Călin Georgescu și criza de creștere a suveraniștilor

Aparent, cel puțin, AUR primește două lovituri în plex din direcții total diferite. Este lovit în forță de către reprezentanții celor patru partide și jumătate care alcătuiesc alianța la guvernare, condamnată de un număr din ce în ce mai mare de români, direct sau indirect, prin intermediul unei prese corupte, plătită din bani publici, și un al doilea, și cu totul surprinzător, atac, executat chiar de către domnul Călin Georgescu. Poate fi semnalul unei crize de creștere.

În ultimele zile, AUR este din ce în ce mai atacat, ținta predilectă fiind George Simion, acuzat în forță, fără niciun fel de probe, dar acuzațiile fiind puternic rostogolite de case de presă plătite din bani publici, pe motiv că, în Statele Unite și în contact cu reprezentanți ai Statelor Unite, ar fi defăimat România, ar fi avut un comportament de maidan și, mai mult decât atât, ar fi solicitat ca românilor să nu li se acorde nici în viitor verde în ceea ce privește intrarea în Statele Unite.

Aceste atacuri s-au intensificat după ce, în fruntea unei delegații destul de numeroase, George Simion a descins la Washington, dar este o realitate, fără să ajungă să se întâlnească nici cu președintele Donald Trump și nici, în sediul Congresului American, cu reprezentanții celor mai importante comisii. În raport cu ceea ce și-a propus, eu unul evaluez că George Simion a înregistrat, în demersul său peste ocean, nu un succes, ci un eșec.

Presupun că nu a știut să-și aleagă așa cum se cuvine ghizii periplului său în Statele Unite și este cât se poate de evident că nu a avut în spate nicio firmă de lobby. Pe acest fond, el este atacat în prezent din mai multe direcții, se încearcă chiar crearea unei fracturi între George Simion și Dan Dungaciu, iar cele mai vocale personaje din coaliția aflată la guvernare, împreună cu lătrăii lor, solicită nici mai mult, nici mai puțin, decât o judecare și o linșare în piața publică a liderului AUR, ba chiar și punerea în mișcare a unei acțiuni penale împotriva lui pentru că, vezi Doamne, ar fi atentat la siguranța națională a prosperei Românii.

Este cel puțin straniu, dacă nu chiar revoltător, faptul că, supus unei asemenea presiuni, chiar în momentul în care AUR înregistrează o creștere semnificativă de credibilitate în rândul oamenilor și începe să coaguleze o mare mișcare de protest, la nivel național, împotriva coaliției care ne guvernează, liderul acestui partid nu este susținut așa cum se cuvine de reprezentanții acestuia, de la nivel național și local.

În paralel și, practic, pe neașteptate, partidul politic condus de George Simion este atacat în mod voalat, dar totuși destul de consistent, și de către Călin Georgescu, o personalitate la nivel național, susținută constant de George Simion, în ciuda faptului că, după ce a fost eliminat abuziv și anticonstituțional din cursa prezidențială, el continuă să fie hărțuit pentru acuzații imaginare, nedovedite, de către procurori și, mai nou, de către judecători.

Ieri, acest semnal a fost dat de Călin Georgescu printr-un fragment al discursului său, rostit în fața Tribunalului București, pe care îmi permit să îl reproduc ad litteram și să îl comentez în ceea ce urmează.

Iată ce a spus Călin Georgescu referitor la mișcarea suveranistă: mișcarea suveranistă „prezentă” pe rețelele de socializare ar trebui să renunțe la „disputele online” și să treacă la acțiuni concrete de ajutorare a oamenilor aflați în nevoi – să contribuie la reparații acolo unde este nevoie, de exemplu poduri, școli fără căldură, să sprijine persoanele sărace sau cu dizabilități. Să se implice în proiecte sociale, să demonstreze prin fapte că pot face ceva ce clasa politică nu face, arătând astfel că sunt conectați la ”nevoile reale ale poporului român”.

Cum să traducem, în mod corect, fără a sări peste cal, dar cu mare atenție, un asemenea îndemn venit din partea președintelui ales și apoi refuzat, care se bucură de multă credibilitate și susținere în rândul cetățenilor obișnuiți ai României?

În primul și-n primul rând, mie, cel puțin, îmi este clar că domnul Călin Georgescu, care nu dorește să fie susținut în mod expres de niciun partid politic și nu dorește, la rândul său, să reprezinte sau să susțină un partid politic, îi îndeamnă pe suveraniști, refuzând această etichetă și încercând să o înlocuiască cu cea de naționaliști sau cu cea de patrioți, să nu mai susțină un partid politic, respectiv partidul AUR, partidele fiind, în opinia sa, discreditate, și să se transforme, practic, într-o uriașă organizație civică, care să genereze mai degrabă acțiuni și fapte sociale decât acțiuni politice specifice unui partid parlamentar de opoziție.

Ca fost inițiator și membru activ în conducerea Alianței Civice, cea mai importantă alianță a societății civile din anii ’90, care a reușit să aducă la putere forțele democratice și să coalizeze partidele de opoziție, pot să le garantez celor care lecturează această analiză că am toată încrederea în capacitățile și virtuțile societății civile, precum și în posibilitatea ca aceasta să repună România, sub aspect politic, pe un făgaș normal.

Atâta doar că, în final, după ce ceea ce denumim societate civilă acționează și imprimă direcția necesară în societate, construcția nu-i mai aparține și trebuie preluată cu necesitate de partidele politice, care sunt singurele instrumente prin intermediul cărora acționează puterea legislativă și este edificată acea putere executivă, guvernamentală, de natură să îndrepte lucrurile și să ne scoată din criză.

În paranteză fie spus, atrag atenția că, la scurt timp după apariția partidului politic al Alianței Civice, situația din România a degenerat, iar democrația s-a așezat atât cât s-a așezat doar ca urmare a acțiunilor din Parlament ale partidelor politice.

Este bine ca suveraniștii neînrolați în AUR să se organizeze, dobândind capacitatea de a genera acte și fapte sociale pozitive, dar este, în același timp, obligatoriu ca toată această mișcare națională, transformată în bună parte într-un partid, să acționeze în viitor nu așa cum sugerează Călin Georgescu, ci prin mecanisme specifice partidelor politice.