Prima pagină » Titlurile zilei » Casa la care au visat s-a făcut scrum, iar acum dorm printre dărâmături. În toiul nopții parcă s-a dezlănțuit iadul – FOTO/VIDEO

Casa la care au visat s-a făcut scrum, iar acum dorm printre dărâmături. În toiul nopții parcă s-a dezlănțuit iadul – FOTO/VIDEO

25 oct. 2023, 02:00,
Cristina Doroftei în Titlurile zilei

Când s-au trezit au avut impresia că s-a dezvăluit iadul. Au văzut doar flăcări în fața ochilor și locul pentru care au muncit o viață întreagă cum se năruiește într-o clipă sub privirile lor neputincioase. Casa la care au visat s-a făcut scrum. Este vorba despre o familie din satul Hodora, comuna Cotnari

Incendiul s-a produs în toiul nopții, în jurul orelor 03:00, Ionela Lungu împreună cu cei doi copii, unul de 5 ani și altul de 17 ani, dormeau. Erau singuri acasă, tatăl fiind plecat în străinătate, pentru a-și ajuta familia.

Casa la care au visat s-a făcut scrum în câteva secunde

poză cu casa care a luat foc

Incendiul a avut loc în toiul nopții pe data de 22 octombrie

Femeia a fost trezită de un vuiet puternic, iar când a ieșit afară a văzut cum totul a luat foc, nu știe care au fost cauzele exacte. Incendiul a avut loc în toiul nopții, pe data de 22 octombrie, familia Lungu nu știe de la ce a plecat totul, singura explicație pare a fi un scurtcircuit.

„Este tragic să pierzi într-o clipă toată muncă de o viață, dar îi mulțumim lui Dumnezeu că pe noi nu ne-au atins flăcările. Dormeam atunci când a început să ardă tot, m-am trezit pentru că am auzit un vuiet puternic și am ieșit afară, era noapte, în jurul orei 03:00, dar focul era atât de puternic încât am crezut că e zi. A ars acoperișul, bucătăria de vară pe care o aveam afară, am sunat imediat la pompieri, aceștia au venit și au stins focul. Am doi băieți, unul de cinci ani și unul de 17 ani, nu au pățit nimic, dar s-au speriat foarte tare.

Sunt lucruri materiale pe care vom reuși să le punem la loc cu ajutorul lui Dumnezeu care lucrează prin oameni. Nu știu ce s-a întâmplat de fapt, cred că a fost un scurtcircuit, altfel nu-mi explic, pentru că nu am făcut deloc focul anul acesta, nu am dat drumul nici măcar la centrală, nu a explodat nicio butelie. Dormim tot aici, nu avem unde să ne ducem și nici nu aș putea să plec de aici”, mărturisește, cu lacrimi în ochi, Ionela Lungu, mama celor doi copii.

În pragul iernii, au rămas fără acoperiș deasupra capului

poză cu casa care a luat foc

Familia Lungu nu știe de la ce a plecat totul, singura explicație pare a fi un scurt circuit

Familia Lungu are nevoie de ajutor. Părinții, toată viață, au pus ban pe ban, nu și-au permis vacanțe luxoase, s-au ocupat de gospodărie și au făcut sacrificii pentru ca celor doi copii să nu le lipsească nimic. Iar acum să-și vadă toți anii de muncă grea cum iau foc în câteva clipe este o durere greu de explicat. În momentul de față, Ionela Lungu și cei doi băieți dorm în aceeași casă, nu se plâng, deși frigul bate la ușă, și-au pus încrederea în Dumnezeu care lucrează prin oameni.

Aceștia nu vor să profite de bunătatea oamenilor, din acest motiv nu cer nimic altceva decât să fie ajutați cu restaurarea casei. Astfel, cei care pot ajuta familia a cărei casă s-a făcut scrum într-o clipă sunt rugați să o facă, donând în contul Ionelei Lungu. IBAN: RO14BRDE240SV63965362400 – Lei.

Comentarii
  • Lucrări făcute fără autorizație, de „mesteri” buni la toate, bani lucrați în străinătate și investiți toți in niște pereți și o mașină „bengoasa”, la a 4 a mana (multi vad, putini cunosc).. Bănuiesc ca nu au asigurare. Oameni fără minte.

  • Să ferească Dumnezeu de foc pe oricine!
    Daca scopul acestui subiect sunt donațiile trebuia să fie simplu, nu faceți tragedia mai mare decât este.
    Băiatul cel mare are 21 de ani, nu 17. Daca tot ați luat poza de pe Facebook….
    Și nu dorm printre dărâmături, dorm in casa, nu sa dărâmat nimic. A ars acoperișul, se vede și în pozele postate.
    Sa fie sănătoși și să le de-a Dumnezeu putere!

  • Hai oameni buni sariti cu banul, ca sa nu se supere strainezul cand descaleca inapoi „acasa”. Primaria, dormiti ? Nu vedeti cum fiii satului dorm sub cerul liber ? Treceti la treaba, hai, materiale de constructii si mana de lucru.
    Dar ceva neatins tot le-a ramas eroilor supravietuitori: cuiul din siguranta electrica. Ca doar nu era lita.

  • „in toiul iernii” lel
    poate acolo in Sholdova. Aici e TOAMNA baaaa

  • donatii, lel 2
    asigurare extra: exists.

  • Sefu de serviciu

    asigurare nu?

  • Instalația electrica cine a făcut-o???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2024
12 decembrie 2024