Familie distrusă în urma unui accident teribil, pe o şosea din Brăila. Mama şi mezina au murit sub ochii băieţelului de şase ani, după ce maşina condusă de tată s-a lovit de remorca nesemnalizată a unui tractor. Vinovat de nenorocire este un tânăr de 24 de ani, care a urcat la volanul utilajului băut şi fără permis. A treia victimă este fratele lui, aflat în remorcă, şi care a decedat la spital, câteva ore mai târziu.
„Din primele date a rezultat faptul că un bărbat din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, la ieşire din oraşul Însurăţei către localitatea Bărăganu, ar fi lovit o remorcă nesemnalizată a unui tractor care se deplasa pe acelaşi sens de mers, ulterior ricoşând într-un vehicul ce se deplasa pe sensul opus de mers. În urma evenimentului a rezultat decesul unei femei în vârstă de 38 de ani şi a unei minore în vârstă de 3 ani. De asemenea, a rezultat şi vătămarea corporală a unui minor de 6 ani şi a unui bărbat ce se afla în remorcă, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ.
Accident rutier grav în Brăila. O familie a fost distrusă, după ce o fetiță și mama sa au murit
Drumul European 584, la ieşire din localitatea Însurăţei, s-a transformat în câteva secunde într-o scenă catastrofală. Şoferul maşinii a observat prea târziu remorca nesemnalizată a tractorului şi a lovit-o în plin. Autoturismul a fost aruncat pe contrasens unde a lovit o altă maşină.
Impactul a fost atât de puternic încât osia remorcii care nu este semnalizată în niciun fel s-a rupt pur şi simplu. În remorcă mai era un bărbat, care era rănit şi a murit noaptea trecută la spital.
În maşină erau Carmen, soţul ei şi cei doi copii de 3 şi 6 ani. Femeia şi mezina familiei n-au avut nicio şansă. Unul dintre martori a povestit pentru Observator scenele terifiante. „Fetiţa era pe jos, încă respira când am ajuns acolo. Mai aveau un căţeluş. Şi el a decedat pe loc, de la impact”, a povestit martorul.
Scene dramatice după accidentul de la Însurăței
Tatăl şi fiul de şase ani au scăpat, miraculos, cu răni uşoare. „Cel mic era in braţele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă. Să auzi un copilaş de şase ani: Respiră, mami! Respiră, Maria!, plângând, se termină orice lume. I-am dat puţină apă să bea (n.r copilului) să îşi revină”, a povestit un martor.
Familia se mutase de curând într-un apartament din Brăila pe care acum îl renovau. Vecinii care au apucat să îi cunoască sunt şocaţi.
„Doamne fereşte, ferească Dumnezeu. Îi vedeam pentru că au început să care nişte saci, nişte gresie, ca să îşi facă şi ei frumos în apartament. Fetiţa era mititică, frumuşică şi băiatul un pic mai mare, cred că era la şcoală”, a declarat o vecină.
Tractorul din cauza căruia s-a întâmplat nenorocire era condus de un tânăr de 24 de ani
A fugit după accident pentru că era băut şi nu avea nici carnet. Poliţiştii l-au găsit câteva ore mai târziu şi l-au dus la audieri.
„În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Mădălina Niculae, IPJ Brăila.
„El nu este de meserie, a fost pus asa – mişcă tractorul, ia-l de pe câmp şi du-l acasă. E muncitor cu ziua şi nu stă nebăut ziua”, a povestit un alt tractorist.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va ajunge în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Tractoristul e vinovat pentru ca „a urcat la volanul utilajului băut şi fără permis”, dar nu el e autorul accidentului. Cine i-a incredintat tractorul aluia fara permis de conducere are deja mari probleme! Da’ autorul evenimentului rutier e, totusi, bezmeticul care conducea neatent si cu cine stie ce viteza, ce va fi obligatoriu stabilita de expertiza judiciara de specialitate ce se impune legal, care n-a respectat distanta de siguranta in timpul deplasarii si-a lovit din spate(!) ansamblul de vehicule (chiar si nesemnalizat!) care circula „pe acelasi sens de mers”. Ieseanul care in urma cu doar cativa ani a lovit tot din spate si tot un ansamblu de vehicule, stationat noaptea cu luminile stinse pe Calea Chisinaului, de i-a imprastiat creierul prietenei sale din dreapta pe asfalt, a fost, totusi, condamnat la inchisoare cu suspendare…