Prima pagină » International » Ucraina recunoaște că a trimis de-a lungul frontierei cu Transnistria un număr „adecvat” de trupe
Ucraina recunoaște că a trimis de-a lungul frontierei cu Transnistria un număr „adecvat” de trupe

Ucraina recunoaște că a trimis de-a lungul frontierei cu Transnistria un număr „adecvat” de trupe

27 feb. 2023, 23:00, 1 ,
în International

Ucraina a admis luni că a trimis de-a lungul frontierei cu Transnistria, provincie separatistă din Republica Moldova, un număr „adecvat” de trupe.

Ucraina a declarat luni că este pregătită pentru o eventuală „mișcare disperată” a Rusiei în ceea ce privește Transnistria, dând asigurări că nu va permite niciodată unor avioane militare rusești să poată debarca trupe în regiune, relatează Ukrinform.

„Aterizarea unor trupe aeropurtate în Transnistria este imposibilă a priori, pentru că este necesară traversarea directă a spațiului aerian fie al țărilor NATO, fie al Ucrainei. Ei bine, cine le va permite! Acele forțe care sunt acum concentrate acolo pe teritoriul Transnistriei urmăresc cel mai probabil cu profundă surprindere acele relatări răspândite de propaganda rusă cu privire la puterea lor”, a declarat luni Natalia Gumeniuk, șefa centrului de presă al Comandamentului Operațional „Sud” al forțelor armate ucrainene.

Forțe ucrainene sunt concentrate de-a lungul graniței Transnistriei,

Ea a precizat că forțe ucrainene sunt concentrate de-a lungul graniței Transnistriei, fiind pregătite și suficiente „pentru amenințarea care ipotetic este posibilă dacă [rușii] fac o mișcare disperată”. H

Anul trecut, Statul Major General de la Kiev a anunțat că forțele de apărare aeriană ucrainene vor doborî orice aeronave militare rusești care vor încerca să se deplaseze în direcția Transnistriei.

Rusia a acuzat Ucraina că vrea să atace Transnistria

Joia trecută, cu o zi înainte de împlinirea unui an de război, ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că plănuiește să invadeze regiunea Transnistria din estul Republicii Moldova după o operațiune sub steag fals.

„Potrivit informațiilor disponibile, regimul de la Kiev pregătește în viitorul apropiat o provocare armată împotriva Republicii Moldovenești Nistrene, care va fi efectuată de unități ale Forțelor Armate ale Ucrainei, inclusiv cu implicarea formațiunii naționaliste Azov”, a afirmat ministerul rus al Apărării.

Moscova va riposta la „orice” agresiune în Transnistria

Acesta a mai susținut că ucrainenii vor să dea vina pe Moscova pentru conflict iar „sabotorii ucraineni implicați în invazia înscenată vor fi deghizați în uniforme de militari ai Forțelor Armate ale Federației Ruse”.

O zi mai târziu, ministerul rus de Externe a amenințat că Moscova va riposta la „orice” agresiune în Transnistria.

„Să nu existe niciun dubiu: forțele armate ale Federației Ruse vor răspunde în mod adecvat la orice provocare a regimului de la Kiev”, a transmis Ministerul rus de Externe într-un comunicat. Orice acțiune care reprezintă o „amenințare” la adresa militarilor ruși staționați în Transnistria „va fi considerată un atac împotriva Federației Ruse”, a insistat Moscova.

Aceste acuzații ale Moscovei au fost denunțate drept nefondate atât de către Ucraina și Republica Moldova, cât și de către România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026
Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor primi premii în bani din partea statului. Guvernul a aprobat acordarea a 2.000 de lei pentru absolvenții de gimnaziu și 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu cu rezultate perfecte. Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani […]
Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iunie 2026
12 iunie 2026