Prima pagină » National » Accident mortal! Sunt patru victime, iar traficul este blocat
Accident mortal! Sunt patru victime, iar traficul este blocat

Accident mortal! Sunt patru victime, iar traficul este blocat

26 oct. 2025, 13:43,
Redacția BZI în National

Un accident grav s-a produs duminică după-amiază pe DN12, în localitatea Voșlăbeni, județul Harghita, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. Potrivit ISU Harghita, în urma impactului au fost implicate patru persoane, dintre care trei au rămas încarcerate.

Una dintre victime, aflată în stop cardio-respirator, a fost extrasă de echipajele de intervenție și s-au aplicat manevre de resuscitare, însă a fost declarată decedată la fața locului.

După acordarea primului ajutor, două persoane au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la CPU Spitalul Municipal Gheorgheni, iar o altă victimă a fost preluată de un echipaj SAJ și dusă la UPU Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc.

Elicopterul SMURD, solicitat la fața locului
La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și patru echipaje SAJ, dintre care două cu medic. De asemenea, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD.

Traficul rutier pe DN12 (E578) a fost complet blocat în zona accidentului, circulația fiind deviată pe o rută ocolitoare.

Intervenția este în desfășurare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit
Un accident rutier produs miercuri dimineață, 28 octombrie, în localitatea Grebenișu de Câmpie, județul Mureș, s-a soldat cu patru victime. Una dintre persoane a intrat în stop cardiorespirator, dar a răspuns manevrelor de resuscitare. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru transportarea unei victime la spital. Accident rutier în Mureș. Cum s-a produs impactul Accidentul […]
Accident grav în Mureș, la Grebenișu de Câmpie. Patru persoane au fost rănite, iar un elicopter SMURD a intervenit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 octombrie 2026
29 octombrie 2026