Prima pagină » Local » Zile infernale la Iași. Zeci de mașini au fost blocate în nămeți, iar drumurile naționale au fost închise – FOTO

Zile infernale la Iași. Zeci de mașini au fost blocate în nămeți, iar drumurile naționale au fost închise – FOTO

07 apr. 2023, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

De 3 zile, vremea dă mari bătăi de cap autorităților ieșene. Acestea sunt copleșite de situație. Zeci de mașini au fost blocate în nămeți, iar drumurile naționale au fost restricționate

Iașul se confruntă cu situații deosebite din cauza vremii nefavorabile. Ieşenii au fost sfătuiți să evite deplasările şi să ia măsuri de autoprotecţie. În cursul zilei de ieri, toate ieșirile din Iași pe drumurile naționale au fost blocate, iar autoritățile au făcut față cu greu situațiilor apărute. Chiar dacă, începând cu ora 10:00, avertizarea de cod roșu a fost ridicată, Iașul a intrat în cod galben de viscol și ninsori abundente.

Copou Iasi

SC Salubris SA a intervenit pe trotuare și alei pietonale cu 17 utilaje și a folosit 26 tone de clorură de calciu

Zeci de mașini au fost blocate în nămeți, iar drumurile naționale au fost restricționate

Masina in zapada

Zeci de autoturisme au fost îngropate în nămeți

În cursul zilei de joi, 6 aprilie 2023, zeci de mașini au fost blocate în nămeți, iar drumurile naționale au fost restricționate. Mai exact, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a transmis faptul că au fost blocate şi îngropate în nămeţi circa 30 de maşini între localităţile Mihail Kogălniceanu şi Ţigănaşi, iar aproximativ 20 de autovehicule au rămas blocate timp de 24 de ore în comuna Mogoșești-Siret, unde stratul de zăpadă a ajuns să depășească 2 metri. Mai mult decât atât, accesul pe 30 de drumuri naționale a fost restricționat, iar circulația feroviară a fost suspendată temporar între localitățile Pașcani și Târgu Neamț. Ninsorile abundente și viscolul au creat mari probleme ieșenilor și autorităților. În cursul zilei, șoferii nu au mai avut voie să iasă din Iaşi pentru a nu rămâne înzăpeziți.

Ieşirea dinspre Bucium a fost blocată cu barieră, iar coada de mașini a fost întinsă pe sute de metri. Important de menţionat este faptul că ieri, la ora 10:30, la nivelul județului Iași nu erau alimentate cu energie electrică un număr de 73 de localităţi, dintre care 11.437 de consumatori. Toate echipele societăţilor din subordinea municipalităţii, responsabile cu acţiunile de deszăpezire, au fost mobilizate în cursul zilei de ieri, 5 aprilie, dar şi toată noaptea de 5 spre 6 aprilie, pentru a limita efectele ninsorii abundente şi ale viscolului puternic, în condițiile în care, încă din seara zilei de 5 aprilie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat cod roşu pentru judeţul Iaşi.

În cursul zilei de 6 aprilie 2023, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cetăţenii nu au fost lăsaţi să intre în mai multe localităţi din judeţul Iaşi. Astfel, în localităţile Grajduri, Dumbrava şi altele au intrat doar cei care locuiesc în zonă şi au dovedit acest lucru prin adresa din buletin. Ceilalți au fost întorşi din drum. Decizia a fost luată strict în contextul actual, pentru a evita ca şoferii să rămână blocaţi. Mai mult decât atât, zăpada a făcut pagube însemnate și la UAIC, unde tavanul editurii s-a prăbușit din cauza vremii și a cantității mari de zăpadă.

Drum inzapezit

Un număr de 30 de drumuri naționale au fost închise

Municipiul Iași încearcă să își recapete suflul după zilele infernale

Deszapezire drum

Autoritățile locale au lucrat la foc continuu pentru a stabiliza situația

Municipiul Iaşi pare că şi-a recăpătat suflul după două zile infernale. Autorităţile locale au continuat și ieri, la foc automat, activitatea de deszăpezire, iar circulația rutieră a fost reluată în totalitate. Deşi s-a finalizat codul roşu de ninsori abundente şi viscol, a intrat în vigoare un cod portocaliu de vreme rea pentru judeţul Iaşi, în cursul zilei de ieri.

Important de amintit este și faptul că, în cursul zilei de miercuri, 5 aprilie, SC Citadin SA, companie care asigură și coordonarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași, a intervenit cu 15 autocamioane, 10 sărărițe cu lamă, trei buldoexcavatoare, şapte tractoare cu lamă, un încărcător frontal și a folosit 280 de tone de clorură de sodiu şi 4 tone de clorură de calciu.

În noaptea de 5 aprilie, echipele Citadin SA au intervenit cu 14 sărăriţe cu lamă, 9 autocamioane, trei buldoexcavatoare, șapte tractoare cu lamă, un încărcător frontal și au folosit 352 de tone de clorură de sodiu și 6 tone de clorură de calciu. La rândul ei, SC Servicii Publice SA a lucrat în special pe zonele de versanți, poduri și scări pietonale, intervenind cu patru autocamioane, şapte tractoare cu lamă și 52 de tone de material antiderapant. În zilele de 5 aprilie și 6 aprilie, muncitorii societăţii au intervenit pentru degajarea a 264 de arbori căzuţi din cauza fenomenelor extreme. SC Salubris SA a intervenit pe trotuare și alei pietonale cu 17 utilaje și a folosit 26 de tone de clorură de calciu.

Echipele Companiei de Transport Public SA au asigurat viabilitatea liniilor de tramvai și a rețelei de fir contact și au curățat stațiile și peroanele. S-a intervenit, în special, în zonele de macaz, la alveole, refugii şi în staţiile de transport în comun, fiind folosite 14 utilaje, 5 tone de clorură de sodiu şi 300 kg clorură de calciu.

Zile infernale la Iași, din cauza vremii nefavorabile, zeci de mașini au fost blocate în nămeți, iar autoritățile au lucrat la foc continuu pentru a stabiliza situația.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 martie 2026
07 martie 2026