Local

Alertă! Iată zonele din oraș unde terenul fuge de sub picioare. Se schimbă totul pentru cei care vor să construiască în municipiu

Publicat: 23 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Alertă Iată zonele din oraș unde terenul fuge de sub picioare. Se schimbă totul pentru cei care vor să construiască în municipiu

Municipiul Iași se confruntă cu o situație mai puțin plăcută de ceva vreme. În oraș sunt mai multe zone de versanți ce sunt supuse fenomenului de alunecare de teren. Pentru că orașul s-a extins foarte mult, au apărut noi cartiere în mai multe zone, autoritatea locală a trecut la măsuri de siguranță. Executivul a emis o serie de măsuri ce trebuie luate în vederea protejării, consolidării și întreținerii versanților cuprinși în zonele respective

Municipalitatea ieșeană a luat taurul de coarne și trece la noi măsuri legate de unele construcții din oraș. Totul are legătură cu versanții supuși alunecărilor de teren. În aceste condiții, Primăria a decis să emită un nou regulament prin care va interzice construcțiile în aceste zone dacă acestea nu respectă o serie de prevederi. Autoritatea locală a stabilit și zonele supuse riscului alunecărilor de teren și modul cum pot fi construite noi clădiri în aceste zone afectate.

Una din zonele vizate este Bucium Est. Aceasta cuprinde strada Trei Fântâni intersecție cu Pârâu Vămășoaia – Pârâu Vămășoaia intersecție cu șoseaua Bucium – limita UAT Iași- Păun – limita UAT Iași – Tomești – strada Trei Izvoare (stânga-dreapta) – Strada Dealul Bucium – strada Trei Fântâni. Pe listă apare și zona Bucium Vest cuprinsă de la șoseaua Bucium intersecție cu strada Vișan – șoseaua Bucium intersecție cu strada Ion Chelcea – limita UAT Iași – Bârnova – strada Nicolae Negura – strada George Bogdan – strada Fermei – strada Vișani intersecție cu șoseaua Bucium. Proiectul a luat în calcul și zona Manta Roșie: șoseaua Bucium intersecție cu strada Vișan – strada Fermei – strada George Bogdan – strada N. Negura – limita UAT Iași – Bârnova – șoseaua Manta Roșie – strada Cazangiilor – strada Manta Roșie – Bulevardul Poitiers – șoseaua Bucium intersecție cu strada Vișan.

Cele mai periculoase zone ale Iașului

Zona Cetățuia cuprinde Bulevardul Poitiers – strada Manta Roșie – șoseaua Manta Roșie – limita UAT Iași- Ciurea – șoseaua Iași- Hlincea – Bulevardul Poitiers. Zona Galata cuprinde Șoseaua Nicolina intersecție cu strada Arhitect Berindei – strada Cicoarei – limita UAT Iași – Miroslava – strada Ariniș – DE 1971 – strada Voinești – strada Podișului (stânga-dreapta) – șoseaua Voinești – strada Strugurilor (stânga-dreapta) – Aleea Strugurilor – strada Gheorghe Ivănescu – strada Constantin Gane – strada Profesor Neculai Zamfirescu – Aleea Tudor Neculai – strada Miroslava – DS 841 – Șoseaua Tudor Neculai – Șoseaua Nicolina- Șoseaua Nicolina intersecție cu strada Arhitect Berindei.

În proiect apare și zona Copou Vest – Păcurari. Aceasta cuprinde porțiunea Aleea Mihail Sadoveanu – limita UAT Iași – Rediu – varianta șoseaua Rediu – strada Popăuți – aleea Păcurari – strada Toma Cozma- strada Petru Poni – strada Păcurari – pasaj Octav Băncilă – șoseaua Arcu – strada Arcu – strada Gavril Musicescu- bulevardul Carol I – aleea Grigore Ghica Vodă – aleea Mihail Sadoveanu. Este inclusă și șoseaua Păcurari intersecție cu șoseaua Rediu – -șoseaua Rediu (stânga) – limita UAT Iași – Rediu – strada Profesor Ioan Petru Culianu – șoseaua Păcurari intersecție cu șoseaua Rediu.

Și zona Copou Est este inclusă în proiect. În acest caz este cuprinsă porțiunea bulevardul C.A. Rosetti intersecție cu strada I.I. Mironescu – limita UAT Iași – Popricani – limita UAT Iași – Rediu – aleea Mihail Sadoveanu – bulevardul Carol I – aleea Grigore Ghica Vodă – strada Vasile Conta – Piața Națiunii – strada Sf. Teodor – strada Sărărie – strada Stihii – strada Cucu – strada Roșcani (stânga-dreapta) – strada Patria – bulevardul C.A. Rosetti.

Aeroportul, în zona de risc

Niciuna dintre zonele strategice ale orașului pare că nu a scăpat. Astfel, proiectul de hotărâre cuprinde și zona Aviației – Aeroport – Moara de Vânt: strada Vasile Lupu intersecție strada Aurel Vlaicu- strada Ciurchi- strada Aurel Vlaicu – limita UAT Iași – Dancu – limita UAT Iași – Aroneanu – limita UAT Iași – Popricani – bulevardul C.A. Rosetti – strada I. I. Mironescu (stânga – dreapta)- Strada Șorogari – strada Marta – strada Rufeni – strada Eternitate – strada Apelor – strada Prof. I. Paul – strada Pădurii – strada Tătărași – strada Călărași – strada Eternitate – strada Ciric – stradela Ciric – strada Stejar – strada Dr. Savini – strada Ion Creangă – strada Vasile Lupu intersecție strada Aurel Vlaicu.

Proiectul include și zona centrală- cartierul Tătărași. Aici au fost luate în calcul strada Arcu – strada Gării – strada Petru Movilă – strada Sfântul Andrei (stânga)- stradela Sfântul Andrei – strada Palat – strada Sfântul Lazăr – strada Smârdan – strada Ciurchi (stânga-dreapta) – strada Mihai Vodă – strada Moșu – strada Parcului – Aleea Grădinari – strada Vasile Lupu – strada Ciurchi – strada Han Tătar – strada Oancea (stânga – dreapta) – strada Ciornei – strada Vasile Lupu – strada Dudescu – strada Ion Creangă – strada Petre Ispirescu – strada Eternitate – strada Călărași – strada Tătărași – strada Pădurii – strada Elena Doamna – strada Grigore Ghica Vodă – strada Sfântul Lazăr – bulevardul Anastasie Panu – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Colonel Langa – strada Arhitect G.M. Cantacuzino – strada C. Negruzzi – strada Gându – strada Arcu.

Ce prevede proiectul. Amenzi de mii de lei

Pe zonele respective este interzisă executarea unor lucrări dacă acestea nu sunt conforme. De exemplu, nu se pot executa noi branșamente la rețelele de alimentare cu apă dacă nu este soluționată problema evacuării apelor. Nu se pot executa latrine fără fosă vidanjabilă etanșă. Nu este permisă executarea de săpături neamenajate din punct de vedere al evacuării apelor. De asemenea, nu este permisă executarea lucrărilor ce rețin apa din precipitații sau alte surse, care nu îndeplinesc normele tehnice ce reglementează proiectarea și execuția acestora în condiții speciale. Nu este permisă nici executarea de terasări și excavări și depozitări de pământ fără proiecte tehnice corespunzătoare. În plus, nu este permisă nici schimbarea regimului vegetației care favorizează pierderea stabilității versantului. Amenzile pot ajunge până la 2.500 lei, conform proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice.

Adauga un comentariu