Cancan ultimă oră

Alexandra Ungureanu s-a certat cu mama ei la Asia Express: „Mi-a sărit țandăra!“

Publicat: 28 sept. 2021
Alexandra si Anca Ungureanu
Alexandra Ungureanu și mama ei, Anca, se înțeleg foarte bine, în ciuda certurilor care mai apar

Cântăreața Alexandra Ungureanu şi mama sa, Anca, au atras toate privirile după ce s-au certat la reality-show-ul de la Antena 1, „Asia Express”.

Discuția dintre cele două s-a iscat după ce Adriana Trandafir și fiica sa au câștigat a doua amuletă, iar astfel au avut un avantaj de 10 minute în fața celorlaţi. Tot ele au stabilit ordinea în care vor pleca în misiune și echipele celelalte.

În condițiile în care Lidia Buble şi sora sa, Estera, au prins imediat mașină pentru transport, Alexandra Ungureanu şi mama ei au avut ceva probleme. Din această cauză, între cele două a pornit o discuţie, iar mama Alexandrei Ungureanu i-a reproșat fiicei ei că nu se îmbracă la fel de sexy precum surorile Buble și tocmai de aceea nu le ia nimeni când fac autostopul.

Alexandra si Anca Ungureanu

Mama Alexandrei i-a spus fiicei ei că Lidia Buble și Estera reuşesc să oprească maşini pentru că îşi pun în valoare corpul.

„Fată, «bublișoarele» s-au îmbrăcat într-un fel și găsesc imediat. Crezi că cineva apreciază halatul tău‘, a spus Anca Ungureanu.

Alexandra a reacționat dur, arătându-se deranjată de ce i-a spus mama ei.

„Mi-a sărit țandăra pentru că discuția asta o avem foarte des, că ei nu-i place cum mă îmbrac. Cred că nu am haine potrivite pentru o domnișoară care vrea să atragă atenția masculină. Eu explic o chestie, iar tu te duci într-o direcție foarte greșită. Nu am venit la Asia Express să… era să zic eu un cuvânt, dar nu vreau să jignesc pe nimeni“, a replciat tăios Alexandra Ungureanu.

Alexandra Ungureanu și mama ei, Patrizia Paglieri și Francesco, fiul ei, Estera Buble și Lidia Buble, Mihai Petre și Elwira Petre, Connect-R și Shift, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Cuza și Emy, de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor. Aceștia se vor „lupta“ pentru premiul de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Alexandra si Anca Ungureanu

Alexandra Ungureanu – biografie

Alexandra Ungureanu s-a născut la Onești, pe 28 decembrie 1981. Cântăreața care la finele anului va împlini 30 de ani are o înălțime de 1.75 m.

Mama Alexandrei, care participă cu ea la emisiuena Asia Express, a fost învățătoare, iar tatăl ei a lucrat la Rafinăria Onești ca mecanic.

Alexandra a învățat la Școala Generală „George Călinescu“ din Onești și a fost pasionată de muzică de mică. Alexandra era îndrăgostită de peisele Angelei Similea, care de altfel i-a devenit mentor.

Alexandra si Anca Ungureanu

În tinerețe, Alexandra a luat lecții de chitară și a învățat să cânte la pian și vioară. Chiar dacă era pasionată de muzică, Alexandra își dorea să devină agronom și a absolvit Facultatea de Relații Economice de la ASE București. De-a lungul timpului, Alexandra a participat la mai multe concursuri și festivaluri și a câștigat premii.

După o perioadă în care a cântat ca baking vocals în trupa Paulei Seling și a colaborat cu mai mulți artiști, a fost promovată de Marius Moga.

După ce tatăl ei a decedat, Alexandra și-a luat mama cu ea la București.

Pe plan amoros, Alexandra a avut un prieten în tinerețe, la Onești, de care s-a despărțit când a venit la București și a mai fost împreună cu un tânăr talentat din America, însă distanța dintre ei a dus la despărțire.

Alexandra si Anca Ungureanu

Alexandra Ungureanu, câștigătoare la „Bravo ai stil“

Alexandra Ungureanu a câștigat la finele anului trecut 100.000 de lei. Alexandra Ungureanu a fost extrem de apreciată de jurați și de public, aceasta impresionând cu ținutele ei și impunându-se în fața colegei sale, Theo Rose.

Alexandra Ungureanu a fgost extremd e încântată de reacția fanilor ei care i-au transmis o mulțime de mesaje și filmulețe.

Din banii câștigați, Alexandra Ungureanu a cumpărat cadouri familiei și prietenilor.





Adauga un comentariu