Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale în weekend după ce s-au urcat băuți la volan. O femeie însă i-a lăsat până și pe polițiști cu gura căscată, după ce a provocat un accident, din cauză că a băut peste măsură. Acum, toți cei prinși de polițiști au de dat explicații, iar unii ar putea ajunge chiar în spatele gratiilor
Situație incredibilă la Iași, în weekend. O tânără de loc din Pașcani a petrecut zdravăn și a dat mai multe pahare de alcool peste cap. Când petrecerea s-a terminat, s-a urcat la volan și a plecat spre casă. Nu a ajuns însă prea departe. A pierdut controlul volanului și a distrus un gard. Polițiștii Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 21 martie a.c., o femeie, de 41 de ani, din municipiul Pașcani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208, în comuna Lespezi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard.
În urma impactului nu au rezultat victime omenești. În urma testării conducătoarei auto cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Femeia se numește Violeta Breșug și avea o alcoolemie de 0,67 miligrame alcool pur în aerul expirat.
Pașcaniul în top în weekend
Nu doar femeia a fost prinsă la volan sub influența alcoolului. Tot polițiștii din Pașcani au prins un tânăr de 25 de ani cu o alcoolemie de peste 1 la mie.
„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au oprit, pentru control, pe raza municipiului Pașcani, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Pașcani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Tineri inconștienți!
Horer Gabi este tânărul care s-a urcat aproape în pragul comei alcoolice la volan, având o alcoolemie de 1,04 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Tot la Pașcani a fost prins și un tânăr care pe lângă faptul că băuse peste măsură, nu avea nici permis de conducere.
„Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au depistat un bărbat, de 33 de ani, din comuna Cristești, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Cristești, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Cercetările continuă”, au mai declarat reprezentanții IPJ Iași.
Tânărul inconștient se numește Ady Dumitru și avea o alcoolemie de 0,81 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Toate cele trei persoane riscă să ajungă în spatele gratiilor. În orice caz, își pot lua gândul de la condus pe o perioadă destul de lungă de timp.