Prima pagină » National » Andrei Baciu, despre campania de vaccinare: „Acum poți să alegi orice vaccin îți dorești”

Andrei Baciu, despre campania de vaccinare: „Acum poți să alegi orice vaccin îți dorești”

18 mai 2021, 20:47,
Bianca Rebegea în National

Marți, 18 mai, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a fost invitat la Antena 3, unde a vorbit despre campania de vaccinare.

Secretarul de stat a precizat că românii pot alege acum vaccinul pe care și-l doresc. În plus, el a explicat că există două moduri de a verifica ce seruri sunt disponibile în fiecare centru de vaccinare. Iată explicațiile lui Andrei Baciu.

”Acum poți să alegi orice vaccin îți dorești. Mare parte din maratoanele de vaccinare sau evenimentele drive-thru au fost organizate cu vaccinuri produse de Biontech Pfizer pentru că aceasta a fost solicitarea. Însă pentru cei care își doresc un alt tip de vaccin se poate identifica un centru cu un alt tip de vaccin prin două modalități importante: primul ar fi acela al platformei.

Dacă intrăm pe platforma de programare ”vaccinare-covid.gov.ro” acolo fiecare centru de vaccinare când mergi cu săgeata pe centrul de vaccinare îți afișează tipul de vaccin disponibil în respectivul centru.

Pentru cei care nu se pricep să acceseze platforma electronică, o pot face prin call-center și acolo pot afla toate informațiile despre centre de vaccinare din apropiere din oricare localitate și inclusiv tipul de vaccin care este folosit în fiecare centru în parte”, a declarat Andrei Baciu.

Andrei Baciu, despre campania de vaccinare: „În ultima săptămână, 66% dintre cei care s-au vaccinat au făcut-o fără programare”

Andrei Baciu a adăugat că se vor găsi soluții de accesibilizare a vaccinării, pentru ca oamenii să fie mai ușor motivați să se vaccineze. Acesta a afirmat că vaccinarea fără programare a ajutat mult campania, fiindcă tot mai mulți oameni au mers către centrele de vaccinare.

”În teorie există o curbă a adoptării unui produs nou. Dacă în prima parte sunt cei care își doresc să adopte un produs nou, fie și această abordare terapeutică, vaccinarea, acum vine categoria celor pragmatici care își doresc să o facă însă au nevoie de o abordare mai accesibilă. Acum ne concentrăm să mergem complementar cu centrele de vaccinare pe care le avem în momentul de față mai aproape de oameni. Să facem vaccinarea accesibilă.

În ultima săptămână, 66% dintre cei care s-au vaccinat au făcut-o fără programare. (…) Vedem că acestea sunt soluțiile care funcționează pentru oamenii care au o viață aglomerată. Astfel de soluții funcționează și atunci complementar o să venim cu astfel de mecanisme către oameni.”, a spus Andrei Baciu.

Andrei Baciu, despre românul care a mințit, pentru a se vaccina cu trei doze de vaccin

Un român a ales să fenteze sistemul și a mințit la centrul de vaccinare, pentru a primi și o a treia doză. El a precizat că se simte mult mai bine după imunizare, ba chiar a sesizat că și vederea i s-a îmbunătățit. Despre acesta, secretarul de stat Andrei Baciu a spus următoarele:

”Cert este că până la urmă oamenii au înțeles că avantajele vaccinării sunt singurele care pot să închidă pandemia. Sigur că sunt și astfel de situații, până la urma urmei important este că oamenii din toate mediile au acces la informații corecte, complete, care promovează beneficiile și avantajele vaccinării și asta este până la urmă ceea ce ne dorim.

Sigur, sunt mici chestiuni pentru care ne-am asigurat că lucrurile nu se vor mai întâmpla, însă, lăsând la o parte aceste mici scăpări, important este că informația ajunge peste tot.”, a declarat Andrei Baciu pentru Antena 3.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2026
27 iunie 2026