Primăria Municipiului Iași a transmis un comunicat prin care anunță cum toate locurile de parcare de reședință vor fi verificate.
„Având în vedere că pe adresa Primăriei Municipiului Iași, atât în format electronic, cât și letric, au fost primite o serie de reclamații privind ocuparea abuzivă a unor locuri de parcare de reședință, cu invocarea existenței unor contracte de închiriere, primarul Mihai Chirica a dispus Direcției Exploatare Patrimoniu și Serviciului Administrare Parcări să facă o verificare a tuturor acestor contracte, inclusiv prin deplasare în teren.
În acest fel municipalitatea va avea o imagine exactă atât în privința identității celor care sunt îndreptăţiţi să ocupe locurile respective, cât și a celor care fac acest lucru în mod abuziv.
Edilul-șef a dispus ca după finalizarea acestor verificări, până la sfârșitul acestei luni, cei responsabili să prezinte o modalitate clară de identificare a acestor locuri de parcare, inclusiv cu semnalarea posesorilor în drept de contracte de închiriere.
Primăria Municipiului Iași gestionează 11.000 de locuri de parcare de reședință”, este precizat în comunicat.
Am o întrebare: la amenajarea locurilor de parcare închiriate, nu trebuia lăsat un procent de locuri libere pt restul muritorilor. Unde sunt acele locuri? Peste tot sunt locuri cu plăcuțe?
Daca unele blocuri au fost date in folosinta cu parcare de resedinta de ce trebuia Primaria sa faca din acestea locuri private cu plata iar o serie pentru handicapati, fara plata, pentru anumite persoane care lucreaza la primariie. Sunt destule persoane care locuiesc in bloc si nu au loc de parcare, de ce?
De ce au voie mașinile de firmă să parcheze pe locurile plătite? Nu ar trebui doar proprietarii?
Dacă primăria ar face o evidenta on-line cu contractele valabile, care sa afișeze adresa, nr placutei și nr de mașină, oricine/oricând ar putea fi sesizata/constatată o neregulă. Ar fi eficient pentru toată lumea
Dar pentru cele parcate pe spațiul verde ? Sau celor care au pus pietriș pe spațiul verde nu se amendează / ridica rabla? Să nu mai vorbim de spațiul inexistent pentru pietoni pe trotuare. Piloni peste tot.