După ce fotografia falsă cu Papa Francisc îmbrăcat într-o geacă albă de lux a făcut înconjurul lumii, autorul trucajului crede că folosirea Inteligenței Artificiale în editarea pozelor cu celebrități este periculoasă. Imaginea cu „geaca papală” a fost postată pe Reddit și Facebook, generând rapid un val de distribuiri și comentarii pe rețelele de socializare. În timp ce unii utilizatori au apreciat gluma, alții au criticat fotografia, acuzând lipsa de respect față de papă și religia catolică.
Foarte puțini și-au pus întrebarea dacă imaginea era reală, iar cei mai mulți dintre cei care au comentat au glumit pe seama faptului că suveranul pontif părea să defileze la Săptămâna Modei de la Paris.
AI-generated image of Pope Francis goes viral on social media. pic.twitter.com/ebfLK4F850
— Pop Base (@PopBase) March 25, 2023
Fotografia falsă cu Papa Francisc îmbrăcat într-o geacă albă de lux a făcut înconjurul lumii
Răspândirea imaginii trucate a declanșat o dezbatere despre etica generării de imagini cu ajutorul Inteligenței Artificiale (AI). Scriitorul Ryan Broderick, realizator al newsletter-ului de cultură web Garbage Day, a scris, într-un mesaj postat pe Twitter care a fost citit de peste patru milioane de urmăritori, că „Papa Balenciaga ar putea fi primul caz de dezinformare în masă al AI”, relatează Business Insider.
Fotografia respectivă a fost realizată de Pablo Xavier, un muncitor în construcții din Chicago, cu ajutorul Midjourney, un generator de artă bazat pe ChatGPT.
Contactat de Buzzfeed, Xavier a refuzat să-și dezvăluie identitatea completă și s-a declarat îngrijorat de puterea de convingere a generatorului AI. „Cât timp e vorba de imagini obișnuite, dacă vrei să faci un Vincent van Gogh, cred că genul ăsta de lucruri e în regulă. Dar să-l folosești pentru figuri publice, asta ar putea fi periculos”, a precizat el.
Acesta s-a declarat „foarte speriat” că oamenii au considerat imaginea reală, fără să se îndoiască și consideră că această practică trebuie reglementată rapid: „Categoric devine ceva tot mai serios dacă nu se începe introducerea unor legi pentru reglementare.”
Potrivit BuzzFeed, autorul imaginii provine dintr-o familie catolică, dar nu mai este un praticant al acestei religii. El a subliniat că nu a urmărit vreun scop negativ și s-a gândit doar că o imagine cu papa în geacă ar fi amuzantă. „Mi-am dat dat seama că voi fi atacat. Dar nu m-am gândit că se va întâmpla la acest nivel”, a mărturisit el.
Ultima versiune a programului folosit de Xavier, Midjourney V5, lansată pe 15 martie, poate reproduce într-un mod foarte realist figuri publice.
Printre fotografiile false care s-au răspândit pe rețelele de socializare s-au numărat și unele cu Donald Trump „arestat”. Fostul președinte al SUA a distribuit chiar el o altă imagine a sa generată de AI, potrivit BBC.
Pe rețelele de socializare s-a răspândit și o imagine editată în care Vladimir Putin apare în genunchi în fața președintelui chinez Xi Jinping, scrie spotmedia.ro.
În 2019, papa Francisc a avertizat companiile din Silicon Valley că Inteligența Artificială și alte cuceriri tehnologice pot duce la „revenirea nefericită a unei forme de barbarie”, potrivit Insider.
Midjourney V5 AI creating Trump Arrest, a new era? pic.twitter.com/gJEHS8tvLg
— Popmemes8 (@jonpopmemes) March 22, 2023