Prima pagină » National » Andrei Baciu, despre raportarea greşită a deceselor de COVID-19: „Să vină o comisie și să analizeze”
Andrei Baciu, despre raportarea greşită a deceselor de COVID-19: „Să vină o comisie și să analizeze”

Andrei Baciu, despre raportarea greşită a deceselor de COVID-19: „Să vină o comisie și să analizeze”

19 apr. 2021, 19:18,
Bianca Rebegea în National

Andrei Baciu, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, îl contrazice pe Vlad Voiculescu în privința raportării greșite a deceselor de COVID-19.

Se pare că fostul ministru al Sănătății a reclamat, din nou, numărul de morți de coronavirus greșit raportat, dând exemple Spitalul Colentina şi Spitalul ROL 2 din curtea Institutului Ana Aslan. Andrei Baciu este de părere că nu ar putea să se întâmple așa ceva:

„Nu pot să-mi dau seama cum ar putea să fie aceste lucruri fezabile (n.r.: număr de morți Covid-19 greșit raportat), dar foarte bine: să vină o comisie și să analizeze. Nu știu să vă spun în cât timp această comisie ar putea oferi un rezultat, o concluzie. Trebuie să proceseze toate datele.

Important este ca tot tot acest grup de lucru să vină cu o analiză serioasă, fără dubii, astfel încât lucrurile să fie clare pentru absolut oricine. E important să depășim și această etapă și să mergem înainte pentru că nu s-a terminat această situație neplăcută. Vedem un număr mare de cazuri. Sigur, trendul a început să scadă…”, a spus Andrei Baciu, la postul Digi24.

Andrei Baciu vorbește despre raportarea greşită a deceselor de COVID-19

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății a fost întrebat dacă scandalul raportărilor deceselor aduce o notă negativă asupra gestionării pandemiei, iar acesta a răsuns:

„Aduce asupra percepției în general. Nu face lucrurile mai ușoare o percepție care este afectată de diverse dubii sau informații care ar putea să fie înșelătoare. Pe de altă parte riscul cel mai mare ar fi o scădere a interesului pentru vaccinare”, a conchis Andrei Baciu, la postul Digi24.

Și spitalul Colentina se dezice de declarațiile fostului ministru al Sănătății

Luni, 19 aprilie, Vlad Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, a declarat la Europa FM, că înainte de a părăsi funcția, a observat diferențe majore de raportare a numărului de decese Covid. El declară că acest lucru a fost descoperit, în momentul în care au fost comparate cele două platforme de raportare: cea a spitalelor și cea a raportărilor totale, ce include și datele transmise de medicii de familie, prin DSP-uri.

Astfel, Voiculescu a dat și exemplul Spitalului Colentina, din București, unde spune că este o diferență de peste 500 de cazuri între cele două raportări:

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, privind modalitatea de raportare a numărului de decese provocate de COVID-19 și presupuse inadvertențe care ar fi fost constatate recent, considerăm necesar să facem următoarele precizări:

Spitalul Clinic Colentina funcționează ca spital suport COVID începând din data de 27.03.2020.

Toate decesele înregistrate de atunci și până în prezent, au fost raportate de către unitatea sanitară cu respectarea tuturor reglementărilor legale în vigoare, iar afirmațiile care pun la îndoială acest fapt nu au o bază reală.

Din data de 27.03.2020 și până în data de 19.04.2021 (ora 9.00), Spitalul Clinic Colentina a raportat în aplicația informatică Alerte MS un număr de 727 de decese ale unor pacienți COVID-19.

Totodată, în aplicația Corona Forms, până la data de 19.04.2021 (ora 14.00), au fost raportate în dinamică, conform metodologiei INSP, un număr de 731 de decese COVID-19.

Ambele raportări pot fi verificate și certificate cu ușurință de către autoritățile competente, diferența minimă dintre ele având drept cauză un factor strict obiectiv, respectiv ora diferită la care cele două raportări sunt făcute în cursul zilei”, au declarat reprezentanții Spitalului Colentina din București.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond
ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond. Înalta Curte de Casație și Justiție a deblocat definitiv procesul penal în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și alte 20 de persoane sunt acuzați de acțiuni îndreptate împotriva ordinii constituționale. În ședința din camera preliminară, judecătorii de la instanța supremă au […]
ÎCCJ a respins contestațiile din dosarul Georgescu-Potra, deschizând calea pentru începerea judecății pe fond

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026