Eveniment-Social

Un schimb de mașini i-a băgat pe doi tineri după gratii. A fost nevoie de mascații de la SAS pentru a clarifica situația

Publicat: 23 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un schimb de mașini i-a băgat pe doi tineri după gratii. A fost nevoie de mascații de la SAS pentru a clarifica situația
Polițiștii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) în timpul unei misiuni

În weekend, polițiștii au desfășurat mai multe acțiuni de control și percheziții. Un schimb de mașini i-a băgat pe doi indivizi după gratii, asta după ce nu s-au mai înțeles. A fost nevoie de intervenția mascaților, iar acum anchetatorii trebuie să afle cum s-au petrecut lucrurile

Polițiștii ieșeni au intervenit în weekend la 110 incidente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost date peste 300 de amenzi, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 15 infracțiuni. Au fost organizate 16 acțiuni și s-a intervenit la 110 incidente, dintre care 103 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost sesizate 19 infracțiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au dat 338 de amenzi, în cuantum de 99.920 de lei. Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 13 permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Percheziții în urma unui schimb de mașini

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași, Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza mun. Iași, la doi bărbați cercetați pentru tâlhărie calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că la data 13 noiembrie cei doi bărbați ar fi deposedat, prin acte de violență, două persoane de documentele unui autoturism. Cele două părți ar fi făcut, anterior, schimb de autoturisme, dar nu și de documentele acestora. În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 ore. La data de 20 noiembrie, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 zile, cei doi fiind introduși în Arestul I.P.J. Iași. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. Cercetările continuă.

Au ajuns după gratii după ce au comis o tâlhărie

Tot în weekend au ajuns după gratii mai mulți tâlhari. Polițiștii ieșeni au identificat doi tineri bănuiți de tâlhărie calificată. Aceștia au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 13 spre 14 septembrie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, prin exercitarea de acte de violență, aceștia i-ar fi sustras telefonul mobil unui bărbat, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei. Pe baza probatoriului administrat în cauză, la data de 19 noiembrie, unul dintre tinerii bănuiți de comiterea faptei a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. La data de 20 noiembrie, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a dispus plasarea sub control judiciar a celui de-al doilea tânăr pentru 60 de zile. Tot polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un tânăr, din mun. Botoșani, cercetat pentru furt calificat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Astfel, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că în seara zilei de 27 octombrie, în jurul orei 20:00, acesta ar fi sustras unei tinere, din jud. Botoșani, care se deplasa în zona centrală a municipiului Iași, portofelul pe care îl avea în rucsac. Pe baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

Adauga un comentariu