Ștefan Bodoga este afaceristul care a câștigat peste 6 milioane de euro din bani publici; zeci de contracte au fost atribuite fără licitație și de Primăria Iași
Afaceristul este cunoscut ca fiind un apropiat al Partidului Național Liberal; acesta deține două firme cu care, în ultimii cinci ani, a primit prin încredințare directă, fără licitație, nu mai puțin de 293 de contracte, cu o valoare ce depășește 6 milioane de euro.
Afaceristul Ștefan Bodoga a câștigat peste 6 milioane de euro din bani publici, prin contractele primite fără licitație
Ștefan Bodoga este administratorul firmelor Software Design Solution SRL – înființată în anul 2017 – și 3B Construction Project SRL – înființată în anul 2017. Prin cele două societăți, în perioada anilor 2020-2025, acesta a primit fără licitație nu mai puțin de 293 de contracte de la primăriile din județ și din țară, cu o valoare totală de 31.268.059 de lei, fără TVA, aproximativ 6,144 milioane de euro, fără TVA. Astfel, prin firma 3B Construction Project SRL, în 2025, Bodoga a primit 17 contracte cu o valoare totală de 2,754 milioane de lei, fără TVA.
Dintre acestea, unul în valoare de 265.000 de lei a fost atribuit direct de Primăria Municipiului Iași, condusă de primarul Mihai Chirica. Acesta a fost atribuit pe data de 24 iunie 2025. Însă, cel mai recent contract este cel semnat cu Școala Nr. 36 „Vasile Conta” din Iași. Conducerea instituției a inițiat pe SEAP achiziția directă pe data de 1 octombrie 2025, la ora 09:25, iar firma 3B Construction Project SRL a primit contractul în aceeași zi, la ora 14:08. Acesta a avut ca obiect „întocmire documentație proiectare în vederea consolidării și reabilitării – Grădiniță” și o valoare de 152.500 de lei, fără TVA.
Și Primăria Comunei Drăgușeni, din județul Galați, a atribuit direct un contract firmei administrate de afaceristul Ștefan Bodoga, care a fost, până în 2019, președinte al Clubului Rotary Iași – Copou. Acesta a avut ca obiect elaborarea unei documentații de avizare. Administrația publică locală a inițiat achiziția pe SEAP, pe data de 28 mai 2025, la ora 12:15, iar în 12 minute contractul în valoare de 130.000 de lei, fără TVA, a fost atribuit firmei 3B Construction Project SRL. Societatea cere pentru un studiu de fezabilitate nu mai puțin de 200.000 de lei, fără TVA. De exemplu, Primăria Rebricea, din județul Vaslui, a inițiat, pe data de 29 aprilie 2025, două cumpărări directe – ambele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate: unul pentru un teren de sport, iar celălalt pentru o sală de sport. Ambele contracte au fost atribuite fără licitație, în aceeași zi, la câteva ore după publicarea pe SEAP, mai exact la ora 12:31. Valoarea unui singur contract a fost de 200.000 de lei, fără TVA. Deci, în câteva ore, Bodoga a pus mâna pe două contracte cu o valoare totală de 400.000 de lei, fără TVA.
În anul 2024, firma 3B Construction Project SRL a primit fără licitație contracte în valoare de peste 4 milioane de lei
Și în anul 2024, Ștefan Bodoga a primit de la administrațiile publice din Iași și din țară contracte fără organizarea vreunei proceduri de licitație. Concret, anul trecut, firma 3B Construction Project SRL a semnat 29 de astfel de contracte cu o valoare totală de 4,604 milioane de lei, fără TVA. Dintre acestea, 4 au fost primite de la Primăria Iași. De exemplu, administrația publică locală a atribuit direct un contract în valoare de 210.000 de lei, fără TVA, pe data de 27 iunie 2024. Acesta a avut ca obiect „Proiectare pasaj Agronomie”, un proiect care nu s-a mai concretizat. Și pe data de 26 martie 2024, Primăria Iași a atribuit direct, fără organizarea vreunei proceduri de licitație, un contract bănos către firma condusă de Ștefan Bodoga. Acesta a avut ca obiect „Servicii de asistență tehnică drumuri și străzi” și a avut o valoare de 269.000 de lei, fără TVA.
Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice, pe data de 19 martie 2024, administrația publică locală a inițiat o cumpărare directă la ora 13:42 pentru „Studiu de Fezabilitate Sală de sport – Școala «Gh. I. Brătianu» Iași”. În aceeași zi, la ora 15:00, firma administrată de Ștefan Bodoga a primit contractul în valoare de 250.000 de lei, fără TVA. În același sens, Primăria Iași a mai inițiat o cumpărare directă pe data de 12 februarie 2024, la ora 09:58, pentru „Servicii de asistență tehnică din partea proiectantului”, iar firma 3B Construction Project SRL a primit contractul în aceeași zi, la ora 13:14. Valoarea acestuia a fost de 15.000 de lei, fără TVA.
În anul 2023, Bodoga a mai semnat alte 50 de contracte cu administrațiile publice locale, cu o valoare totală de 6.382.200 de lei, fără TVA. Dintre acestea, Primăria Iași a atribuit direct 3 contracte cu o valoare totală de 150.500 de lei, fără TVA. În anul 2022, 3B Construction Project SRL a primit fără licitație 49 de contracte cu o valoare totală de 4.371.967 de lei, fără TVA, dintre care 2 au fost semnate cu Primăria Iași, iar valoarea acestora a fost de 221.000 de lei, fără TVA. În 2021, Bodoga a primit alte 35 de contracte, cu o valoare totală de 3.060.857 de lei, fără TVA, iar în anul 2020 a semnat cu statul 14 contracte, cu valoarea totală de 610.355 de lei, fără TVA.
Potrivit datelor financiare, firma 3B Construction Project SRL a înregistrat, în anul 2024, o cifră de afaceri în valoare de 4.972.700 de lei, un profit net de 1.650.314 lei și datorii în valoare de 3.380.721 de lei. În anul 2023, societatea a avut o cifră de afaceri în valoare de 3.787.150 de lei, un profit de 1.763.644 de lei și datorii în valoare de 2.247.216 lei.
Afaceristul din Iași a semnat, prin firma Software Design Solution SRL, 99 de contracte cu o valoare de peste 9 milioane de lei
Ștefan Bodoga a primit și prin firma Software Design Solution SRL contracte fără licitație. În perioada anilor 2023-2025, acesta a semnat 99 de astfel de contracte, cu o valoare totală de 9.483.752 de lei, fără TVA. De exemplu, anul acesta, Bodoga a primit fără licitație 14 contracte cu o valoare totală de 1.729.718 lei, fără TVA. Dintre acestea, 3 au fost semnate cu Primăria Iași.
Administrația publică locală a atribuit firmei Software Design Solution SRL un contract în valoare de 266.000 de lei, fără TVA, pe data de 12 august 2025. Acesta a avut ca obiect „Servicii de asistență tehnică din partea proiectantului”. Cel de-al doilea contract a fost atribuit de administrația publică locală firmei administrate de afaceristul Ștefan Bodoga pe data de 7 august 2025. Acesta a avut ca obiect „Servicii de proiectare Reabilitare energetică unități școlare” și o valoare de 248.000 de lei, fără TVA. Iar al treilea contract primit de la Primăria Iași este cel pentru „Servicii de proiectare PTH și DE și asistență din partea proiectantului”, cu o valoare de 228.000 de lei, fără TVA, atribuit fără licitație pe data de 24 iunie 2025. Bodoga a mai semnat anul acesta un contract și cu Grădinița cu Program prelungit numărul 3 din Iași, cu o valoare de 46.218 lei, fără TVA, pentru „servicii expertiză tehnică”.
În anul 2024, firma Software Design Solution SRL a primit prin încredințare directă 20 de contracte cu o valoare totală de 3.711.500 de lei, fără TVA. Dintre acestea, 4 au fost semnate cu Primăria Iași. Unul în luna octombrie 2024, în valoare de 205.000 de lei, fără TVA, pentru „expertiză tehnică și proiectare școli verzi”; cel de-al doilea pentru „expertiză tehnică și DALI poduri”, cu o valoare de 265.000 de lei, fără TVA, atribuit în luna aprilie 2024. Cel de-al treilea contract, atribuit fără licitație de administrația publică locală, a avut o valoare de 167.000 de lei, fără TVA, pentru un studiu de fezabilitate, iar cel de-al patrulea, atribuit în luna februarie 2024, cu o valoare de 15.000 de lei, pentru „servicii asistență tehnică”. În ceea ce privește anul 2023, Software Design Solution SRL a primit fără licitație 65 de contracte cu o valoare totală de 7,382 milioane de lei. Dintre acestea, 6 au fost semnate cu Primăria Iași și au avut o valoare totală de 548.300 de lei, fără TVA.
Menționăm că firma Software Design Solution SRL, administrată de Ștefan Bodoga, a înregistrat în anul 2024 o cifră de afaceri în valoare de 1.300.940 de lei, un profit de 37.499 de lei și datorii în valoare de 2.943.025 de lei. În anul 2023, aceeași firmă a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 3.991.876 de lei, un profit de 2.855.884 de lei și datorii în valoare de 980.448 de lei.
Astfel, Ștefan Bodoga este afaceristul care a câștigat peste 6 milioane de euro din bani publici; zeci de contracte au fost atribuite fără licitație și de Primăria Iași.
Asta e omul lui Fenechiu. Are rude care lucrează in primăria Iași si Consiliu județean.
Fals dl Rotary. Nu are nicio rudă nicăieri/ primărie și consilui.
De sotia care a plecat din tara ca sa scape de batai se mai stie ceva?omul nu este cu toate tiglele pe casa
FOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOARTE BIENE SA CRESK TAXELEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE LA TUATA LUMIA PE APARTAMENTE MASINI VECHI VREM TAXE 0 PENTRU SUVURI NOI
AM VOTAT NICUSOR SI SUSTINEM CEL MAI BUN PRESEDINDE DU-PA 90
Acesti frati ca sunt mai multi capuseaza statul de vreo 20 de ani. Impart cu politicienii si au multe contracte la care lucreaza altii. Ei se distreaza.
Si-a revenit , incepuse sa se urce in pod fara scara !