Actualitate

Sorin Iacoban: „Locurile de muncă ale ieșenilor trebuie protejate. Autoritățile locale să sprijine IMM-urile din Iași afectate de pandemie” (P)

Publicat: 01 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sorin Iacoban Locurile de muncă ale ieșenilor trebuie protejate. Autoritățile locale să sprijine IMM-urile din Iași afectate de pandemie P
Sorin Iacoban, cadidatul Pro România la Primăria Iași

Sorin Iacoban, candidatul Pro România la Primăria Municipiului Iași face un apel către autoritățile locale. Acesta susține că locurile de muncă ale ieșenilor trebuie protejate, iar autoritățile locale să sprijine IMM-urile din Iași afectate de pandemie. Soluția este una foarte simplă, investițiile care produc venituri la bugetul local și conduc la crearea de noi locuri de muncă.

„Pandemia de COVID-19 este mai mult decât o criză sanitară, întrucât a generat deja efecte economice negative la nivelul întregii planete. Tot mai multe întreprinderi mici și mijlocii fac eforturi pentru a rezista și a păstra locurile de muncă.

Și în condiții normale, IMM-urile au adesea o situație dificilă, activitatea lor fiind, de cele mai multe ori, o luptă pentru supraviețuire. În situația actuală însă, această luptă a devenit pentru ele mult mai grea, poate chiar imposibilă fără o intervenție cât se poate de eficientă a autorităților. În Uniunea Europeană, peste 30% din IMM-uri au raportat pierderi cu 80% mai mari decât înainte de pandemie.

Aceste firme au un impact decisiv asupra economiei: generează locuri de muncă, asigură o alternativă românească pentru produsele și serviciile străine de pe piață și, foarte important, își reinvestesc profitul în România – spre deosebire de companiile multinaționale.

Mecanismul de reacție la nivel european și național a început să funcționeze, dar este unul greoi, birocratic.

Măsurile luate până în prezent de Guvern pentru sprijinirea IMM-urilor au fost ineficiente, dar măsurile luate de autoritățile locale sunt inexistente.

Vor trece, probabil, multe luni până ce efectele vor fi resimțite la nivelul celor care și-au pierdut locurile de muncă. Majoritatea dintre aceștia nu aveau nicio rezervă financiară pentru ”vremuri grele”, întrucât lucrau pe salarii mici, care nu acopereau nici necesitățile zilnice.

Angajații și familiile IMM-urilor afectate trebuie să facă față stresului generat de anunțurile tot mai dese referitoare la concedieri.

În acest context, nu am văzut încă o reacție a administrației locale din Iași care să arate în ce mod va ajuta firmele afectate și persoanele rămase fără locuri de muncă să depășească această perioadă dificilă.

La Iași, primarul și președintele consiliului județean sunt mult mai preocupați de alegerile din data de 27 septembrie decât de soarta tuturor antreprenorilor locali și a oamenilor care își asigură existența prin munca în cadrul acestor firme.

Este interesant de observat că, înainte de pandemie, când lucrurile mergeau mai bine, primarul Mihai Chirica participa la evenimente despre IMM-uri și sublinia importanța acestora, iar acum, când ar fi momentul să intervină pentru a le salva, evită această temă.

În cele 6 luni de pandemie, nu am văzut nici măcar o declarație coerentă a primarului Chirica referitoare la soarta acestor firme, care reprezintă peste 94% din firmele de pe piața românească. Cetățenii Iașului depind de aceste întreprinderi, iar Primăria și Consiliul Local ar trebui să se asigure că acestea vor continua să existe.

Aparatul birocratic al Primăriei Iași este în prezent preocupat de susținerea campaniei electorale a actualului primar al Iașului și ocolește subiectul. Acesta nu este unul plăcut pentru cei care controlează în prezent Primăria Iași, întrucât soluțiile care ar ajuta aceste firme și persoane ar însemna mai puține venituri la bugetul local (acordarea de facilități temporare: reduceri de impozite și taxe locale, scăderi ale chiriilor, gratuități la transportul public local etc.), iar sumele de care ar ”dispune” pentru interesele de grup ar fi mai mici.

Viziunea mea, pe care aș implementa-o din poziția de primar al Municipiului Iași, ar fi tocmai schimbarea priorităților aparatului administrativ, implementând astfel de măsuri. Aș iniția o alocare semnificativă din bugetul local pentru investiții care să genereze venituri și să aibă ca efect și creșterea numărului locurilor de muncă. Soluția pe care o susțin sunt investițiile care au ca rezultat păstrarea locurilor de muncă ale cetățenilor sau crearea unora noi. În fond, scopul bugetului local este să fie cheltuit cât mai eficient pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din comunitate.”, a precizat Sorin Avram Iacoban – candidatul PRO România la Primăria Iași.

Adauga un comentariu