Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, începe o nouă campanie de recrutare de voluntari care să vină în sprijinul celor 280 de micuți din Iași, Pașcani și Verșeni
Copiii au nevoie de 50 oameni care să le devină prieteni, modele, pe care să se bazeze în momente importante din viața lor. Aceștia sunt din centrele din subordinea Direcția Generala de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași.
Voluntarii trebuie să petreacă doar 3 ore pe săptămână cu cei mici
Voluntarii se pot înscrie până pe data de 1 octombrie 2023 și ar urma să-și petreacă 3 ore pe săptămână cu cei mici, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor. Copiii au nevoie de pregătire școlară, consiliere vocațională, excursii și, mai presus de orice, de un prieten.
„Recrutăm 50 de voluntari pentru 280 de copilași din centrele de plasament din Iași. Voluntarii își petrec 3 ore pe săptămână cu aceștia, îi ajută la teme, îi învață limba engleză, dacă o să fie cunoscători de această limbă. O să facă ateliere creative, de educație, de mediu, chiar și financiare, iar pentru cei care urmează să iasă din acest sistem, îi învață cum să devină independenți. Noi facilităm accesul voluntarilor la copii și lucrăm cu toate DGASPC-urile din țară și aducem acești voluntari alături de copii. Derulăm mai multe proiecte, printre care și unul de psihoterapie, pentru că acești copilași au nevoie să treacă peste traumele lor”, spune consultantul de comunicare, Ana Iliescu.
Orice modul de voluntariat durează opt luni
E important ca voluntarii care se alătură programului să rămână cu ei o perioadă mai îndelungată, să nu dispară brusc din viețile lor și să fie abandonați din nou.
Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie de centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial durează opt luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024.
Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară. Voluntarii Ajungem MARI sunt, în general, adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorința de a ajuta copiii abandonați. Ei devin nu doar profesori și prieteni mai mari, ci și modele în viață, pentru că trebuie ca tinerii și copiii să se simtă acceptați și încurajați mereu.
„Avem atât de multe de învățat de la copiii din sistemul de protecție. Cum să împarți, cum să te bucuri de ceea ce primești, cum să spui mulțumesc, dar cel mai important, cum să zâmbești. Chiar dacă nu provin din cel mai vesel mediu, nici pe departe, au cele mai frumoase zâmbete din lume”, spune Denisa Agafiței, voluntar Ajungem MARI.
Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat Ajungem MARI, până pe 1 octombrie, pe https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/. Voluntarii vor trece printr-un proces inițial de selecție și pregătire, necesar pentru toți cei care ajung să lucreze cu copiii instituționalizați. Nu se dau teste de cultură generală, dar sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviți, care înțeleg angajamentul și sunt deciși să le fie alături celor mici pe termen lung. La finalul modului, voluntarii pot alege să continue munca alături de copiii instituționalizați.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/08/ajungem-mari-2.png)
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/08/ajungem-mari-3.png)