Un fenomen neașteptat! Tot mai mulți tineri recunosc că, în ultimii ani, s-au apropiat mai mult de credință: „Aveam impresia că orice încerc…”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pentru unii tineri, apropierea de credință nu vine neapărat în perioadele liniștite, ci tocmai atunci când viața devine greu de dus. Problemele personale, presiunea facultății, incertitudinea privind viitorul sau sentimentul că lucrurile scapă de sub control îi determină pe unii să se întoarcă spre rugăciune și spre Dumnezeu. Chiar și cei care nu s-au considerat niciodată foarte religioși spun că, în momentele dificile, au găsit în credință un refugiu și o formă de liniște.

Tinerii din Iași recunosc că, în ultimii ani, au mers mai des la biserică și au început să se roage mai mult. Problemele facultății pot declanșa căutarea spirituală.

Tinerii se apropie de credință când se confruntă cu presiunea facultății

Pentru mulți tineri, perioadele dificile ale vieții nu înseamnă doar stres, oboseală sau nesiguranță, ci și o căutare a unor forme de sprijin care să le ofere sentimentul că nu sunt singuri. În ultimii ani, numărul tinerilor care au început să se apropie de biserică și viața spirituală a crescut, contrar așteptărilor.

Facultatea, presiunea examenelor, incertitudinea legată de viitor, problemele familiale, despărțirile sau sentimentul că nu reușesc să țină pasul cu ceea ce se așteaptă de la ei pot deveni momente în care tinerii își pun întrebări pe care, în perioadele liniștite, nu le-ar fi pus niciodată. Pentru unii, această perioadă îi determină să vorbească mai mult cu apropiații sau să apeleze la ajutor specializat. Pentru alții, rugăciunea devine o formă de liniștire și de regăsire.

02:00, 15 Aug 2026

Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită pe 15 august. Ce semnificație are „Sfânta Maria Mare”

02:00, 11 Aug 2026

Între tradiție și viața modernă! Mai țin tinerii post? „Cred că ar fi mai ușor dacă…”

Experiențele tinerilor sunt însă diferite. Unii spun că s-au apropiat de Dumnezeu tocmai în momentele în care au trecut prin cele mai mari dificultăți, în timp ce alții mărturisesc că nu au devenit neapărat mai religioși, ci au început să privească rugăciunea ca pe un spațiu personal în care își pot pune în ordine gândurile.

Pentru o tânără din Iași, apropierea de credință a venit într-o perioadă în care viața de zi cu zi devenise greu de gestionat. Nu se considera o persoană care mergea constant la biserică și nici nu obișnuia să vorbească foarte mult despre credință.

Într-un moment în care problemele personale s-au suprapus peste presiunea facultății și nesiguranța legată de viitor, rugăciunea a devenit însă una dintre puținele activități care îi ofereau sentimentul de liniște.

„Eu nu am fost niciodată genul de persoană care să meargă la biserică în fiecare duminică sau să vorbească foarte mult despre Dumnezeu. Am fost crescută într-o familie în care credința exista, dar nu era ceva despre care să discutăm în fiecare zi. În perioada în care am început să am foarte multe probleme, însă, mi-am dat seama că mă gândesc la Dumnezeu mult mai mult decât o făceam înainte. Aveam foarte multă presiune cu facultatea, aveam și niște probleme personale și ajunsesem într-un punct în care aveam impresia că orice încerc să rezolv se complică și mai tare. Nu știam ce să fac și, uneori, pur și simplu mă puneam în pat seara și mă rugam. Nu erau rugăciuni foarte elaborate, de multe ori spuneam doar că vreau să fie bine și că nu mai știu ce să fac. Pentru mine, faptul că spuneam lucrurile astea cu voce tare sau în gând mă ajuta să mă liniștesc”, a povestit Beatrice Cornilă.

Unii recunosc că au început să meargă mai des la biserică

Tânăra consideră că apropierea de credință nu trebuie privită neapărat ca o transformare radicală. Pentru ea, nu a fost vorba despre a deveni brusc o persoană profund religioasă, ci despre descoperirea unei dimensiuni a credinței pe care nu o luase foarte în serios înainte.

„Nu pot să spun că de atunci am devenit o persoană perfect credincioasă, dar în ultimii doi ani am început să merg la biserică măcar o dată pe lună. Am și perioade în care nu mă rog, în care mă îndoiesc sau în care sunt supărată pe Dumnezeu. Dar cred că tocmai asta a schimbat ceva pentru mine. Am înțeles că relația asta nu trebuie să fie perfectă. Când îmi este greu, mă întorc la rugăciune. Când îmi este bine, poate uit de ea. Și cred că foarte mulți tineri sunt așa, doar că nu vorbesc despre lucrul acesta pentru că există impresia că trebuie să fii foarte religios ca să poți spune că ai credință”, a explicat tânăra.

O altă perspectivă vine din partea unui student ieșean care spune că a privit mult timp credința mai degrabă ca pe o tradiție de familie. Pentru el, lucrurile s-au schimbat după ce a trecut printr-o perioadă în care incertitudinea legată de viitor și presiunea academică au început să se acumuleze.

„Când eram copil, spuneam rugăciunile pentru că așa făceau părinții mei și pentru că așa fusesem învățat. Acum, dacă mă rog, o fac pentru că simt eu nevoia. Uneori mă rog înainte de un examen, alteori, când am o problemă personală sau când simt că am nevoie să mă liniștesc. Nu mă rog neapărat să iau o notă bună sau să se întâmple ceva exact cum vreau eu. Mai degrabă, mă rog să am puterea să trec prin ceea ce urmează. Pentru mine este o diferență importantă”, a explicat Ionuț T.

Astfel, apropierea tinerilor de Biserică nu înseamnă neapărat întoarcerea la formele de religiozitate ale generațiilor trecute. Pentru mulți dintre ei, credința este o descoperire personală, construită în jurul întrebărilor despre sens, identitate, suferință și viitor. Tocmai de aceea, fenomenul este cu atât mai interesant: într-o perioadă în care se vorbește constant despre îndepărtarea generațiilor tinere de religie, există tineri care aleg să facă exact contrariul și să se apropie de credință.