Cancan ultimă oră

Un bărbat și-a părăsit familia pentru o refugiată din Ucraina, după ce a luat-o în gazdă

Publicat: 23 mai 2022
Tony Garnett și o tânără din Ucraina, Sofia
Un bărbat și-a lăsat cei doi copii și partenera lui de viață, după ce s-a îndrăgostit de refugiata din Ucraina pe care a luat-o în propria casă

Un bărbat și-a lăsat cei doi copii și partenera lui de viață, după ce s-a îndrăgostit de refugiata din Ucraina pe care a luat-o în propria casă pentru o adăposti din calea războiului.

Tony Garnett, în vârstă de 29 de ani, este un agent de pază care lucrează într-un centru de primire a Serviciului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie. Bărbatul are doi copii din relația cu Lorna, fosta lui parteneră în vârstă de 28 de ani, pe care a decis, de curând, să o părăsească pentru o refugiată din Ucraina.

Un bărbat și-a părăsit familia pentru o refugiată din Ucraina

Tony Garnett a decis să ajute oamenii veniți din Ucraina și s-a alăturat grupurilor de pe Facebook, pentru a oferi ajutor. Așa a dat de tânăra Sofia, pe care familia acestuia a luat-o în gazdă.

Sofia, manager în domeniul IT-ului, a călătorit spre Berlin, unde a așteptat câteva săptămâni până să obțină viza pentru a putea intra în Marea Britanie. Ea a zburat, în cele din urmă, la Manchester pe 4 mai și s-a mutat alături de noua ei familie în Bradford, West Yorkshire.

Astfel, Tony și-a mutat fiica de șase ani din camera sa, pentru a sta într-un pat supraetajat, alături de cealaltă soră a ei, în vârstă de trei ani. Bărbatul a vrut să-i facă loc refugiatei din Ucraina, în ciuda obiecțiilor partenerei lui de viață, Lorna. Cei doi însă s-au îndrăgostit unul de celălalt și au decis să formeze un cuplu, la numai zece zile de la primirea în gazdă. Fosta lui iubită i-a cerut tinerei să plece din casa lor, însă bărbatul a replicat imediat că va pleca și el, să-i fie alături.

Tony Garnett: „Ne vom petrece tot restul vieții împreună”

Bărbatul a povestit pentru The Sun că a plăcut-o încă de la început pe fată şi că s-au înţeles foarte bine imediat, pe de-o parte pentru că Tony vorbea slovaca. Cei doi mergeau împreună la sală, vorbeau în slovacă aproape mereu şi se uitau la televizor după ce partenera englezului se culca.

Ulterior, cei doi nu s-au mai putut abţine să se îndrăgostească unul de celălalt. Noul cuplu a părăsit deja casa şi s-a mutat la părinţii lui Tony. Au început să caute împreună o proprietate şi au aplicat pentru o viză permanentă pentru Sofia.

„Ne pare rău pentru durerea pe care am provocat-o, dar am simțit ceva ce nu am mai avut până acum. Plănuim să ne petrecem tot restul vieții împreună. Știu că oamenii vor crede că asta s-a întâmplat atât de repede, dar eu și Sofia știm că este cel mai bine așa.

Totul a început cu o simplă dorință din partea mea de a face ceea ce trebuie. Adică, de a da o mână de ajutor, indiferent că era vorba despre un bărbat sau o femeie. Dar Sofia a fost cea care a intrat în viața mea. Pentru asta voi fi mereu recunoscător”, a povestit Tony.

„S-a întâmplat totul pe repede înainte, dar asta este povestea noastră de dragoste. Știu că oamenii vor avea o părere proastă despre mine, dar se întâmplă. Am văzut cât de nefericit era Tony”, a explicat și Sofia.




Comentarii
  • ”A adapostito din calea razboiului la el acasa” ba prostilor ce ati fumat ? care razboi in Anglia ? puscariasul bodyguard si-a adus o parasuta in casa care il va parasi imediat pe ”entry level” pentru ”next level” !, hormonii ia batut neuronii la bombalau dar o sa se intoarca boschetar la nevastasa in nici un an

Adauga un comentariu