Cultural

Telespectatorii Pro TV, revoltați după plecarea lui Ionuț Iftimoaie de la Survivor

Publicat: 18 apr. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Telespectatorii Pro TV revoltați după plecarea lui Ionuț Iftimoaie de la Survivor
Publicul este revoltat de plecarea lui Ionut Iftimoaie de la Survivor Romania

După plecarea lui Ionuț Iftimoaie din competiția Survivor România, telespectatorii s-au împărțit în două tabere. Mulți dintre ei s-au arătat revoltați, după ce fostul kickboxer a părăsit jungla Dominicană și s-a întors acasă.

Plecarea lui Ionuț Iftimoaie de la Survivor România nu a fost văzută cu „ochi buni” de unii dintre telespectatori. Câțiva dintre ei și-au declarat atât susținerea pentru fostul mare campion, pe de o parte, cât și disprețul față de foștii colegi ai lui Ionuț, care l-au marginalizat și chiar umilit în ultimele săptămâni.

Telespectatorii Pro TV, revoltați după plecarea lui Ionuț Iftimoaie de la Survivor

Vă prezentăm câteva dintre comentariile lăsate de fani pe pagina oficială Survivor România.

„Ionuț este un om cu mult bun simț și un campion. Deși susțin echipa Războinicilor, nu merita să fie jignit de colegii lui Faimoși, să le fie rușine. Succes în continuare în viață!”, este mesajul scris de un telespectator.

„Bianca (n.r. Bianca Patrichi) este una de doi lei!”, ”Felicitări pentru tot parcursul tău. S-au văzut toate răutățile concurenților la adresa ta. Au fost multe și ei mulți, dar chiar și așa le-ai făcut față. Ar fi trebuit să fie mândri că te au alături de ei și să te respecte, nu să te spioneze și să-ți judece fiecare mișcare. Tu vei rămâne campion, dar și un om cu caracter puternic care știe să gestioneze orice situație”, ”Un om bun, simplu, cu bun simț!!! Sper să vadă cât de iubit și apreciat a fost de public și să vadă cine vorbea de el… ce caractere mici!”, ”Meritau fiecare în parte un croșeu, decât o îmbrățișare”, sunt alte comentarii pe care fanii le-au lăsat pe pagină.

Ce mesaj a fost transmis, după ce s-a anunțat plecarea lui Ionuț Iftimoaie de la Survivor

Plecarea lui Ionuț Iftimoaie de la Survivor România a lăsat un gol în competiția care se filmează în Republica Dominicană. Fostul luptător a ținut să transmită un mesaj clar, după ce i-a fost anunțată plecarea din show-ul de la Pro TV. Ex-luptătorul s-a emoționat până la lacrimi și a mărturisit, printre altele, că dorește să plece acasă doar cu părțile bune pe care le-a trăit în competiție.

„Poate că sunt multe de spus. Consider că am greșit și eu, la rândul meu, față de destul de mulți. Să zicem că ăsta e jocul și te duc lucrurile într-o anumită direcție. Dacă ar fi să extrag din experiența asta, la părți bune aș pune să prețuim tot ce avem acasă, tot ce am câștigat deja. E singurul lucru cert. Oamenii pe care îi ai lângă tine merită mai multă atenție, să alergăm mai puțin după lucrurile materiale. Nu avem nevoie de atât de multe lucruri decât ne imaginăm”, a spus fostul luptător.

„Ca și concluzie strict personală, e că e imposibil și total greșit dacă încerci să îi mulțumești pe oameni. Reușești să îi mulțumești pe unii, dar îi superi pe alții. E important să crezi, să ai tăria de a fi convins că atunci când ai luat o decizie e cea mai bună, ținând cont de condițiile din momentul respectiv.

Față de toți cei care am greșit, vreau să îmi cer scuze. Vă spun cu mâna pe suflet că vreau să plec din Survivor și să iau cu mine doar amintirile plăcute, tot ce s-a întâmplat bine și bun. Plec de aici mult mai bogat decât eram când am intrat în prima zi”, a mai spus Ionuț Iftimoaie.

Adauga un comentariu