Prima pagină » Economic Local » Cât costă un kilogram de ceapă sau castraveți în Iași? Clienților li se face rău când văd prețurile la legume. „Doar parlamentarii au bani să le cumpere” – FOTO

Cât costă un kilogram de ceapă sau castraveți în Iași? Clienților li se face rău când văd prețurile la legume. „Doar parlamentarii au bani să le cumpere” – FOTO

03 mart. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN, în Economic Local

Un kilogram de ceapă costă 6 lei, iar unul de castraveți ajunge la 22 de lei în multe magazine din Iași. Prețurile la legume au explodat după ce a apărut o criză alimentară în toată lumea, iar unii comercianți au crescut prețurile nejustificat de mult. Specialiștii spun că cererea este mare, iar cum România depinde de importuri, unele țări care vindeau legumele la noi au oprit exporturile

Prețurile la legumele vândute în Iași sunt ireal de mari! Un kilogram de ceapă costă 6 lei, unul de castraveți ajunge la 22 de lei, iar unul de ardei este 12 lei. Comercianții au dublat prețurile la unele produse, fără justificare, iar clienții rămân șocați când văd cât costă legumele.

„Au aur în ele? E bătaie de joc! Doar parlamentarii au bani să le cumpere. Noi nici bani de o pâine nu mai avem. Nu știu de ce autoritățile permit așa o bătaie de joc! Nimeni nu spune nimic, toți tac și lasă lucrurile așa. Nu se poate”, susține un client din Iași.

Astfel, în unele supermarketuri sau aprozare din Iași, legumele se vând cu prețuri exorbitante. Acestea provin din import, cu preponderență din Grecia. În piețele din Iași, prețurile sunt la fel de mari. Astfel, un kilogram de ceapă se vinde cu 4,5 lei, iar unul de castraveți ajunge la 8 lei.

Specialiștii din Iași susțin că țările care exportau legume la noi nu mai trimit produsele și de aceea există o criză a cepei, prețurile luând-o razna. Maroc, Turcia și Kazahstan au oprit unele exporturi. Mai mult, prețurile mari la ceapă sunt o consecință a inundațiilor dezastruoase din Pakistan.

Un kilogram de ceapă se vinde cu prețuri exorbitante

Mai mult, specialiștii spun că va continua această criză a legumelor, care a ajuns și în România.

„Dacă vă uitați ce se întâmplă în Europa, peste tot, în Anglia, Olanda, Ungaria și Franța au rafturile goale. Este o criză alimentară, în special la legume și fructe, va fi și în perioada următoare. Cei care vor să facă profit substanțial vând cu prețuri mai mari.

Toată lumea se orientează spre posibilitatea de a vinde mai eficient marfa. Concluzia este să ne folosim timpul să ne punem cele necesare în grădină, dacă avem o bucățică de pământ. Nu știm ce vremuri o să vină. Noi am scos pe piață spanac, ceapă verde, salată, dar legumele vor fi abia în mai, iunie. De la începutul lunii ianuarie, producătorii au pus răsaduri, fac foc în solarii. Totul depinde de vreme. Dacă va fi călduț și vom avea polenizare naturală, vom ieși la timp cu legumele”, susține Feodorov Eusehnie, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Legume din Târgu Frumos, cea mai mare comunitate de legumicultori din Iași.

Producătorii din Iași au primit ajutoare de minimis   în valoare de 400.000 de euro.

Programul „Tomata” se desfășoară și anul acesta

Producătorii de legume din Iași spun că unii comercianți, care nu sunt și producători, speculează prețurile, de aceea sunt atât de exagerate.

„Nu câștigă producătorul, ci samsarul. Eu tot cu 3 sau 4 lei vând ceapa la piață. Au crescut cheltuielile de anul trecut și tot am lăsat prețurile mai mici, ca să nu fugă oamenii de ele. Dar samsarii strică toată piața. Dacă unul pune 6 lei la ceapă, pun toți ceilalți. Că toți vor să câștige bani mai mulți. Ar fi bine să ne dea statul un ajutor mai mare. Altele erau prețurile la semințe, lemne, pesticide, acum 6-7 ani, altele sunt acum”, susține Florin Popa, un producător din Iași.

Programul „Tomata” se desfășoară și în acest an. Producătorii din Iași care nu s-au înscris în programul „Tomata” o mai pot face până la 1 aprilie 2023. Până în prezent s-au înscris doar 5 legumicultori, însă specialiștii în agricultură spun că, în fiecare an, interesul din partea producătorilor crește în luna martie, când se apropie termenul final de depunere a cererilor.

În programul de susținere a producției de tomate în spații protejate, cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 de euro/1.000 mp/beneficiar.

Comentarii
  • Tara asta nu mai are nici ceapa, nici cartofi , nici morcovi, nici fasole, nici grau, nici porumb, nici mere etc. etc ?? Exportam produsele noastre care sunt net superioare gunoaielor importate, pline de pesticide!

  • Scoateti samsarii din piete!!!! Niste mafioti ordinari! Sa vanda in afara pietelor si sa ii caute doar cei care se lasa cu buna stiinta inselati! Lasati pietele pentru producatorii de fructe si legume, care muncesc si valorifica roadele muncii! Samsareala la talcioc, pe marginea drumului!

  • Legumele si fructele de la producatorii locali sunt intotdeauna mai scumpe decat cele din afara tarii. Or fi BIO?

  • Sa ne pisham pe toti parlamentarii care nu- interesează de Romania. Cate miliarde pe luna dar si pe an plătim din banii nostri pentru acesti imputiti. Socotiti un parla mentar ia 40.000 lei/ luna inmultit cu 500 de paraziti cat are P armamentul României cate miliarde se risipesc intr- o luna si intr- un an Romania este tara cu cei mai multi parlamentari . De ce? Trebuie redusi la jumătate sau iesim in strada.! Pensiile s- au mărit cu 100 lei, de pensii si salarii si alocatii nu sunt bani dar 40.000 lei pe luna pe cap de parlamentar parazit sunt bani. In stradaaaaaaa! In stradaaasaa , trezeste- te romane!

  • Pai de ce nu ii spuneți ministrului Daea sa schimbe lucrurile astea?

  • Lasa- ne si cu Daea. Noi trebuie sa iesim toti in strada sa daramam din temelii tot sistemul mizerabil din tara asta! Unica solutie! De ce sa induram atata mizerie si suferinta, pe ei nu- i interesează, isi bat joc de noi cum vor ei. O tara intreaga in strada asta e solutia!

  • La Referedum am votat pentru 300 de parlamentari. Dl. premier pe nume Victor Ponta intrebat de un jurnalist de ce nu s-a redus nr de parlamentari la 300 asa cum a votat poporul? Raspuns:, Si ce daca poporul a votat pentru 300 de parlamentari daca „NOI nu VREM”. Nu stim cine sunt acesti „NOI” care se joaca cu destinul nostru iar poporul accepta.

  • Iesim im stradaaaaa toti! CU FURCI SA- I MACELARIM? De ce 500 parlamentari in Romania cu 40.000 lei de parlamentar pe luna? Suntem tara din Europa cu cel mai mare nr. De parlamentari imputiti . La 20 milioane locuitori sau cati am mai rămas???????/

  • Faceti fotografii la tot ce vreti sa cumparati si apoi mancati fotografiile . Asa va trebuie. Asta meritati. Stati linistiti si dormiti bine dragi romani , si guvernantii dorm linistiti nu- i interseaza. Totul ok , somnul ratiunii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *