CCR contra CCR

O instituție anacronică, care deseori a acționat anticonstituțional, la comandă politică. Și iată că, pe neașteptate, în interiorul acesteia s-a declanșat un veritabil război purtat între cinci membri mai vechi și patru membri mai noi, un război legat de motivarea unei decizii extrem de importante: cea legată de avantajele apreciate de societate drept nerușinate ale judecătorilor și procurorilor și actul normativ promovat de guvern.

Este o situație fără precedent. Patru membri ai Curții Constituționale, în frunte chiar cu Simona Tănăsescu, președintele acestei instituții, la care s-au aliat Iuliana Scântei, Csaba Asztalos și Dacian Dragoș, au modificat fără a informa forumul ca atare nu mai puțin decât 296 de paragrafe dintr-o motivare extrem de importantă. Motivarea are rolul de a explica ce anume a stat la baza refuzului CCR de a omologa legea conform căreia urmau să se aducă o serie întreagă de modificări statutului financiar și celui privind pensionarea vizându-i pe procurori și judecători, care în mod fals și neconstituțional își spun împreună magistrați și încearcă să acrediteze ideea că reprezintă puterea judecătorească.

Deschid o paranteză strict necesară. Trebuie să fie cât se poate de clar. Puterea judecătorească în România, conform Constituției — pe care, se pare, prea puțini au citit-o — este exercitată nu de Consiliul Superior al Magistraturii, în care la grămadă sunt și procurori și judecători, nu de vreo altă instituție, ci de Înalta Curte de Casație și Justiție. Numai aceasta este autoritatea care îi reprezintă pe toți magistrații din România și numai aceasta reprezintă cu adevărat puterea judecătorească. Ar fi bine ca măcar pe viitor persoanele care pretind că sunt oameni ai legii, parlamentarii, celelalte persoane de decizie, precum și presa să țină cont de acest lucru. Prin urmare, nu CSM trebuie consultată atunci când au loc modificări legislative, ci Înalta Curte este cea care trebuie să se pronunțe. Am închis paranteza.

Este, cum precizam mai sus, un fapt fără precedent ca nu mai puțin de 296 de paragrafe ale unui document extrem de important elaborat de CCR să fie introduse de patru membri, practic peste capul celorlalți cinci, care pretind că nici măcar nu au fost consultați. Dar în ce constă schisma? Cinci, deci reprezentând majoritatea, au decis aprobarea contestației la legea despre care făceam vorbire mai sus, în timp ce patru, din motivele pe care le expun în cele 296 de paragrafe, afirmă contrariul: cum că legea propusă de guvern, prin care se tund parțial veniturile procurorilor și judecătorilor și este majorată perioada de la care aceștia își pot cere pensionarea, este bună și ar trebui promovată. În viitor urmează ca, din toate comentariile care se vor face pe această temă explozivă — pentru moment opinia publică a amuțit — să rezulte cine are dreptate. Disputa este extrem de importantă și nici mai puțin decât modul în care ea va fi rezolvată în plan doctrinar.

Din nefericire, dintre cei nouă membri ai Curții Constituționale, cărora eu refuz, cred că pe bună dreptate, să le spun judecători, numai doi îndeplinesc criteriile prevăzute în Legea Fundamentală pentru exercitarea unei asemenea poziții. Restul nu! Și ceea ce este mai important, numirile se fac politic, astfel încât deciziile adoptate deseori pot fi pe bună dreptate suspectate ca fiind luate la comandă politică. În mod normal, pentru ca sistemul legislativ românesc să funcționeze până la capăt, CCR ar trebui desființată, iar rolul ei să fie preluat de o secție a Înaltei Curți, singura instituție reprezentând puterea judecătorească.

CCR nu este la prima ispravă care face istorie. Au fost mai multe în trecut. Una dintre cele mai semnificative și șocante este reprezentată de modificarea, în puterea nopții, a unei decizii CCR prin care fusese omologat referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. În ultimul moment, sub influența reprezentantului Statelor Unite, care îl proteja pe Băsescu și mandatul acestuia, CCR s-a întrunit — repet, noaptea, „noaptea ca hoții” — pentru a elabora o faimoasă erată care a schimbat cursul istoriei României. A doua ispravă, la fel de gravă, a constat în anularea alegerilor din 6 decembrie, apreciată drept o veritabilă lovitură de stat. Între timp, la fel de abuziv, CCR a luat o decizie prin care a fost eliminat din cursă un candidat prezidențial, Diana Șoșoacă. Acum, de partea cui se află dreptatea? Urmează să decidă în timp analiștii. Nu altcineva!