Prima pagină » Titlurile zilei » Surpriză totală pentru șoferii care circulă pe una din cele mai aglomerate străzi din Iași. Schimbare majoră în traficul de pe bulevardul Copou
Surpriză totală pentru șoferii care circulă pe una din cele mai aglomerate străzi din Iași. Schimbare majoră în traficul de pe bulevardul Copou

Surpriză totală pentru șoferii care circulă pe una din cele mai aglomerate străzi din Iași. Schimbare majoră în traficul de pe bulevardul Copou

04 mart. 2021, 02:00,
Vlad Rotaru în Titlurile zilei

O serie de lucrări de reabilitare pe una din cele mai circulate străzi din Iași ar urma să fie demarate în perioada următoare. Primăria Iași pregătește un proiect legat de refacerea căii de rulare a tramvaielor de pe bulevardul Copou din municipiu. Strada a fost refăcută în urmă cu 8 ani în baza unui proiect european, lucrări care nu au atins și liniile de tramvai de pe artera respectivă

Surpriză totală pentru conducătorii auto din municipiul Iași care circulă pe zona bulevardului Copou. Municipalitatea vrea să treacă la un proiect legat de refacerea liniei de tramvai din zonă, proiect care vizează înlocuirea căii de rulare pe ruta Biblioteca Central Universitară (BCU) „Mihai Eminescu”- rond Triumf. Proiectul ar urma să includă și reabilitarea rondului aflat în apropiere de Garnizoana Militară din Copou. Valoarea lucrărilor a fost stabilită la aproape 6 milioane de euro. Finanțarea ar putea fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), municipalitatea înaintând o solicitare în acest sens la Guvernul României.

Linie nouă de tramvai pe bulevardul Copou din Iași

Primarul Mihai Chirica a explicat și în ce constă noul proiect. Practic, linia de tramvai între BCU și rond Triumf ar urma să fie refăcută în totalitate. Ultima reabilitare a acestui tronson a fost demarată în jurul anului 2003, lucrarea fiind depășită din punct de vedere tehnic.

„Am făcut o analiză asupra duratei de viață și am ajuns la concluzia că nu peste multă vreme linia de tramvai de la Biblioteca Central Universitară și Triumf va ieși din durata normală de viață. Are circa 20 de ani vechime în curând. Din acest motiv am dat drumul la un studiu de fezabilitate. Este vorba despre un tronson nu foarte lung și care nu o să dureze foarte mult. Lucrările au fost estimate la circa 1 an. Noi estimăm să-l ducem spre 2024, valoarea fiind de 5,7 milioane euro”, a menționat edilul Mihai Chirica.

Proiect de 90 de milioane de lei în municipiul Iași. Lucrarea a început să crape

În anul 2013, în baza unui proiect cu finanțare europeană „axa culturală”, au fost refăcute mai multe străzi din Iași, inclusiv bulevardul Copou. Lucrările nu au atins și liniile de tramvai înte BCU și rond Triumf, ci bucata din Fundație spre Gavriil Musicescu la pasajul „Mihai Eminescu”. Cu toate acestea, proiectul a ajuns să fie blamat de șoferi, bulevardul Copou începând să se crape după numai câțiva ani. Contractul a fost unul generos, de circa 90 de milioane de lei, la mijloc fiind mai multe firme care au lucrat la reabilitarea a 16 străzi, printre care Sărărie, Lascăr Catargi, bulevardul Ștefan cel Mare, strada Palat, Anastasie Panu, Sfântul Lazăr și bulevardul Carol I. Constructorii selectați au lucrat pe zone diferite, de Copou ocupându-se Vega ’93 Galați, firmă aflată acum în insolvență.

Proiecte de 2,3 miliarde de euro prin PNRR în Iași

Reabilitarea unor străzi din Iași, inclusiv liniile de tramvai de pe bulevardul Copou, a fost inclusă în PNRR. Primăria a depus o listă cu 48 de proiecte prin acest program, listă care a fost depusă la nivel central pentru obținerea finanțării. Șefii primăriei speră să prindă prin PNRR o parte a acestor proiecte. Lista respectivă cuprinde proiecte pe 3 piloni. Este vorba despre transport și schimbări climatice, servicii publice, dezvoltare urbană, valorificare patrimoniu, dar și competitivitate economică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026