Local

Tot mai mulți șoferi sunt prinși băuți la volan pe străzile din Iași! Dosare penale întocmite pe bandă rulantă de polițiștii ieșeni!

Publicat: 22 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Tot mai mulți șoferi sunt prinși băuți la volan pe străzile din Iași Dosare penale întocmite pe bandă rulantă de polițiștii ieșeni
În doar câteva ore, polițiștii ieșeni au întocmit mai multe dosare penale șoferilor prinși băuți la volan

Polițiștii ieșeni au intervenit zilele trecute la peste 95 de incidente, cele mai multe fiind sesizate prin 112. Au fost date peste 300 de amenzi, iar, în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate, au fost sesizate peste 20 de infracțiuni. Mai mult, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 21 de permise și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în traficul din Iași

Tot mai mulți șoferi sunt prinși băuți la volan pe străzile din județul Iași! Oamenii legii au întocmit dosare penale pe bandă rulantă în urma controalelor efectuate. Astfel, zilele trecute, polițiștii ieșeni au intervenit la peste 95 de incidente, cele mai multe fiind sesizate prin intermediul numărului unic pentru situații de urgență 112. Au fost date peste 300 de amenzi. În urma acțiunilor și intervențiilor efectuate, au fost sesizate peste 20 de infracțiuni.

„Au fost organizate 12 acțiuni și s-a intervenit la 100 de incidente, dintre care 87 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost sesizate 22 de infracțiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au dat 307 amenzi, în valoare de 90.190 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 21 de permise și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare”, a declarat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Tot mai mulți șoferi sunt prinși băuți la volan pe străzile din Iași!

La finele săptămânii trecute, agenții din cadrul Secției III de Poliție au prins pe bulevardul Dimitrie Cantemir, din municipiul Iași, un bărbat care nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”, neacordând prioritate unei autospeciale de Poliție.

„Polițiștii au oprit șoferul, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care mirosea a alcool. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Ulterior, el a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, instanța dispunând măsura arestului la domiciliu a bărbatului, pentru 30 de zile. În cauză se efectuează cercetări pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, în municipiul Iași, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani. Întrucât acesta mirosea a alcool, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„El a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanța dispunând măsura arestării preventive a bărbatului pentru 20 de zile. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă”, a mai menționat Anca Vîjiac.

Prins băut, în urma unui accident rutier

În același timp, polițiștii din cadrul Biroului Rutier fac cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, pe 18 martie 2021, un bărbat de 42 de ani, în timp ce a condus un autoturism în municipiul Iași, a acroșat o mașină parcată. În urma testării bărbatului de 42 de ani cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la un spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, instanța dispunând măsura arestării preventive a bărbatului pentru 20 de zile. Cercetările continuă”, a susținut purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Conform acesteia, tot la finele săptămânii trecute, agenții din cadrul Secției VII de Poliție Rurală Târgu Frumos au prins un bărbat de 51 de ani, care conducea un moped fără a avea permis. În cauză se efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis.
În plus, oamenii legii au menționat că, în perioada 19 – 21 martie 2021, polițiștii au desfășurat acțiuni în municipiul Iași pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru prevenirea producerii de accidente rutiere.

„La aceste activități au participat polițiști de ordine publică, rutieră, jandarmi, dar și luptători din cadrul Seriviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, fiind angrenate peste 120 de efective. Astfel, forțele de ordine au legitimat 763 de persoane și au verificat 212 vehicule. Pentru abaterile constatate, polițiștii au dat 248 de amenzi, în valoare de aproximativ 60.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare. De asemenea, în urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 5 infracțiuni, de natură judiciară sau la regimul circulației rutiere, fiind prinși șoferi care se aflau sub influența băuturilor alcoolice sau care nu aveau permise”, a încheiat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Adauga un comentariu