Titlurile zilei

Trei copii din Iași riscă să rămână fără mamă, în orice moment! Suferă de o formă gravă de cancer ce îi macină trupul! – GALERIE FOTO (ATENȚIE, IMAGINI CU IMPACT EMOȚIONAL!)

Publicat: 20 iul. 2022
_____ Vizualizări 3 Comentarii
Trei copii din Iași riscă să rămână fără mamă în orice moment Suferă de o formă gravă de cancer ce îi macină trupul - GALERIE FOTO ATENȚIE IMAGINI CU IMPACT EMOȚIONAL
Ana-Maria Ciobanu speră ca cei 3 copii să nu fie despărțiți după ce ea nu va mai fii

Ana-Maria Ciobanu este într-o stare foarte gravă, din cauza unui cancer crunt ce îi macină trupul. Trei copii riscă să rămână fără mamă, în orice moment, iar dorința lor este să trăiască împreună, ca o familie. Apropiații acestora caută o cale legală pentru acest lucru

Până acum un an, viața familiei Ciobanu era una normală, cu greutăți peste care treceau împreună. Copiii familiei sunt elevi model, multipli campioni și se iubesc unul pe celălalt, cum numai în povești mai vezi, iar acum riscă să rămână fără mamă, singurul lor sprijin. Copiii sunt conștienți de ceea ce se întâmplă și, cu ajutorul psihologilor, încearcă să nu lase această dramă să îi oprească din parcursul educațional. Dorința lor cea mai mare este să trăiască împreună, după ce mama lor nu va mai fi, dar legile îi pun în pericolul de a ajunge în sistemul de protecție al copilului.

Riscă să rămână fără mamă, dar doresc să fie alături unul de celălalt

Ana-Maria Ciobanu a aflat, în anul 2021, că are o formă agresivă de cancer la stomac. Aceasta a luptat cât de mult a putut cu boala, pentru a rămâne alături de cei 3 copii. Femeia a făcut tratamente costisitoare, în Turcia, în urma cărora, din nefericire, starea ei nu s-a îmbunătățit.

„Este în stare foarte gravă! Ea nu mai poate fi ajutată cu nimic, este pe morfină, are tratament paliativ. A cheltuit 30 de mii de dolari în Turcia, fără niciun rezultat… Vorbeam cu ea înainte să ajungă la paliative… Zicea că mai degrabă cumpăra o casă copiilor din banii aceia! I s-a spus că se va face bine, că în urma rezultatelor i se va da un tratament bun… Ca orice om, s-a agățat de orice șansă, oricât de mică a fost. Din păcate, tratamentul nu a dat rezultate…”, povestește, în lacrimi, Iuliana Niculiță, o prietenă de-a familiei.

Copiii vor să rămână o familie

Ana-Maria și-ar dori să știe că cei 3 copii vor rămâne împreună, în siguranță, și că vor continua să facă sport și să învețe la fel de bine. Ea a discutat cu tatăl fetiței de 6 ani, iar acesta o va lua sub tutela lui. Fetița este de acord cu această decizie, la fel și frații mai mari. Aceștia din urmă speră că vor găsi o soluție legală prin care să rămână amândoi în Pașcani.

„Ana este singură pe lume, copiii riscă să ajungă la stat. Cât Ana e în viață, nu putem începe nicio procedură. Nu au nicio rudă, am vorbit cu un naș al unuia dintre copii, ar fi dispus să îi ia în plasament maternal.

Financiar e greu… Ei mereu au avut o situație mai grea. Pentru moment, copiii sunt la mine acasă, nu le lipsește nimic. Legea nu îmi va permite să îi țin la mine. Aceștia sunt multipli campioni naționali, foarte buni la învățătură, fata cea mare vrea să meargă la facultate”, completează Iuliana Niculiță.

Un singur sprijin…

Iuliana Niculiță este singura persoană care se implică activ în cazul familiei Ciobanu. Aceasta încearcă să le fie alături copiilor și să îi ajute să nu fie despărțiți. Ea a fost alături de Ana-Maria încă de la început și este, în continuare, un sprijin emoțional, având grijă de copii, fără să se plângă.

„Nu știm ce se va întâmpla după ce Ana-Maria pleacă… Ei, acum, nu duc lipsă de nimic. Sper doar să nu fie despărțiți… Copiii nu au conturi bancare. După decesul mamei, contul se va închide. Eu nu știu cum să gestionez această situație. În august, ar trebui să facă 34 de ani… Au văzut-o mai mulți doctori de la Pașcani și au zis că nu apucă luna august! E foarte gravă starea ei! Își varsă materia fecală, organele…”, povestește, printre lacrimi, Iuliana Niculiță.

Povestea Anei-Maria Ciobanu este una sfâșietoare, iar, din păcate, din punct de vedere medical nu se mai poate face nimic, exceptând tratamentul paliativ pe care îl urmează acum. Cei trei copii riscă să rămână fără mamă, în orice moment, dar nu vor ca familia frumoasă pe care o au să se destrame.

Comentarii
Adauga un comentariu