Zeci de șoferi au fost verificați de polițiștii rutieri din Iași în cadrul unei acțiuni de control. Mai mulți conducători auto au fost sancționați, unii pentru consum de alcool, alții pentru neacordare de prioritate.
„La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.
În cadrul acțiunii au fost controlate 26 de autovehicule și au fost efectuate 26 de testări cu aparatul alcooltest.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.960 de lei, dintre care 4 pentru neacordare prioritate vehicule.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 5 conducători auto, cărora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, a fost oprit din a circula un autovehicul care nu prezenta siguranță pe drumurile publice, fiind dispusă retragerea certificatului de înmatriculare.
Spre exemplu, o tânără, de 24 de ani, a condus un autoturism, în municipiul Iași, iar într-o intersecție nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul care circulă regulamentar, pe drumul cu prioritate. Tânăra a fost sancționată contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 60 de zile”, a transmis IPJ Iași.