Prima pagină » Actualitate » Vasile Dîncu anunță condițiile în care social – democrații ar putea ceda funcția de premier: „Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanţele”
Vasile Dîncu anunță condițiile în care social - democrații ar putea ceda funcția de premier: „Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanţele”

Vasile Dîncu anunță condițiile în care social – democrații ar putea ceda funcția de premier: „Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanţele”

16 nov. 2021, 11:00,
Roxana Butuc în Actualitate

În contextul negocierilor dintre Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat, Vasile Dîncu, președintele Consiliului Naţional al PSD a dezvăluit faptul că social democrații ar putea ceda la pretenția de a avea funcția de premier în schimbul Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor.

Tot acesta a mai adăugat faptul că, în contextul discuțiilor dintre liberali și social-democrați, există posibilitatea să fie eliminată varianta de a mai fi adăugate alte ministere în plus.

Președintele Consiliului Național PSD, despre cerințele PSD în schimbul funcției de premier

Având în vedere discuțiile intense purtate între PNL – PSD – UDMR, în vederea felului în care vor fi împărțite ministerele, Vasile Dîncu, a declarat faptul că social democrații iau în considerare renunțarea la pretenția funcției de premier în schimbul Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor.

“Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei sunt cele două ministere avizatoare care în orice negociere de algoritm de guvernare sunt cele dintre care se alege. La noi există cine are premierul nu are Secretariatul General al Guvernului şi nu alege primul între cele două ministere avizatoare. E un algoritm gândit de mult în politica românească şi chiar funcţionează când se fac coaliţii sau alianţe.

Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanţele având în vedere că sunt alte ministere la care noi nu avem acces, cel puţin în varianta de acum: Dezvoltarea este la UDMR, am văzut că Mediul este la UDMR, adică sunt ministere economice sau Fondurile Europene nu ştiu la cine ar fi. Este normal ca aceste funcţii economice, funcţiile din ministerele de forţă, legate de membrii în CSAT, se aleg cumva între participanţii la guvernare şi atunci cine are una, nu putea lua cealaltă”, a declarat acesta.

Vasile Dîncu, declarații privind schimbarea structurii Guvernului

În ceea ce privește schimbarea structurii Guvernului, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat faptul că nu s-a stabilit nimic sigur în cadrul ședințelor, o decizie în acest sens se are totuși în vedere dar nu și direcția în care se va lua.

“Au propus cele două echipe de negociere nişte ministere pentru că, aşa cum se întâmplă când faci un guvern, vin oamenii din echipele de negociere cu tot felul de priorităţi. Unii au spus este nevoie pentru cei patru milioane de români din afară, şi eu cred că ar trebui făcută asta, ar fi nevoie de un minister al Diasporei, al românilor de pretutindeni, care să se ocupe serios şi de Republica Moldova, să se ocupe şi de românii din afară din perspectiva administrativă culturală, învăţământ, religie.

Ar trebui, dar probabil nu o să o facem acum (…) pentru Diaspora un super minister care să conţină fonduri, să fie ca un fel de minister al Administrării românilor din afară, să aibă bani pentru şcoală, pentru religie, pentru Biserică, pentru că asta ţine identitatea. (…) Liberalii au venit cu ideea să facem un minister al întreprinderilor mici şi mijlocii”, a spus președintele Consiliului Național al PSD.

Vasile Dîncu spune că nu vor fi adăugate alte ministere

De asemenea, pe marginea subiectului ca alte ministere să fie adăugate, Vasile Dîncu a afirmat faptul că luându-se în considerare situația în care se află România, acest lucru nu ar mai putea fi o variantă.

“Cred că până la urmă şi din perspectiva strategică, din perspectivă comunicaţională, în această sărăcie şi în această criză pe care o avem acum s-ar putea să înclinăm a nu mai face niciun minister. Am face eventual nişte miniştri delegaţi pe aceste zone, dar care să nu mai însemne aparate grele, ministere separate şi să renunţăm la acea idee”, a încheiat Vasile Dîncu.

Având în vedere că negocierile între PSD și PNL încă sunt în plină desfășurare, Vasile Dîncu susține că acestea sunt dificile, întrucât cele două partide au probleme în vederea stabilirii unui program de guvernare acceptat de ambele părți. În schimb pe partea cealaltă, liberalii se confruntă și cu probleme interne, unde Florin Cîțu este amenințat de pierderea majorității din PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`