Coronavirus

Studiu. Infectarea cu coronavirus îi poate face pe bărbați să devină infertili

Publicat: 20 iul. 2020

Cercetătorii americani au realizat noi studii conform cărora noul coronavirus poate fi transmis pe cale sexuală. Mai mult decât atât, bărbații au o problemă în plus față de femei în contractarea acestei infecții: ei pot deveni infertili, așa cum se întâmplă și în cazul virusului Zika, transmite Mediafax.ro. Studiul a fost publicat luna trecută de JAMA, o revistă medicală, realizată de American Medical Association. Ei au fost cei care au descoperit faptul că în 15% din probele de spermă colectate a fost prezent virusul COVID-19.

„Trebuie subliniat faptul că spermatozoizii au o capacitate demonstrabilă de a transporta infecţii virale de la bărbat în tractul reproducător feminin, aşa cum se întâmplă în timpul transmiterii sexuale a Zika, de exemplu”, a declarat Dr. John Aitken.

În mod normal, virusul Zika este transmis de ţânţar însă poate fi transmis şi pe cale sexuală. Mai mult decât atât, potrivit studiului, virusul în spermatozoizi produce acumulare de angiotensină II, un hormon care reglează funcţia renală şi tensiunea arterială. Nivelurile crescute ale acestui hormon determină un răspuns imun împotriva particulelor invazive de Covid-19, iar expunerea prelungită la niveluri ridicate de angiotenstină II poate duce la moartea celulelor în spermă. Astfel, acest proces poate provoca pierderea fertilităţii în rândul bărbaţilor.

Un vaccin anti-COVID ar putea fi distribuit la jumătatea anului viitor

Un vaccin anti-COVID ar putea fi distribuit la jumătatea anului viitor, anunță Soumya Swaminathan, coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În momentul de față, OMS efectuează teste clinice pentru 20 de vaccinuri anti-COVID, spune Soumya Swaminathan într-un interviu pentru dpa.

Soumya Swaminathan a precizat că în prezent OMS are peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice şi că riscul este mic să eşueze chiar toate. Cercetările pentru descifrarea genomului coronavirusului au început în ianuarie, iar în şapte luni s-au făcut mari progrese.

„Un vaccin ar putea fi disponibil la începutul anului viitor, după care urmează producţia pe scară largă, deci există speranţa că ar putea fi distribuit la jumătatea lui 2021. Presupunând că fiecare din cele 20 de vaccinuri candidate are şanse de 10% să fie corespunzător, ar însemna că am putea avea unul sau două vaccinuri, poate chiar mai multe.

Progresele sunt cele mai rapide înregistrate până acum în domeniu, faţă de orice altă boală din trecut. De la publicarea în ianuarie a secvenţei ARN-ului virusului şi până la prima testare a unui vaccin, în martie, au trecut doar trei luni – un succes fără precedent, susţine Swaminathan. Este posibil ca testele pe scară largă privind eficienţa – aşa-numita fază a treia – să se încheie în mai puţin de un an de la începutul cercetărilor pentru obţinerea vaccinului. Încheierea acestei faze nu înseamnă neapărat că vaccinul este eficient, sigur şi gata de utilizare“, spune Soumya Swaminathan, coordonatoarea ştiinţifică a OMS.

Un vaccin anti-COVID ar putea fi distribuit la jumătatea anului viitor: Să producă anticorpi

Coordonatoarea ştiinţifică a OMS a adăugat că se fac teste pentru un număr cât mai mare de vaccinuri, pentru a crește șansele de a găsi unul adecvat. Nivelele de interes şi de investiţii sunt ridicate, dar există anumite criterii. Nu este suficient ca vaccinul să protejeze doar 20-30% din pacienţi, deoarece asta nu va asigura încheierea pandemiei; este nevoie de o protecţie de 70%, în condiţii de siguranţă.

În ceea ce privesc studiile, acestea arată o scădere rapidă a nivelului anticorpilor după infectare. Swaminathan spune că nu sunt îngrijorătoare, dar sunt urmărite cu atenţie. Încă se mai descoperă noutăţi despre tipurile de imunitate la virus. Există şi cercetări care sugerează că reacţia imunitară mediată de celule poate fi semnificativă. Se dezvoltă şi unele celule de memorie, care se pot reactiva la o nouă expunere a organismului la virus şi pot declanşa o nouă reacţie imunitară. Din experienţă se ştie că majoritatea oamenilor dezvoltă imunitate la infecţiile naturale, adică produc anticorpi. De aceea, există speranțe că un vaccin ar putea da acelaşi rezultat.

Vaccin dezvoltat de Universitatea Oxford

Universitatea Oxford a anunțat dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19. Universitatea Oxford nu lasă timpul să treacă! Aceasta ar putea oferi un vaccin împotriva COVID-19, care conferă protecție imunitară. În urma testelor efectuate pe oameni, acest vaccin a dat rezultate deosebite. Din acest moment se poate trece la o testare pe mai mulți oameni.

Cercetătorii au descoperit că vaccinul poate acorda protecție dublă împotriva coronavirusului, fapt care oferă speranțe mari. În studiile din prima etapă au fost prelevate probe de sânge de la voluntari, care au scos la iveală ideea că vaccinul a stimulat organismul să producă nu doar anticorpi, ci și celule T. Aceste celule au un rol important în modul în care răspunde sistemul imunitar.

Președintele Comitetului de Etică în Cercetare Berkshire, David Carpenter, este persoana care a acceptat procesul de la Oxford. Acesta a declarat că echipa de cercetători se află pe drumul cel bun.





Adauga un comentariu