Prima pagină » Titlurile zilei » Un ieșean vinde o mașină istorică produsă în Rusia! Autoturismul costa o avere în urmă cu peste 40 de ani, iar în România mai sunt puține exemplare

Un ieșean vinde o mașină istorică produsă în Rusia! Autoturismul costa o avere în urmă cu peste 40 de ani, iar în România mai sunt puține exemplare

08 mai 2026, 02:00, 8 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

O mașină produsă în Rusia în urmă cu peste 40 de ani a fost scoasă la vânzare în Iași. Este un model important pentru pasionații autoturismelor rusești, însă în România există puține autoturisme de acest fel care încă sunt funcționale. În anii 1980, un român trebuia să plătească salariul pe 3 ani pentru a cumpăra un astfel de autoturism nou.

Proprietarul speră să găsească pe cineva la fel de pasionat, care să îngrijească vehiculul în continuare.

Mașină produsă în Rusia, vândută la Iași

Ieșeanul Dănuț D. a cumpărat mașina Lada 1200, în urmă cu câțiva ani, din pură pasiune. De atunci a investit câteva mii de lei pentru a o repara și pentru a fi în stare optimă de funcționare. Inițial, autoturismul a avut același proprietar timp de 40 de ani, fiind cumpărat nou în 1982, din URSS.

„Sunt pasionat de astfel de mașini. Am cumpărat-o, în urmă cu câțiva ani, de la un cetățean român de etnie maghiară. Autoturismul a fost bine întreținut. A fost cumpărată, în 1982, de un bărbat din Mureș. A ținut-o aproximativ 40 de ani, după care a vândut-o. Când am cumpărat-o, era în stare perfectă de funcționare, chiar și după atâta timp. Am venit cu ea acasă, am trecut munții fără probleme”, a precizat Dănuț D., proprietarul mașinii.

Proprietarul cere acum 5.000 de euro pentru autoturismul său, care este în stare perfectă de funcționare, în mare parte cu piesele originale. Desigur că mai există și urme de rugină, având în vedere vechimea mașinii.

„Ulterior, am făcut eu reparațiile necesare. Am investit câteva mii de lei pentru a schimba piesele uzuale și unde avea probleme punctuale. Mașina pornește fără probleme, este perfect funcțională. Am decis să o vând, deoarece am și altă mașină, iar pe asta nu prea am când să o folosesc, iar mai mult stă degeaba. Este o piesă de colecție pentru cei pasionați, mie mi-a plăcut foarte mult și sper să își găsească tot un proprietar la fel de pasionat, care să aibă grijă de ea”, a mai precizat Dănuț D.

Costa o avere înainte de 1989

În anii 1980, o mașină Lada 1200 nouă avea prețul de listă, la Oficiul Național de Turism, de aproximativ 70.000 de lei. În perioada respectivă, salariul mediu în România era de 2.500 de lei. Astfel, un cetățean avea nevoie de veniturile de pe 3 ani pentru a cumpăra un autoturism Lada 1200. În momentul de față mai sunt puține autoturisme de acest tip funcționale în România. Pe site-urile de specialitate sunt doar 6-7 anunțuri cu mașini Lada 1200 la vânzare.

Lada 1200, cunoscută și ca „Jiguli”, a fost produsă, în perioada 1970-1988, în URSS. Inițial, doar pentru populația din URSS, însă ulterior a fost lansată și pe piața internațională. În anul 2000 a fost declarată cea mai bună mașină rusească a secolului al XX-lea. În total, au fost produse aproximativ 4,85 milioane de mașini Lada 1200.

Mașina produsă în Rusia încă are o mare parte din piesele originale și este în stare de funcționare și după 40 de ani de utilizare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026