Bocete la Palatul lui Mișu

Baba bârfitoare, proaspăt fardată și cu urechea ciulită mai ceva ca antena de pe releul Păun, s-a pripășit, zilele trecute, pe la Palatul Roznovanu, acolo unde păstorește cu mână de fier (și mult gel de păr) însuși Mișu, Primaru’. Deși surzenia îi cam dă bătăi de cap, baba noastră a simțit o vibrație ciudată în aer: nu erau nici manele, nici zgomot de excavatoare, ci un cor de șoșoteli disperate, amestecate cu sunete suspecte de… pupături de dos! Se pare că prin birourile primăriei s-a instalat o jale de n-a văzut Iașul de la marea secetă încoace. Râuri de lacrimi curg în cascade pe scările de marmură, de stau femeile de serviciu cu mopul în mână și se crucesc. Curioasă din fire, baba a tras cu ochiul prin gaura cheii și a aflat marea dramă care îi macină pe stimabilii funcționari: s-a dus vestea că vreo 150 dintre ei trebuie să-și facă bagajele și să lase scaunele libere pentru alți norocoși. Ei bine, dragi contribuabili care plătiți taxele ca să aibă statul de unde tăia, stați să vedeți circ! Când au auzit de marea epurare, „specialiștii” din interior au trecut la planul B. Se toarnă unii pe alții la greu, își scot ochii pentru un sfert de normă și au început o sesiune intensă de „alpinism fesier”. Se pupă dosurile șefilor cu atâta foc, încât s-a terminat stocul de balsam de buze prin toate farmaciile din centru. Fiecare speră că, dacă plânge destul de tare sau dacă pârăște colegul de birou, Mișu o să se îndure și-l va lăsa să mai frece menta prin Palat încă un mandat. Jale mare, mon cher, dar și mai mare e foamea de funcții!