Tinerii din Iași care își caută un loc de muncă se pot angaja în domenii precum retail, HoReCa sau turism. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași a publicat o listă cu sute de locuri de muncă vacante. În această perioadă, tot mai mulți adolescenți vor să câștige bani de buzunar și se angajează. Legislația pentru tinerii de 16-17 ani care se angajează este mai strictă.
Tot mai mulți adolescenți de 16-17 ani aleg să-și câștige singuri banii de buzunar. Tinerii care își doresc independență financiară pot să aleagă din sute de posturi disponibile în Iași.
Tinerii din Iași au la dispoziție zeci de locuri de muncă în retail sau HoReCa
În această perioadă, liceenii care au împlinit 16-17 ani și care își caută un loc de muncă au la dispoziție posturi vacante în diverse domenii. De exemplu, JKC Restaurants România, operatorul francizei Wendy’s, angajează 4 persoane pentru poziția ajutor de bucătar. În supermarketurile din Iași, precum Profi sau Mega Image, se fac angajări pentru postul de casier. De asemenea, mai angajează și proprietarii firmelor care au afaceri în retail precum magazine alimentare sau în HoReCa, precum fast-food-uri amplasate în diverse zone din Iași. Salariile pot ajunge până la 3.000 de lei lunar pentru 6 ore de muncă. Legislația muncii impune reguli stricte pentru angajarea minorilor. Astfel, tinerii de 16 și 17 ani pot lucra cel mult șase ore pe zi și 30 de ore pe săptămână, nu au voie să lucreze în intervalul orar 20:00-06:00 și nici să efectueze ore suplimentare. De asemenea, au nevoie de acordul părinților pentru a se angaja. A crescut numărul locurilor de muncă vacante din Iași, atât pentru persoanele cu studii medii, cât și pentru cele cu studii superioare.
Sute de locuri de muncă vacante în domenii precum comerțul, construcțiile sau medical
Specialiștii în resurse umane susțin faptul că tinerii care vor să se angajeze trebuie să aibă anumite competențe.
„Contează foarte mult și modul în care aplicăm profilul pentru angajare, iar tinerii pot să-și creeze profilul chiar și cu inteligență artificială. Contează foarte mult motivația, capacitatea de a învăța, de a ne adapta și de a ne dezvolta. Lucrul acesta poate fi identificat și la un interviu”, explică Mădălina Apetre, specialist în resurse umane.
Datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași arată că a crescut numărul locurilor de muncă vacante din Iași în această perioadă, comparativ cu lunile precedente din acest an. În continuare, cele mai multe posturi disponibile sunt pentru persoanele cu studii medii, respectiv 800 de locuri de muncă. Domeniile unde se fac angajări sunt construcțiile, comerțul, HoReCa, industrie și sănătate și asistență socială. Persoanele cu studii superioare au la dispoziție în jur de 200 de posturi libere, în diverse domenii.
Pe de altă parte, tinerii din Iași care își caută un loc de muncă se pot angaja în domenii precum retail, HoReCa sau turism.