Prima pagină » Culinar » Câte calorii are o pâine de casă? Iată adevărul despre valoarea nutritivă și o rețetă slab calorică!

Câte calorii are o pâine de casă? Iată adevărul despre valoarea nutritivă și o rețetă slab calorică!

18 feb. 2026, 08:28,
Redacția BZI în Culinar

Dacă faci des pâine de casă și te întrebi câte calorii are, trebuie să știi că o felie are în medie 120-130 kcal. În cazul în care faci o pâine mai mică, o felie va avea aproximativ 70-100 kcal, în funcție de grosime. Diferențele majore apar atunci când folosim făină integrală, semințe sau ulei.

Pâinea preparată acasă poate avea valori diferite în funcție de ingrediente, cantități și tipul de făină folosit. Caloriile sunt un aspect ce preocupă persoanele care țin dietă sau care vor să își controleze aportul caloric zilnic, de aceea, este esențial să cunoști câteva informații de bază și să știi cum se face o pâine slab calorică.

Iată câte calorii are o pâine de casă

Pentru a afla câte calorii are o pâine de casă, trebuie să analizezi ingredientele de bază: făină, apă, drojdie și sare. O pâine clasică preparată din 1 kg de făină albă, aproximativ 650 ml apă, 25 grame de drojdie și 20 grame de sare va avea în jur de 2.400-2.600 kcal în total.

Făina albă conține aproximativ 340-360 kcal la 100 de grame, iar fiind ingredientul principal, ea determină aproape integral valoarea calorică. Dacă o pâine de 1 kg se împarte în 20 de felii, o felie va avea în medie 120-130 kcal.

În cazul unei pâini mai mici, de aproximativ 500 grame, valoarea totală calorică va fi în jur de 1.200-1.300 kcal, iar o felie va conține aproximativ 70-100 kcal, în funcție de grosime. Diferențele apar atunci când folosim făină integrală, semințe sau ulei.

Făina integrală are calorii similare cu cea albă, dar conține mai multe fibre, ceea ce oferă sațietate mai mare. Dacă adaugi semințe de floarea-soarelui, susan sau dovleac crește densitatea calorică, întrucât acestea sunt bogate în grăsimi sănătoase. Află și câte grame are o lingură de zahăr.

De exemplu, 50 grame de semințe pot adăuga încă 250-300 kcal la rețetă. Important de menționat este faptul că pâinea de casă nu conține aditivi sau zaharuri ascunse, așa cum se întâmplă în produsele comerciale. Astfel, chiar dacă valoarea calorică este similară, calitatea ingredientelor face diferența.

Rețetă slab calorică și delicioasă

Dacă vrei o variantă dietetică, poți prepara o pâine de casă slab calorică, folosind mai puțină făină și mai multe fibre. Pentru o pâine de aproximativ 600 grame, vei avea nevoie de 300 grame de făină integrală, de 100 grame de făină de ovăz, de 10 grame drojdie proaspătă sau 3 grame drojdie uscată, de 8 grame sare și de 320 ml apă călduță.

Opțional, poți adăuga 1 lingură de tărâțe de grâu pentru un plus de fibre, fără să aibă multe calorii. Valoarea calorică a acestei pâine va fi de aproximativ 1.350-1.450 kcal, ceea ce înseamnă că o felie (din 15 felii) va avea în jur de 90 kcal.

Fibrele suplimentare ajută la menținerea senzației de sațietate pentru mai mult timp, reducând nevoia de gustări între mese. Modul de preparare este unul simplu: amestecă făina cu sarea, dizolvă drojdia în apă călduță, apoi combină totul și frământă 8-10 minute.

Lasă aluatul la dospit 60 de minute, formează pâinea și mai las-o 30 de minute în tavă. Pune-o la copt la 180 de grade Celsius pentru 35-40 de minute. Află cum poți să faci și o pâine din făină de ovăz la mașina de pâine.

Dacă te întrebai câte calorii are o pâine de casă, trebuie să știi că o felie are în medie până în 130 kcal, iar în cazul în care faci o pâine mai mică, o felie va avea aproximativ 70-100 kcal.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
O decizie care ar putea afecta sute de mii de angajați din sistemul bugetar se află în discuție în coaliția de guvernare. Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată. Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată, o măsură care, potrivit estimărilor specialiștilor de la […]
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 februarie 2026
18 februarie 2026