Prima pagină » Titlurile zilei » Aceste blocuri din Iași sunt unice! Sute de oameni trec zilnic pe lângă ele, însă puțini cunosc acest detaliu

Aceste blocuri din Iași sunt unice! Sute de oameni trec zilnic pe lângă ele, însă puțini cunosc acest detaliu

09 aug. 2025, 02:00, 25 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

În municipiul Iași există mai multe blocuri unice, construite în anumite cartiere. Arhitecții au trebuit să se adapteze zonei și au ieșit din tiparele planurilor inițiale

Înainte de ʼ89, cartierele orașelor erau gândite în detaliu de către autoritățile comuniste. În ziua de astăzi, încă vedem cum blocurile au fost construite pe o anumită linie, dimensiune, aspect sau poziționare. Totuși, în unele cazuri, arhitecții interveneau pentru că planurile nu puteau fi implementate, deoarece realitatea din teren nu le permitea acest lucru.

Blocurile unice din Iași

Blocul A1 pe șoseaua Națională 37 și blocul B de pe șoseaua Națională 198 sunt unice, deoarece ele nu au respectat proiectul inițial de la institutul de proiectare. Arhitectul Gheorghe Hereș, care a avut o contribuție uriașă în dezvoltarea urbanistică a orașului, a lucrat la proiectarea blocurilor din Podu Roș. Cele două clădiri sunt la distanță de câțiva metri și au fost finalizate în perioada 1974-1975. Fiind o problemă de spațiu, arhitectul a găsit o soluție pentru amplasarea noilor clădiri. Astfel, ele arată diferit față de restul construcțiilor. Acest lucru le permitea arhitecților să intervină în proiect și să își pună amprenta față de o construcție.

Nu sunt singurele construcții de acest fel, sunt și alte blocuri unicat în municipiul Iași. De exemplu, pe șoseaua Arcu nr.1, blocul T3 este unicat și se diferențiază de celelalte. De asemenea, și blocul ANL din Dacia sau cele din vecinătate sunt proiecte unicat.

„Primeam un proiect tipizat cu construcțiile, verificam ce este în teren și începeam procedurile. Trebuia să ne încadrăm în anumiți indicatori de consum ale materialelor, să nu depășim. Se putea cere suplimentar, doar când era vorba de zone cu risc seismic sau pentru anumite tipuri de blocuri. De multe ori, ne confruntam cu o problemă în teren, suprafața nu ne permitea să facem un anumit bloc cum era în planuri. Astfel, trebuia să facem noi un proiect unic, ca să găsim o soluție în zonă, de asta unele blocuri sunt diferite față de cele de lângă ele, ajungea să arate diferit. De asemenea, trebuia să respectăm aceiași indicatori de consum, nu cumva să depășim. Să zicem că era momentul când mai puteau arhitecții să facă anumite modificări la o construcție. Totuși, trimiteam noul proiect la București, care trebuia să fie analizat și aprobat de autoritatea centrală”, a precizat arhitectul Gheorghe Hereș.

Proiectele erau tipizate

Înainte de 1989, urbanizarea orașelor era hotărâtă la nivel central și direcția era stabilită în funcție de cartier. Atunci au apărut în Iași marile cartiere muncitorești, precum Alexandru cel Bun, CUG, Dacia, în care locuiesc și astăzi zeci de mii de oameni.

„Până la sfârșitul anilor ʼ80, toate blocurile erau făcute după proiecte tipizate de la Institutul de Cercetare și Proiectare de la Iași sau din București, cam astea erau cele mai importante din țară la un moment. Pe cartiere erau împărțite anumite echipe de arhitecți, ingineri și așa mai departe. Eu am lucrat mult în zona Podu Roș, unde am făcut blocurile și Piața Podu Roș. La blocurile respective se foloseau formule prefabricate și lucram mereu pe același plan”, a mai precizat Gheorghe Hereș.

Blocurile unice apăreau doar în anumite situații, însă acestea reprezintă ingeniozitatea specialiștilor din vremurile respective, care găseau imediat soluții pentru proiecte de amploare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii
  • Ce titluri de kkt puteti sa aveti! Numai un cap sec poate da astfel de titluri unor texte de 2 lei…

  • ASTANA SAU IAȘI = ACELAȘI TRECUT COMUNIST DAR VIITOR DIFERIT

    De ce am ales sa dau ca exemplu orașul ASTANA și să-l compar cu orașul Iași?
    Pentru că ambele orașe duc in spate un trecut comunist, cu clădiri urâte cu draci construite inainte de 1989 dar și cu o mulțime de arhitecți incremeniți in trecut( nu oamenii simpli proiectează blocurile urâte din Iași, nici măcar antreprenorii care plătesc mulți bani pe acele proiecte…vina aparține in totalitate arhitecților școliți in perioada comunistă).
    IN COMPARAȚIE CU MUN IAȘI, ORAȘUL ASTANA A HOTĂRÂT SĂ PĂȘEASCU SPRE VIITOR( CĂUTAȚI PE GOOGLE 《 ASTANA CITY – AFTER AND BEFORE 》.
    CUM AU REUȘIT? SIMPLU: AU ADUS O ECHIPĂ DE ARHITECȚI NĂSCUȚI ȘI EDUCAȚI IN JAPAN
    (JAPONIA), ECHIPĂ CONDUSĂ DE
    KISHO KUROKAWA.Kurokawa este, de asemenea, cunoscut pentru alte proiecte, cum ar fi Muzeul Van Gogh din Amsterdam, Aeroportul Internațional Kuala Lumpur și Muzeul etnologic național din Osaka.
    ACEAȘI SOLUȚIE TREBUIE ȘI ÎN IAȘI.
    Dragi antreprenori:
    VĂ RUGĂM SĂ APELAȚI DOAR LA ARHITECȚI DIN AFARĂ ATUNCI CÂND MAI FINANȚAȚI CONSTRUIREA DE BLOCURI/ CLADIRI IN MUN IASI.
    AȚI RĂMAS SINGURA SPERANȚĂ PENTRU A NE SCĂPA DE BLOCURILE GRI DIN IAȘI CU ARHITECTURĂ NEOCOMUNISTĂ. STIMAȚI ANTREPRENORI,DOAR DVS MAI SUNTEȚI SINGURA SPERANȚĂ DIN IAȘI.
    … DOAR ADUCÂND IN IAȘI UN ARHITECT STRĂIN MAI AVEM ȘANSA SĂ MAI VEDEM IN ACEST ORAȘ CLĂDIRI FUTURISTE,EXACT CA IN ASTANA.
    Vă mulțumim anticipat.

  • Scurtă istorie...

    Felicitari arhitecților ieșeni, BRAVO !
    Datorită lor, orașul Iași arată a oraș modern, aerisit plin de culoare. Nu degeaba, străinii veniți in vizită pentru prima oară in IAȘI(din păcate,nimeni nu a mai revenit)🤤, cum spuneam, vizitatorii străini care au trecut prin Iași (sec XII)in drumul lor către CONSTANTINOPOLE, au spus de orașul Iași că e o
    „perlă necunoscută” a EUROPEI…peste ROMA 😋
    O soluție pentru a atrage turiști in Iași e să-i lăsăm pe arhitecții actuali
    (locali) să-l urâțească de tot …și după aia chemăm turiștii străini in vizită, doar ăia mai sunt dornici să vadă „pe viu” blocuri gri comuniste.🤭

  • …ce nu spune „arhitectu” din acest articol, e că pt a construi blocurile alea comuniste, au fost distruse toate clădirile frumoase de sec XIX ( inspirație PARIS) si chiar mai vechi. Din cauza acestor arhitecți,mulți născuți la țară, orașul Iași NU mai are istorie,orașul IAȘI a rămas fără centrul vechi.
    Comunism a fost și în CEHOSLOVACIA, dar PRAGA și alte orașe și-au păstrat clădirile vechi. În POLONIA la fel, in UNGARIA chiar le-au restaurat, au construit și ei blocuri comuniste, dar nu s-au atins de centrul orașelor ci au construit in periferie. In Romania,mă refer la zona Moldovei( Galati,Vrancea,Neamt,Bacău,Vaslui,Iași, Suceava și Botoșani), doar orașul BOTOȘANI mai are CENTRU VECHI păstrat ca la 1800 și asta datorită unei arhitecte de nota 10, o femeie pe nume EUGENIA GRECEANU( nascută in BUCUREȘTI). Biata femeie, când a văzut ce le fată mintea arhitecților moldoveni( ăia vroiau să radă tot orașul vechi și să facă blocuri noi,tip comunist) s-a dus in viteză la Ceaușescu (in audiență) și a blocat demolarea clădirilor de sec XVIII ȘI XIX) din BOTOSANI.
    Din păcate petru ieșeni, aici in fosta capitală a Moldovei, nu a existat o EUGENIA GRECEANU…iar rezultatele se văd cu ochiul liber; blocuri urâte,gri,care mai mult urâțesc fața orașului Iași.
    Morala
    Hai să protejăm orașul Iași,să nu mai distrugem clădirile vechi, alea de dau identitate. Iașul e orașul nostru, altul nu mai avem.

    • 😪…așa e!
      😪😪😪😪😪😪😪😪
      E de plâns….!
      Orașul Iași a fost distrus de o mână de așa ziși arhitecți, de fapt erau doar „injineri” școliți rapid și băgați în câmpul muncii, mulți au fost aduși de la Cuca Măcăii, sau din mediul rural. Au RAS tot, efectiv au distrus toate clădirile emblematice cu parfum interbelic și au construit doar niște mastodonți gri și urâți( numite și bloace de locuit), care provoacă și acum doar greață când le privești.
      ….
      Când vin in Iași și văd ce clădiri frumoase au putut să distrugă o mână de
      „desculți” mă apucă dracii…
      😔

  • In Iasi sunt mult mai multe blocuri construite in afara planurior tipizate: cel de langa fosta piata Dimitrof, cele de pe V. Conta, cele din spatele parcului Copou, cel de pe Ralet, blocul agronomilor de pe Dumbrava Rosie, blocul din parcul Expozitiei, blocul de pe I.L. Caragiale, cel de langa consulatul Rep. Moldova, etc. Toate construite inainte de 89, in regie proprie ori pentru specialii vremii.

  • Intrebare…de ce in fosta capitală a unui stat, vb de orașul Iasi, sunt blocuri urâte și dizgrațioase? Hhâ?
    Raspuns: „Până la sfârșitul anilor ʼ80, toate blocurile erau făcute după proiecte tipizate de la Institutul de Cercetare și Proiectare de la Iași”
    Intrebare 2…in Podul Roșu erau cladiri frumoase, proiectate de arhitecți austrieci,italieni, …😋urmează intrebarea: oi, da nu vă e rușine să vă lăudați că ați dărâmat zona de case de sec XIX ca să faceți blocurile astea 《frumoase》 dar fără personalitate?! Hâ?
    „Pe cartiere erau împărțite anumite echipe de arhitecți, ingineri și așa mai departe. Eu am lucrat mult în zona Podu Roș, unde am făcut blocurile și Piața Podu Roș…”
    Omg !
    Loc de concluzie:
    Aaaaaaaaaaa-aaaaaaaaaa-aaaaaaaaaa-aaaaa-aaaaaaaaa-aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa….😭

  • Cetățean al iubitului oraș Iași.

    Ce înseamnă cartier muncitoresc? Locuiesc in Iași din 1965 aud aceasta expresie acum.Orice se spune Iașul a fost ,este și o sa rămână Orașul celor 7 COLINE alaturi de ROMA. Iubesc Iasul,cultura și pe Ieșeni!Dumnezeu sa-l aibă în PAZA.

  • Iașul e un mare cartier muncitoresc: blocuri gri, oameni bătrâni cu sacoșa în mână,mereu in fugă după reduceri...

    Ha,ha,haaaaa….care 7 coline? 7 coline muncitorèști, asta da! Tu ești din Iași sau stai pe lângă( Grajduri)…?
    Tu știi ce clădiri făcute cu gust( sec 19) au dărâmat ăstia prin anii ’70 ai erei noastre?
    Și acum foștii tovarăși se laudă cu asta!
    Din cauza lor, Iașul e un mare cartier muncitoresc,…intins pe 7 coline! Exact ca Roma…dar oleakă diferit!

  • Scuze dar iești un mare „Idiot”postac ora 17:55. Se pare că,nu ai minime cunoștințe despre Iași.Mai studiază și nu mai bate câmpii daca te consideri o persoană informata.mult succes la studiu.

  • Cetățean al iubitului Oraș Iasi

    Da,locuiesc în Piața Unirii cunosc istoria acestui Oraș in calitate de ISTORIC.Dumneata prin postarea de la ora 17:55 ai dat dovadă de o lipsă crasă de cultura. De ce trebuie sa fii lipsit de respect?

    • lipsita de respect, pentru ca vorbesti cu o ea. are obiceiul sa scrie sub diverse pseudonime, dar o recunosti usor. habar n-are ce vorbeste. simte, nu gandeste.

  • Domnilor, …FĂRĂ VIOLENȚĂ ! 😋
    CU toții locuim in municipiul Iași, toți îl iubim și toți suntem de acord că Iașul a arătat BESTIAL (SUPERB) in anii interbelici și chiar puțin inapoi dar si după
    ( 1800 -1965)…pentru că după 1965 „tovarășii” injineri au distrus tot ce era frumos in Iași (grădini, parcuri,clădiri construite cu gust,…) și au ridicat in locul lor niște ” cartiere muncitorești” pentru cei aduși cu forța să lucreze in uzine.
    Problema a fost că au distrus tot centrul,iar în locul acelor frumuseți urbanistice au adus HAOS & MIZERIE ( locatarii aduși din mediul rural au venit și cu „niște obiceiuri” ciobănești)…toate astea adunate au distrus IAȘUL BOEM, Iașul unde Eminescu dar și alți artiști au găsit inspirație!
    … acum municipiul Iași are nevoie de minim 1000 de ani pentru a repara ce au stricat tovarășii injineri in 25 de ani(1965 -1990).

  • Romeo Fantastik

    …mă uit în comentarii…și îi văd pe alții.ca râd de blocurile gri muncitorești etc…
    Am trăit în Cartier Cug Tudor Neculai Până la 21 de ani. . Nu vreau sa va spun ce cocină de Bloc am stat in Ciurchi construit in 64 sau 1966 placa de beton de 10 cm. Când dădeai gaura în placa ..curgea nisipul din perete…nu vreau sa știu ce se întâmplă la un cutremur…apoi am locuit la un bloc nou….sa dormi și să auzi prin somn cum face pipi vecina de sub tine nu cred că îți convine..bloc cu placa de beton subțire caramidă stropită.in batjocoră de ” tencuiala” rigips..etc niste Rable.
    Câteva blocuri noi sau făcut cu simț de răspundere..
    Am plecat și de acolo Înapoi pe Tudor Neculai in cug.3 camere. Infine blocuri tari bune.pereti groși.si foarte bine izolat fonic.așa cum sunt ele. …gri…dar că blocurile astea nu se mai fac și sunt ultimele blocuri făcute din 86.. Ce fundație și structură au.

    • Te rog mult poți să-mi dai niste nume de străzi cu blocuri rezistente, bine izolate fonic din Iași? In special 3 cu 3, 4 cu 4. La blocuri turn nu mă mai risc. Caut să mă mut de câțiva ani…

      • blocurile din zona GALATA sunt extraordinar de bine construite -anii 80-85, serios vorbesc, pe Vasile Urechia, Calea Galata. F1B e super construit este lipit de alt bloc F1C pare mi se. dar si blocurile de langa Biserica galbena sunt f bune.

      • Cautati blocuri facute dupa 1978.
        Dupa cutremurul din 1977 s-au revizuit normativele de protectie antiseismica. Chiar daca blocul a fost inceput pe un proiect vechi, dupa martie 1977 au supradimensionat si supraarmat structura de rezistenta mai mult decat prevedeau noile normative. Am vazut blocuri P+4 in Dacia, la capat, langa piata, realizate in 79-81, cu structura de rezistenta ca pentru P+8.

    • pai cam asta-i treaba cu blocurile noi. sunt apropiate. cand ma imprumut cu tigari de la vecinul de vis-a-vis le iau cu undita. problema e moshul de la parter care trage niste besoaie noaptea de cutremura geamurile la tot blocul. nu stiu cum de rezista baba lui, ca surda nu e. o fi dormind cu casti.

  • Te rog mult poți să-mi dai niste nume de străzi cu blocuri rezistente, bine izolate fonic din Iași? In special 3 cu 3, 4 cu 4. La blocuri turn nu mă mai risc. Caut să mă mut de câțiva ani…

    • blocurile din zona GALATA sunt extraordinar de bine construite -anii 80-85, serios vorbesc, pe Vasile Urechia, Calea Galata. F1B e super construit este lipit de alt bloc F1C pare mi se. dar si blocurile de langa Biserica galbena sunt f bune.

  • La preturile astea nu te mai muta

  • Arhitecti intrati cu PILE

    Din intersectia Cotnari pana la podul Bucium trebuiau construite numai blocuri tip VILA !!!
    Tocmai sa se vada dealul bucium.
    Au facut 2 blocuri turn in intersectie hidoase gri, inca unul oribil in intersectie care e plin de amaneturi.
    Ce porcarii de constructii orbilie, au nenorocit un oras intreg.
    Au distrus un oras care tindea a oras pitoresc, l au transformat intr unul grotesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 martie 2026
14 martie 2026