Cancan

Andreea Raicu recomandă dieta indiană de 7 zile. Avantajele și dezavantajele planului alimentar

Publicat: 19 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Andreea Raicu recomandă dieta indiană de 7 zile. Avantajele și dezavantajele planului alimentar
Dieta indiană de 7 zile este recomandată atât de Andreea Raicu, cât și de alte celebrități din șhowbiz-ul românesc

Cu toate că s-a confruntat o mare parte din viață cu kilogramele în plus, Andreea Raicu a găsit echilibrul în dieta indiană de 7 zile. Vedeta o recomandă deoarece este săracă în calorii și pentru faptul că ajută la arderea grăsimilor. Totodată, frumoasa șatenă ne sfătuiește să consumăm cel puțin 10 pahare de apă pe zi pentru un efect mai mare.

Cu toate că planul alimentar are numeroase beneficii pentru organism, nu toate persoanele îl pot ține. De asemenea, înainte de a-l încerca este bine să vorbiți cu medicul specialist.

Ce spune Andreea Raicu despre dieta indiană de 7 zile

Andreea Raicu este cunoscută pentru stilul sănătos de viață pe care îl are. Cu ani în urmă, vedeta a fost obsedată să fie cât mai slabă. Aceasta a încercat numeroase diete pentru a slăbi și a ajuns chiar să se înfometeze. Nici un plan alimentar nu a ajutat-o să scadă în greutate, până ce a fost în India, în 2014. Mai mult de atât, vedeta a ajuns să nu mai poată mânca tot ceea ce își dorea și a ajuns să fie frustrată. Frumoasa șatenă se înfometa până la un punct când ceda psihic, apoi consuma o întreagă ciocolată. În cele din urmă, Andreea Raicu a ajuns să aibă un echilibru în viața ei, iar la momentul actual mânâncă tot ce își dorește, fără interdicții. 

„Am învăţat să nu mă gândesc la lucrurile pe care le fac ca să am un regim de viaţă echilibrat ca la nişte reguli sau lucruri impuse, ci ca la ceva care mă face să am o viaţă mai frumoasă şi mai sănătoasă. Mănânc în fiecare zi fructe şi legume crude, beau cel puţin 2 l de apă în fiecare zi, mănânc porţii mici, am înlocuit zahărul cu siropul de agave sau xylitol, nu am interdicţii culinare (mănânc ce simt că am nevoie, interdicţiile creează frustrări), nu fumez, fac sport, dorm cel puţin 6 ore şi, dincolo de aspectul fizic, încerc să am grijă la fel de mult şi de interior meu”, a declarat Andreea Raicu.

Prezentatoarea recomandă dieta indiană deoarece în urma acesteia, pielea este mai strălucitoare și mai sănătoasă. Mai mult de atât, planul alimentar este sărac în calorii și ajută la arderea grăsimilor, însă vedeta ne sfătuiește să consumăm cel puțin 10 pahare de apă pe zi. De asemenea aceasta recomandă și meditația.

„Indiferent ce faci din exterior, dacă nu lucrezi din interior, lucrurile nu funcționează. Cele mai importante resurse pentru mine sunt somnul, sportul, meditația, hidratarea și o alimentație sănătoasă și echilibrată.”, a mai adăugat vedeta.

Printre alte celebrități ce recomandă dietă indiană se află și Andra Măruță în vârstă de 35 ani, Carmen Brumă și Oprah Winfrey.

Avantajele și dezavantajele regimului alimentar

Printre avantajele dietei se numără faptul că poți slăbi până la 8 kilograme într-o singură săptămână. Metoda este benefică datorită faptului că persoanele pot reduce grăsimea din jurul taliei, care este destul de greu de dat jos. De asemenea, planul alimentar detoxifică organismul, eliminând toxinele din organism. Dieta este benefică și pentru aspectul pielii, aceasta având un aspect mai luminos și fiind mai sănătoasă în urma regimului. Totodată, după cele 7 zile corpul va fi plin de energie. Un alt beneficiu este faptul că în acest plan alimentar găsiți carbohidrați ce sunt ușor de de digerat, motiv pentru care nu veți resimți oboseală în timp ce o urmați. La finalul ei, starea de spirit va fi  îmbunătățită. De altfel, produsele din meniul planului alimentar se regăsesc cu ușurință.

Pe lângă multiplele avantaje pe care le are, dieta are și dezavantaje. Spre exemplu, nu toate persoanele pot ține o astfel de dietă. Regimul alimentar nu este recomandat pentru oamenii ce au probleme cu sistemul digestiv sau cei ce au intoleranță la lactoză. Un alt dezavantaj este faptul că în cele 7 zile nu aveți voie să consumați carne, ceea ce poate fi destul de dificil pentru unii. De asemenea, dieta trebuie să fie ținută doar la recomandarea medicului.

Dieta indiană de 7 zile este recomandată atât de Andreea Raicu, cât și de alte celebrități din șhowbiz-ul românesc. Aceasta promite ca după planul alimentar de o săptămână, corpul va fi plin de energie, iar grăsimea de pe abdomen va fi topită. O altă dietă benefică pentru a scăpa de kilogramele în plus este și cea mediteraneană.

Adauga un comentariu