Pe data de 5 mai 2023 va fi publicată lista finală a posturilor pentru concursul național de titularizare, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre posturile complete cu viabilitate de cel puțin 4 ani, cele cu viabilitate sub 4 ani și posturile incomplete. Profesorii sau viitoarele cadre didactice se vor înscrie la concursul de titularizare 2023 în perioada 8-17 mai, după cum apare în calendar
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7, atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor, pentru angajarea pe o perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5, atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Calendarul concursului
Calendarul concursului este următorul: înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare până la 4 mai 2023; verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs până pe 5 mai 2023; înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2023, în perioada 8-17 mai 2023; verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului de organizare și desfășurare a concursului în perioada 9-18 mai 2023.
De asemenea, validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora, prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului. Neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare atrage după sine anularea înscrierii la concurs între 9-19 mai 2023. În perioada 8-17 mai 2023 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie – mai 2023.
Actele necesare pentru înscrierea la concursul de titularizare 2023
Potrivit metodologiei, în afară de cererea de înscriere, candidații vor anexa, în următoarea ordine, actele în original, respectiv în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unității la care funcționează în anul școlar 2022-2023 sau scanate color, după actele originale (documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia.
În situația în care documentele se transmit în format electronic, prin poștă electronică, acestea vor fi scanate color, după documentele originale, lizibil, la minimum 150 dpi): copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele și domiciliul; copii de pe certificatele de naștere și căsătorie (pentru solicitanții care și-au schimbat numele); copii de pe actele de studii, foile matricole și certificatele de calificare; absolvenții promoției 2023 vor prezenta copia adeverinței de la instituția de învățământ superior/postliceal/mediu; copii de pe certificatele de obținere a gradelor didactice; copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învățământul preuniversitar; copie a acordului ME, deciziei inspectoratului școlar sau a întreprinderii de întrerupere a activității (dacă este cazul); adeverința din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei).
Alte documente
Candidații trebuie să prezinte și copia filei corespunzătoare din registrul general de evidență a salariaților sau copie de pe carnetul de muncă, dacă au mai fost angajați anterior anului 2012 și ulterior nu au mai avut calitatea de angajați; copii ale avizelor și a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învățământ particular (avizul/adeverința medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apți pentru a preda în învățământ); declarație pe proprie răspundere că nu desfășoară activități incompatibile cu demnitatea funcției didactice; cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu au antecedente penale pentru infracțiuni contra persoanei, săvârșite cu intenție în împrejurări legate de exercitarea profesiei; certificatul/adeverința de integritate comportamentală, în original (în cazuri excepționale, declarație privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilității personalului didactic).