Economic Local

Fermierii din Iași primesc mai puțini bani de la APIA în anul 2020, pentru terenurile agricole exploatate. Doar tinerii antreprenori primesc mai mulți bani anul acesta

Publicat: 10 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Fermierii din Iași primesc mai puțini bani de la APIA în anul 2020 pentru terenurile agricole exploatate. Doar tinerii antreprenori primesc mai mulți bani anul acesta
Fermierii din Iași vor încasa pentru anul de cerere 2020 mai puțini bani comparativ cu anul 2019

Fermierii din Iași care au depus cererile în campania APIA 2020 vor primi mai puțini bani anul acesta drept subvenții pentru terenurile exploatate. Agricultorii vor încasa avansul din subvenții care reprezintă 70 la sută din suma totală acordată pentru fiecare schemă de plată. Banii vor intra în conturile beneficiarilor din Iași în perioada 16 octombrie-30 noiembrie 2020 care vor încasa între 5 și 98 de euro la hectar.

Fermierii din Iași care au depus cererile în campania APIA 2020 vor primi mai puțini bani anul acesta drept subvenții pentru terenurile exploatate. Sumele acordate în cadrul schemelor de plată stabilite în anul 2020 sunt mai mici comparativ cu anul 2019.
Una dintre cele mai importante subvenții pe care au încasat-o agricultorii din Iași în fiecare an este cea pentru schema unică de plată pe suprafață (SAPS). Cuantumul stabilit în anul 2020 este de 98,7381 de euro la hectar, o sumă mai mică față de cea încasată de fermierii din Iași în anul 2019, când aceasta a fost de 102 euro la hectar.

Tinerii fermieri din Iași primesc subvenții mai mari în anul 2020 pentru terenurile agricole exploatate

Fermierii vor primi avansul din această sumă acodată în cadrul SAPS care în anul 2020 este de 69,1166 euro la hectar. O altă schemă de plată în cadrul căreia primesc fermierii subvenții este plata redistributivă. Pentru primul interval, respectiv 1-5 hectare, cuantumul este de 5 euro la hectar, iar avansul va fi de 3,5 euro la hectar. Pentru al doilea interval, între 5 și 30 de hectare, agricultorii vor încasa 33,672 euro în avans, din suma totală de 48,1053 euro la hectar. Plata pentru înverzire are un cuantum de 57,8245 euro la hectar, iar avansul reprezintă 40,477 euro la hectar.

Fermierii din Iași au încasat drept subvenții de la APIA pentru anul de cerere 2019 suma de 70 de milioane de euro

Plata pentru tinerii fermieri este de 36,6119 euro la hectar, în anul 2020, adică 25,628 de euro la hectar în avans. Suma care va fi plătită tinerilor fermieri pentru campania de plăți APIA 2020 este mai mare cu aproape 6 euro la hectar comparativ cu cea acordată în anul 2019. Această schemă de plată este singura care a înregistrat o creștere, celelalte scheme fiind reduse față de anul 2019.
Avansul se va achita fermierilor în perioada 16 octombrie-30 noiembrie 2020. În campania APIA 2020 au depus cererile de plată aproximativ 20.000 de fermieri care exploatează 280.000 de hectare.

APIA Iași efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru luna iunie 2020

Fermierii din Iași vor primi ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie și trimestrul al II-lea 2020. Suma totală autorizată la plată la nivelul județului Iași este de peste 80.000 de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 8 solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.

Fermierii din țară au primit subvenții APIA în valoare de 1,89 de miliarde de euro, fiind autorizați la plată 843.349 fermieri

Subvenții APIA au primit și fermierii din țară care au depus cereri în anul 2019. APIA a autorizat la plată, la nivel național, în perioada 16 octombrie 2019 -30 iunie 2020, suma de 2,89 miliarde euro, plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 598,06 milioane euro măsuri implementate de APIA din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin PNDR 2014-2020 și cofinanțare de la bugetul național. Alte 241,68 milioane euro reprezintă ajutoare naționale tranzitorii finanțate din bugetul național.

Adauga un comentariu