nevoie de cineva care să ne ajute să rezolvăm o problemă şi, în timp ce-i adresăm întrebarea, descoperim rezolvarea singuri. Acest lucru se întâmplă pentru că, dând glas preocupărilor, acestea ne devin mai clare. Verbalizarea lor ne explică nouă înşine problema şi ne ajută să o vedem mai concret. Specialiştii spun că, în acest mod, cele două jumătăţi ale creierului comunică şi ajută la deblocarea unor răspunsuri de care suntem capabili singuri. Strâns legate de aspectul descris mai sus, situaţiile în care suntem supraaglomeraţi sau preocupaţi de ceva pot duce la astfel de ieşiri. Din nou, este vorba de un moment de respiro, în care cuvintele pe care ni le adresăm singuri au rolul de a ne elibera de stres, de a readuce în contact cu noi înşine şi de a ne da încredere.