Anul 2026 începe pentru studenții români sub semnul incertitudinii și al reducerilor bugetare. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția că accesul la educație echitabilă este grav afectat de tăierile fondurilor de burse, limitarea transportului feroviar și întârzierea numirii unui ministru al Educației.
„Trecerea în noul an calendaristic, 2026, a avut loc sub următoarele aspecte în ceea ce privește învățământul superior: dreptul studenților la transportul feroviar a fost limitat de la 1 ianuarie 2025, reducerea de 90% fiind aplicabilă doar între centrul universitar și domiciliu”, declară Sergiu Covaci, președintele ANOSR.
Această măsură, introdusă prin O.U.G. 156/2024, limitează mobilitatea studenților pentru activități complementare studiilor, cum ar fi conferințe, stagii de practică sau proiecte profesionale.
Mai mult, fondul de burse și protecție socială a fost redus cu aproximativ 52%, iar perioada de acordare a burselor a fost limitată la 9 luni. Studenții cu taxă nu mai pot beneficia de sprijin financiar, conform Legii nr. 141/2025. ANOSR subliniază că aceste măsuri afectează direct echitatea și accesul la educație, accentuând obstacolele deja existente pentru continuarea studiilor.
ANOSR cere burse, transport feroviar și un ministru pentru învățământ
În august 2025, ANOSR a lansat analiza „Bursele studenților – povara statului de 10 ani”, evidențiind dificultățile financiare ale sistemului. România a obținut ulterior aproximativ 60 de milioane de euro din Fondul Social European, dar detaliile privind modul de distribuire către universități și studenți nu sunt încă clare.
„În ciuda situației grave create de Guvern prin reducerea fondului de burse, numirea unui nou ministru întârzie, amânând sprijinul efectiv pentru studenți”, precizează Sergiu Covaci.
Lipsa unui conducător la Ministerul Educației din decembrie 2025 amplifică problemele, iar ANOSR atrage atenția asupra necesității urgente de alocare a fondurilor corespunzătoare prin Legea bugetului pe 2026.
De asemenea, organizația critică intenția premierului Ilie Bolojan de a reduce cifra de școlarizare în învățământul superior, o măsură care ar diminua șansele tinerilor și ar afecta obiectivele României și UE privind creșterea procentului absolvenților de studii terțiare.
Solicitările ANOSR pentru un învățământ echitabil
ANOSR cere Guvernului revenirea asupra măsurilor care afectează transportul și bursele:
-
revenirea la reducerea de 90% pentru transportul feroviar pe toate rutele interne;
-
acordarea fondului de burse pe întreaga durată a anului (12 luni);
-
creșterea procentului din salariul minim net folosit pentru calculul fondului de burse de la 10% la 17,5%;
-
reintroducerea dreptului studenților cu taxă de a primi burse;
-
majorarea contribuției instituțiilor de învățământ la fondul de burse pentru a acoperi cererile studenților eligibili pentru burse sociale.
„Este esențial ca educația superioară să fie accesibilă și echitabilă pentru toți tinerii, iar Guvernul să aloce resursele necesare pentru dezvoltarea sistemului”, subliniază Sergiu Covaci.
ANOSR reprezintă studenții din 31 de universități din 20 de centre universitare, cu 138 de organizații membre, fiind și reprezentantul României la nivel european prin European Students’ Union (ESU). Organizația atrage atenția că subfinanțarea educației afectează nu doar studenții, ci întreaga societate, iar lipsa unui ministru și a unui buget consistent blochează dezvoltarea și funcționarea normală a universităților.
Reprezentanții ANOSR susțin că fără măsuri urgente, tinerii riscă să suporte în continuare efectele unei politici de austeritate în educație, iar România își va menține poziția printre statele cu cea mai mică investiție în învățământul superior.