O nouă investiție va fi făcută în comuna Miroslava. Primăria a demarat licitația privind realizarea de noi alei pietonale în satele Balciu, Horpaz și Valea Adâncă. Valoarea estimată a investiției este de 5,96 milioane de lei, cu TVA, durata de implementare fiind de 36 de luni. Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a fost inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea respectivului contract este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație. Cu toate că au loc foarte multe investiții în comună, unii locuitori din Miroslava susțin că autoritățile fac proiecte fără viziune și că plătesc pentru unele lucrări de 2 ori
Miroslava este una dintre cele mai bogate comune din România. Anul acesta, aleșii locali au votat un buget-record de investiții, fonduri care vor merge în noi asfaltări de drumuri, alei pietonale, amenajări de parcuri și extinderea rețelelor de apă și canalizare. Autoritățile vor demara numeroase proiecte care vor duce cetățenii mai aproape de stilul de viață din marile localități europene.
Noi alei pietonale în Horpaz, Valea Adâncă și Balciu
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/03/Primaria-Miroslava.png)
Anul acesta aleșii locali au votat un buget record de investiții, fonduri care vor merge în noi asfaltări de drumuri, alei pietonale, amenajare de parcuri și extinderea rețelelor de apă și canalizare
Proiectul include realizarea a 9.256 de metri de trotuare, 60 de metri de șanț betonat, 569 de metri de șanț betonat și acostament betonat, 720 de metri de dren longitudinal, șase podețe transversale de tip rigolă carosabilă și 50 de metri de parapete metalice.
Totodată, vor fi realizate 40 de accesuri la proprietăți, vor fi ridicate la cotă 50 de capace ale căminelor de canalizare, vor fi montate 270 de răsuflători pentru rețelele de distribuție gaze naturale și vor fi relocate 50 de branșamente de gaz și 50 de branșamente de curent electric. În plus, pentru siguranța pietonilor vor fi realizate cinci treceri de pietoni și vor fi montate 30 de semne rutiere.
Aleile pietonale vor avea următoare structură: strat de fundație din balast, în grosime de 15 centimetri, substrat de nisip, în grosime de cinci centimetri, pavele prefabricate – autoblocante, în grosime de șase centimetri.
Comunicatul Primăriei Miroslava a stârnit și nemulțumirea unor persoane din mediul online care acuză autoritățile din comună că fac investiții fără viziune și că plătesc de 2 ori pentru aceeași lucrare.
„În Valea Adâncă, străzile Costea Vodă, Salciilor și Nucilor sunt proaspăt racordate la canalizare, deci, implicit, de abia au fost realizate căminele pentru apă. De ce nu au fost realizate de la început la cotele necesare, astfel încât să nu se muncească de 2 ori și nici să nu se plătească o lucrare de 2 ori”, susține Alexandru Andrei pe o rețea de socializare.
Miroslava este comuna care produce sute de milioane de euro
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/03/primarie.jpeg)
O nouă investiție va fi facută în comuna Miroslava. Primăria a demarat licitația privind realizarea de noi alei pietonale în satele Balciu, Horpaz și Valea Adâncă. Valoarea estimată a investiției este de 5,96 milioane lei (cu TVA), durata de implementare a acestuia fiind de 36 de luni
Comuna Miroslava produce sute de milioane de euro datorită celor 2 parcuri industriale, reușind, astfel, să atragă, în ultimii ani, foarte mulți de investitori care plătesc taxe și impozite, contribuind la sporirea bugetului local. A ajuns la investiții de 150-200 de milioane de euro și aproape 2.500 de oameni angajați. Parcul Industrial Miroslava 1 se întinde pe o suprafață de 464.400 mp și și-a deschis porțile în anul 2016. Parcul Industrial Miroslava 2 se întinde pe o suprafață de 252.000 mp și găzduiește mai mulți investitori, printre care și compania germană MENNEKES, care produce cabluri de încărcare pentru vehicule electrice și hybrid.
Datorită taxelor și impozitelor plătite de marile companii din cele două parcuri industriale, anul acesta, Primăria Miroslava a avut un buget-record de investiții care vor merge în dezvoltarea comunei, printre care și cea mai nouă investiție de noi alei pietonale în satele Horpaz, Valea Adâncă și Balciu.
Printre cele enumerate, sa nu uitam de PUZ-ul votat de administrația locală a Miroslavei, prin care se vor construi 45 de blocuri, care in câțiva ani vor paraliza traficul. Le mulțumim pe această cale.