Prima pagină » Local » Afacerist ieșean, condamnat pentru evaziune fiscală! Marcel Diaconu, acuzat că a evidențiat în documente operațiuni fictive!
Afacerist ieșean, condamnat pentru evaziune fiscală! Marcel Diaconu, acuzat că a evidențiat în documente operațiuni fictive!

Afacerist ieșean, condamnat pentru evaziune fiscală! Marcel Diaconu, acuzat că a evidențiat în documente operațiuni fictive!

15 iul. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un afacerist ieșean a fost condamnat ieri de judecători, pentru evaziune fiscală! Marcel Diaconu a fost acuzat de procurori că a evidențiat în documente operațiuni fictive!

Afacerist ieșean, condamnat pentru evaziune fiscală! Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri condamnarea lui Marcel Diaconu, sub acuzația amintită.
Astfel, instanța i-a aplicat acestui afacerist ieșean pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală. Mai exact, acesta a fost acuzat de evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

„Instanța îl obligă pe inculpatul Marcel Diaconu să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Consiliului Local Iași, la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat sau la Direcția de Asistență Comunitară, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de probațiune”, au menționat magistrații ieșeni.

Afacerist ieșean, condamnat pentru evaziune fiscală: pus la plată de judecători

Pe lângă pedeapsa aplicată, judecătorii l-au obligat pe acest afacerist ieșean și la plata unor despăgubiri către Fisc.

„Instanța admite acțiunea formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în contradictoriu cu inculpatul Marcel Diaconu și partea responsabilă civilmente, SC Albă ca Zăpada Cleaning & Service SRL. În consecință, îi obligă pe inculpat și partea responsabilă civilmente, în solidar, să-i plătească părții civile DGRFP Iași suma de 150.100 de lei, reprezentând despăgubiri. Aceasta se compune din 89.320,79 lei, reprezentând TVA, și 60.780 de lei, reprezentând impozit pe profit”, au adăugat magistrații din cadrul Tribunalului Iași.

De remarcat este faptul că sentința în acest caz de evaziune fiscală nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Afacerist ieșean, acuzat de procurori că a evidențiat în documente operațiuni fictive!

Procesul acestui afacerist ieșean a început pe 21 decembrie 2018. Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Marcel Diaconu ar fi încercat să „fenteze” bugetul consolidat al statului, cu ajutorul unor documente falsificate.
Astfel, oamenii legii au susținut că afaceristul ieșean s-ar fi folosit de facturi fiscale, chitanțe și alte documente din perioada 2013-2015. Cu ajutorul acestor acte, spun anchetatorii, afaceristul ieșean ar fi încercat să păcălească autoritățile, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei. Procurorii au mai susținut că „gaura” la buget a fost provocată prin intermediul unor achiziții fictive. Pe lângă despăgubirile către Fisc, Marcel Diaconu și firma Albă ca Zăpada Cleaning & Service SRL au fost obligați la achitarea unor cheltuieli de judecată în valoare de 13.000 de lei.

Rămâne de văzut dacă afaceristul ieșean Marcel Diaconu va contesta sau nu sentința emisă în cazul său, pentru evaziune fiscală. În eventualitatea în care o va contesta, urmează ca judecătorii de la Curtea de Apel să decidă ce se va întâmpla în continuare cu afaceristul acuzat de procurori că a evidențiat în documente operațiuni fictive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`