Activitatea literara a lui Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu a debutat in revista Insemnari literare in 1919 cu „Jucarii pentru Lily”. Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Ulita copilariei” (1923). Este legat, ca si fratele sau Pastorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul Viata Romaneasca, tutelat de Garabet Ibraileanu.
Prima descoperire a noului scriitor in mediul literar iesean apartine lui Demostene Botez. Pe acesta, Ionel Teodoreanu il cunostea inca din anii de liceu. Fiind unul din animatorii Insemnarilor literare – de sub conducerea directa a lui Mihail Sadoveanu si George Toparceanu – si deja colaborator al lui Garabet Ibraileanu, Demostene Botez il prezinta marelui critic pe mai tanarul sau prieten. Tenacitatea lui Garabet Ibraileanu de a-l sustine pe Ionel Teodoreanu, in care vedea un membru al gruparii de la Viata Romaneasca cu drepturi egale fata de ceilalti, se sprijinea nu atat pe valoarea intrinseca acordata „Jucariilor pentru Lily”, cat pe sperantele mari pe care si le pune in viitorul artistic al protejatului sau. Sperantele criticului nu sunt inselate, si inca din primul an al noii ei aparitii Viata romaneasca incepe sa aiba in Ionel Teodoreanu pe unul dintre colaboratorii ei tot mai activi si mai de valoare.

Vezi si Copilaria lui Titu Maiorescu 

Anii 1920, 1921, 1922 si 1923 nu sunt deosebit de productivi, caci in acest rastimp scriitorul publica destul de putin: povestirile ce vor intra in volumul „Ulita copilariei” si alte cateva ce nu vor ramane decat in paginile revistei Viata romaneasca, la care se adauga traducerea articolului „Amintiri despre Tolstoi” al lui Maxim Gorki.

Incepand cu anul 1924 insa, Ionel Teodoreanu incepe lucrul la trilogia „La Medeleni”, publicand succesiv in revista Viata romaneasca, pana in anul 1928, parti ale celor trei volume ce compun acest roman. Critica a subliniat prospetimea condeiului sau in evocarea copilariei si a adolescentei exuberante. Criticul literar George Calinescu ii ironiza stilul incarcat, usor baroc, poreclindu-l „Metaforel” si ii desfiinteaza in „Istoria literaturii romane de la origini si pana in prezent” cele trei romane ale ciclului „La Medeleni”. Calinescu creeaza chiar si un verb pentru a desemna stilul lui Teodoreanu, a „medeleniza”. Presarand cele trei parti ale cartii cu intamplari din propria viata, se pierde subtil in analiza sufletului omenesc. Creeaza cateva tipuri memorabile de fete (Olguta, Monica).

In ciuda ironiilor lui Calinescu se poate spune ca romanul emana viata, invaluindu-si cititorii intr-un voal al poeziei sufletului adolescentin.

Vezi si Octavian Paler. Citate celebre despre viata 

La doar 30 de ani, Ionel Teodoreanu era deja un nume cunoscut al generatiei interbelice, un scriitor consacrat, avand deja in palmaresul sau literar trei volume de larga circulatie, ce-l impun atat in fata publicului cat si a criticii, in ciuda unor rezerve ale celei din urma.
Trilogia „La Medeleni” a adus creatorului ei unul dintre cele mai neobisnuite succese, atat de public, cat si de librarie, din cate a cunoscut vreodata un scriitor roman. Aparitia acestui roman este momentul cel mai de seama din ansamblul biografiei scriitoricesti a lui Ionel Teodoreanu, el intrand sub tutela tiranica a primelor sale scrieri. De acum incolo, el va avea de purtat aceasta povara a gloriei timpurii, asteptarile criticii si ale publicului fiind mult mai mari. Chestiunea adecvarii viziunii stilistice la problematica particulara a romanului va fi obsedanta pe intregul parcurs al activitatii scriitorului. „Tirania” stilului „medelenist” va fi pentru unii de-a dreptul neinduratoare, iar alte maniere, unele in viziunea criticii cu totul facile, il vor urmari si ele pe Ionel Teodoreanu, ca o fatalitate. In decursul anilor ce urmeaza dupa incheierea ciclului medelenist, vitrinele librariilor vor beneficia de prezenta permanenta a scriitorului iesean. Numeroasele editii ale Medelenilor vor fi insotite de noi si noi titluri, romane in primul rand, dar si carti de amintiri si memorialistica.

Vezi si Tudor Musatescu si dictionarul umoristic al limbii romane 

Impartindu-si timpul intre baroul avocatesc (dupa Delavrancea, se pare ca Ionel Teodoreanu a fost cel mai de seama avocat-scriitor din cati au fost in Romania) si masa de scris, Ionel Teodoreanu va elabora, pana prin 1947, aproape in fiecare an cate un volum, vizibila fiind ambitia sa de a depasi tutela exercitata de propria sa capodopera, romanul „La Medeleni”.

Putin cunoscut este faptul ca, neintrerupandu-si activitatea de avocat si scriind in aceasta perioada doua ample romane ( „Fata din Zlataust” si „Golia”), ambele in cate doua volume, intre 1930 – 1933, Ionel Teodoreanu detine postul de decan al Teatrului National din Iasi. Este singura functie oficiala pe care o are de-a lungul vietii. Perioada directoratului lui Ionel Teodoreanu ramane un moment distinct, prin calitatea sa ridicata, in istoria Teatrului National. Constiinciozitatea exemplara si pasiunea nedezmintita, dublata de o remarcabila competenta, caracterizeaza in cel mai inalt grad persoana tanarului director.

Vezi si Tudor Arghezi. Interdictii si reabilitari 

Tentativele sale de emancipare, convertite in opere de distincta originalitate sunt primite cu entuziasm de cititori. Prin compensatie fata de duritatea si prozaismul vietii de dupa primul razboi mondial, anumite categorii de cititori se abandoneaza spiritului tumultos, vital, dar si traversata de marile nostalgii ale adolescentei pierdute. Pana la plecarea sa definitiva la Bucuresti (1938), Ionel Teodoreanu a scris aproape anual un roman, unele considerate inconsistente, fiind respinse de critica („Craciunul de la Silvestri”, 1934, „Secretul Anei Florentin”, 1937), iar altele, scrise fie sub semnul unei fericite inspiratii lirice („Lorelei”, 1935), fie sub acela al unor ambitioase tentative de innoire („Arca lui Noe”, 1936). Ionel Teodoreanu este considerat un minunat evocator al vietii si gandirii copiilor si adolescentilor, dar Garabet Ibraileanu il numea pe drept „scriitorul unei generatii” (scriitorul generatiei sale).

Ionel Teodoreanu este si evocatorul orasului Iasi, oras in care s-a nascut si a trait pana in anul 1938. Actiunea a aproape fiecarui roman se desfasoara in „dulce Targul Iesului” (asa cum a fost numit de autor) sau este macar amintit. Desi unul din cei mai fanatici indragostiti de batranul oras moldovean, un paradoxal antiiesenism se afirma inca din perioada Medelenilor, pentru ca in romanul „Bal mascat” fenomenul sa ia forma programatica a unui rechizitoriu. Aceste sentimente, dar si mutarea Vietii romanesti la Bucuresti, plecarea pe rand a celei mai mari parti din mebrii gruparii tot aici si dureroasa moarte a lui Garabet Ibraileanu, la care se adauga sfarsitul tatalui sau, Osvald Teodoreanu in 1937, vor contribui toate la decizia de a parasi Iasul in favoarea Bucurestiului.

La Bucuresti isi continua fireste atat activitatea literara, cat si pe cea de avocat. Odata cu stabilirea in Bucuresti, insasi propria biografie ieseana devine sursa de inspiratie pentru una din directiile cele mai interesante ale operei lui Ionel Teodoreanu: memorialistica. Inceputul este facut de volumul „In casa bunicilor” (1938), spre a fi continuat de „Masa umbrelor” (1941) si de „Intoarcerea in timp” (1946). Scrierile ce urmeaza in aceasta perioada nu contrazic in esenta structurile permanente ale personalitatii sale. Din perspectiva biografiei artistice nu se poate vorbi de o perioada bucuresteana, dupa cea ieseana. Este adevarat ca unele din romanele acestor ani, fie in intregul lor („Hai Diridam” si „La portile noptii”, 1946, „Zdrula si Puha”, 1948), fie fragmentar („Tudor Ceaur Alcaz”, 1940 – 1942), vadesc o accentuata preocupare de innoire tematica, de abordare a tipologiilor si de creionare a cadrului de loc si timp, ce trimit direct la resursele oferite de imaginea existentiala a capitalei. In ciuda unor vehemente contestatii ale criticii, scriitorul isi urmeaza cu aceeasi fidelitate propriul destin artistic, fiind si acum tot atat de productiv. Notorietatea sa publica nu sufera cu nimic, iar consacrarea sa „oficiala” prin introducera in manualele scolare, in antologii si culegeri, dupa cum si prin unele transpuneri in alte limbi, continua netulburata. Prieteniile literare mai vechi sau mai noi se continua si ele, fiind apropiat de Sadoveanu, Tudor Arghezi, Al. A. Philippide, Adrian Maniu, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Demostene Botez, Perpessicius, Tonitza, etc. Din marele numar de romane pe care prozatorul le publica intre 1939 si 1948, singurul care se detaseaza prin reala sa valoare este „Pravale Baba” (1940), acesta impreuna cu cele trei carti de amintiri si volumul de poeme postume „La portile noptii” (dupa romanul cu acelasi titlu) incheind in chip fericit traiectoria sinuoasa a creatiei lui Ionel Teodoreanu. Din pacate, in anii in care a mai trait dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, scriitorul nu s-a mai facut remarcat prin alte tentative de roman.

Intrebat ce prozatori din generatia ivita dupa cel dintai razboi mondial i-au retinut atentia, Liviu Rebreanu mentiona printre primii, pe Ionel Teodoreanu: „caruia ii transmit salutul si multumirea mea pentru toate paginile pe care le-a scris si pe care le-am citit cu atat mai mare placere cu cat eu nu le-as fi putut scrie niciodata”.