Actorul Doru Aftanasiu povestește unul dintre cele mai emoționante momente din cei 30 de ani la Teatrul Național Iași: „Mi l-ai adus pe tata din mormânt”

Doru Aftanasiu aniversează 30 de ani de când face parte din echipa Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, povestind unul dintre cele mai emoționante momente din cariera de actor. De asemenea, acesta povestește cum a început dragostea lui pentru scena Naționalului ieșean, loc pe care nu a putut să îl uite nici în perioada în care era angajat al unui alt teatru.

Cel mai emoționant moment trăit de actorul Doru Aftanasiu în cei 30 de ani la Teatrul Național din Iași

În 2026, actorul Doru Aftanasiu aniversează trei decenii de când face parte din echipa Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, dar povestea sa cu scena Naționalului, pe care o cunoștea încă din copilărie, când o admira din sală, a început din primii ani de facultate, în 1992.

Astăzi, după ce a jucat zeci de roluri, s-a format ca pedagog și a fost martor al transformărilor teatrului românesc, acesta rămâne un actor care își pune în continuare întrebări, care caută, care se îndoiește.

08:11

Mihai Bobonete a fost operat de urgență! Cum se simte în prezent actorul

07:59, 30 Mar 2026

Doliu la Hollywood! A murit actorul american James Tolkan, cunoscut pentru filmul „Înapoi în viitor”

„A fost multă muncă în acești 30 de ani, mai ales la început. Au fost momente în care mă întrebam ce caut în meseria aceasta. Bine, asta dacă am ce căuta sau nu în domeniu. E o întrebare care nu mă părăsește nicio secundă. Au fost bucurii multe, dar și multă tristețe. Eram fascinat la început. Din studenție joc pe scena Naționalului. Sunt angajat de 30 de ani, dar am fost pe scenă încă de prin 1992, dacă nu mă înșel. Interpretam un rol de figurație în «Socrate», de Dumitru Solomon, iar Socrate era chiar profesorul meu, regretatul Constantin Popa”, a povestit actorul Doru Aftanasiu pentru reporterii BZI.

Acesta spune că a fost fascinat de scena Teatrului din Iași încă din copilărie și că această dragoste pentru „scândura” Naționalului nu l-a părăsit niciodată.

„Eram fascinat de faptul că sunt în teatrul ăsta, că joc în sala asta în care veneam cu școala când eram mic și mă uitam pe tavan și îmi spuneam povești singur. Era fascinant să văd actorii pe care îi știam din copilărie. Îi vedeam destul de rar, dar îi știam bine. Îi vedeam pe Emil Coșeru, pe Teofil Vâlcu, care încă trăia pe atunci. Nu mai vedea, dar juca pe scenă. Mi se părea fascinant. Mă întrebam: sunt eu pe aici? Mă mai încerca o treabă. Mă întrebam de ce naiba îmi place atât de mult pe scena asta? Eu, după facultate, un an de zile am fost actor la Piatra Neamț, dar îmi era gândul doar la scena de la Iași. E vorba de Naționalul ieșean, e Vasile Alecsandri. Teatrul arată într-un mare fel. Sunt ieșean, născut și crescut în Iași, și mi-am dorit ca puținul pe care îl am să îl dăruiesc acestui oraș. Dacă am reușit, nu știu. Cât mai am de dăruit, nu știu, dar o voi face”, și-a amintit actorul, plin de emoție.

Actorul recunoaște că nu simte emoții înaintea spectacolelor

Deși recunoaște că nu este un actor care să se confrunte cu emoții puternice, nici chiar înaintea marilor premiere, Doru Aftanasiu a povestit un moment care i-a marcat acești ani de carieră. Actorul își amintește un episod dintr-un turneu pe care îl avea alături de echipa Teatrului Național din Iași la Chișinău, în 2017.

„Eram în turneu la Chișinău, în «Seceta Roșie» (spectacol în regia lui Petru Hadârcă – n.r.), după «Cartea foametei» de Larisa Turea, și acolo aveam de jucat rolul unui tânăr învățător care a îndurat foamea, care, la un moment dat, povestea o experiență din timpul foametei din 1947. Personajul povestea cum și-a botezat copilul cu o singură mămăligă, că nu avea altceva. La final, aveam de spus o replică care îmi smulgea mereu o lacrimă, când spuneam: «Ăsta a fost botezul primului meu copil. Vă mărturisesc, căci pot să fac mărturisiri în fața istoriei»”, a povestit actorul.

După spectacol, Doru Aftanasiu se pregătea să meargă în camera de protocol, dar atunci a fost abordat de o femeie din public.

„Bun, era momentul ăsta. Mai continua puțin, până s-a terminat reprezentația. Ne-am schimbat, am mers la cabine și când am ieșit de acolo, de la cabine, mergeam sus spre sala de protocol, o bătrânică a venit la mine și m-a îmbrățișat: «Tata meu! Mi l-ai adus pe tata din mormânt. Eu sunt copilul din poveste». Și ca să nu mă fac de râs, am fugit în baie, pentru că mi-a venit iar să plâng. A fost unul dintre puținele momente care m-au emoționat atât de tare”, a povestit actorul Doru Aftanasiu.

Actorul recunoaște că acesta a fost unul dintre cele mai frumoase și emoționante momente trăite pe scenă în toți anii de carieră, dovedind că teatrul nu este doar despre aplauze, ci și despre viețile și poveștile pe care le atinge.

„Nimeni nu mă crede, dar eu emoții nu mai am. Da, au fost momente, foarte rare, în care mă simțeam puțin mai nepregătit pentru un rol și îmi era puțin frică să nu uit vreo replică, dar emoții cu fluturi în stomac și cu tremurici nu am reușit niciodată să am. Mi-aș fi dorit să le simt – există și emoții constructive, care te montează. Un coleg chiar remarcase, că m-a și întrebat: «E premieră, toată lumea e plină de emoții, tu te joci mașinuțe pe telefon. Cum reușești?». Îmi spunea că mă comport de parcă am venit la piață, nu la teatru. Așa sunt eu”, a continuat acesta.

„Trebuie să-i dea înainte”

Întrebat despre cele mai dificile roluri pe care le-a construit, Doru Aftanasiu a vorbit despre partiturile care l-au solicitat până a rămas fără voce sau cele care l-au făcut să intre atât de mult în pielea personajului încât căpăta obiceiuri ale acestora chiar și în viața de zi cu zi.

„Mă simt foarte atras de zona actorului de compoziție. Cele mai solicitante roluri pe care le-am interpretat sunt din partiturile lui Alexander Hausvater. Mereu, după un montaj de al lui Hausvater, stau singur și îmi ling rănile. Îmi amintesc că, la un moment dat, am rămas fără voce o lună de zile. Ultimul rol, cu partitură mai dificilă, fără text, dar a presupus mult exercițiu. În «Spune ceva, frate» am jucat un actor alcoolic care a suferit un AVC, nu mai poate vorbi și nici nu își mai simte toată partea dreaptă a corpului. Am muncit mult. M-am trezit, la un moment dat, fără să-mi dau seama, că mă tot gândeam la rol. Șchiopătam în Kaufland și m-a întrebat o doamnă de acolo dacă sunt în regulă. Non-verbalul pe scenă este, într-adevăr, mai solicitant, dar și provocator, iar mie îmi plac mult provocările”, a recunoscut artistul.

De asemenea, Doru Aftanasiu este și cadru universitar la Facultatea de Actorie a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, iar ca profesor, le spune studenților ceea ce și-ar fi dorit să își spună și sieși în urmă cu 30 de ani.

„Am avut multe momente în care m-am gândit să renunț. Nu îmi place să îmi amintesc de momentele alea, dar au fost destule. La un moment dat îmi scrisesem și demisia. Am zis că o să plec și din teatru, și din facultate. Te mai ajunge. Uneori te presează, ajungi la saturație, dar îți revii și mergi mai departe. Tânărului Doru Aftanasiu de acum 30 de ani i-aș spune: băi, ai avut dreptate! I-aș spune că s-a băgat într-un domeniu în care nu o să aibă niciodată liniște, dar că nu am ce să-i fac. O să vrea să se lase, dar nu o să poată. Asta este, trebuie să-i dea înainte”, a concluzionat acesta.

Astfel, îndrăgitul actor Doru Aftanasiu a povestit unul dintre cele mai emoționante momente din cei 30 de ani ca actor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, o dovadă că scena este un spațiu viu în care emoția poate apărea în cele mai neașteptate clipe.