Prima pagină » Actualitate » Ce avere are Nicușor Dan: Ce terenuri și ce mașini are noul președinte al României

Ce avere are Nicușor Dan: Ce terenuri și ce mașini are noul președinte al României

20 mai 2025, 09:42,
în Actualitate

Nicușor Dan este noul președinte ales al României, cu 53.60% din voturi. Odată ce acesta va prelua mandatul la Cotroceni va lăsa fotoliul liber la primăria Capitalei. Nicușor Dan este matematician, activist, președinte fondator al partidului USR.

Ce avere are Nicușor Dan

Nicușor Dan este noul președinte ales al României, cu 53.60% din voturi, iar românii au fost interesați să știe ce avere are acesta.

Potrivit celei mai recente declarații de avere a lui Nicușor Dan, primarul Capitalei deține un teren intravilan, de 7.460 metri pătrați, în localitatea Predeal, județul Brașov.

Acest teren a fost cumpărat în 2007 și este scadent în 2032. De altfel, în același an, Nicușor Dan, care va candida la Alegerile prezidențiale din mai 2025, a luat un împrumut de 100.000 de euro.

Nicușor Dan a mai făcut un împrumut de 27.000 de euro în 2012 și altul de 25.000 euro în 2025. Pe numele primarului general este și o mașină Citroen, fabricată în 1986.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale avea în contul deschis la Banca Comercială Română, în 2007, aproape 440.000 de lei.

De remarcat este că în declarația de avere a lui Nicușor Dan apar și donațiile pe care acesta le-a primit atunci când a candidat la Primăria Capitalei. Suma depășește 1,1 milioane lei.

Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă i-a rambursat primarului general aproape 660.000 de lei, cheltuieli electorale efectuate în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2024.

Nicușor Dan trăiește cu partenera lui într-un apartament luat cu chirie. În mai 2016, în timpul campaniei pentru primăria Bucureștiului, Nicușor Dan a devenit tatăl unei fetițe,iar în mai 2022 tatăl unui băiețel.

După ce s-a născut Aheea, Mirabela a simțit că trebuie să-i predea controlul total lui Nicușor Dan, iar ea să-și asume rolul părintelui care răspunde la nevoile copilului. A ales însă să nu-și facă vocea auzită în dezbaterile politice și publice și să fie doar partenera de viață a lui Nicușor Dan.

Cum a crescut politic Nicușor Dan

În luna iunie 2015, Nicușor Dan a lansat platforma politică Uniunea Salvați Bucureștiul, alături de care își propunea să câștige alegerile locale din 2016 pentru postul de primar general și pentru consiliul general al municipiului București. La alegerile din 2016, a obținut locul al doilea în cursa pentru postul de primar, cu un procent de 30,5% și a fost ales consilier general al Bucureștiului. În vara acelui an, a lansat Uniunea Salvați România pe baza mișcării politice din București. Partidul a obținut locuri în Parlament, iar Dan a fost ales deputat de București în legislatura 2016-2020.

Chiar dacă a părăsit partidul în 2017, acesta l-a susținut, în alegerile locale din 2020, la care a fost ales în funcția de primar general al Capitalei cu 42,8% din voturi. În timpul mandatului, a activat pentru redresarea finanțelor primăriei și a lansat un amplu proiect de reabilitare a sistemului municipal de termoficare.

Deși a fost reales primar în primăvara lui 2024, un an mai târziu a candidat la alegerile prezidențiale din mai 2025, la care a fost ales președinte al României.

Nicușor Dan s-a născut în Făgăraș, județul Brașov, România, la 20 decembrie 1969 într-o familie în care tatăl era muncitor, iar mama contabilă. A absolvit, cu Diplomă de Bacalaureat, cursurile Liceului Teoretic „Radu Negru” (acum Colegiul Național Radu Negru) din localitatea natală, secția matematică-fizică, în anul 1988. În timpul liceului a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, cu punctaj maxim. La vârsta de 18 ani s-a mutat la București pentru a studia matematica la Universitatea din București.

În 1992 Nicușor Dan a plecat în Franța printr-o bursă a statului francez pentru a-și continua studiile: a urmat cursurile École Normale Supérieure, una dintre cele mai prestigioase grandes écoles franțuzești, apoi a urmat cursurile de master la Universitatea Paris XI și și-a prezentat teza de doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII. S-a întors în București în 1998, din cauza diferențelor culturale și a dorinței de a ajuta la schimbarea României.

Nicușor Dan, care nu are o avere impresionantă, a fost unul din fondatorii și primul director administrativ al Școlii Normale Superioare București, o universitate creată pe modelul École Normale Supérieure în cadrul Institutului de Matematică din Academia Română. A fost profesor de matematică și cercetător la acest institut din cadrul Academiei Române.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Ma mir ca ati spus si ceva de bine de N.D. asteptam acelasi tip de articol si despre G.S. sa vedem ce am pierdut…daca am pierdut…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 decembrie 2025
11 decembrie 2025